Showbizul acum 20 de ani

Pentru a celebra răsturnarea regimului comunist în ţările din Est, italienii au organizat în 1990 o secţiune aparte a Festivalului Sanremo, "Sanremo Libertz", găzduită de faimosul Teatru Ariston.

Unii dintre artiştii români au lăsat să se înţeleagă că ar fi fost invitaţi la Festivalul de la Sanremo, deşi repectiva secţiune nu a avut nici cea mai mică legătură cu festivalul propriu-zis (care în acel an, fiind ediţia a 40-a, s-a ţinut într-un spaţiu imens, Palafiori, cu zeci de vedete de peste hotarele Italiei)! S-a ţinut, cu sala goală, înainte cu câteva zile (de aceea soliştii noştri s-au întors în ţară, doar eu, Angela Smilea şi Titus Munteanu rămânând pe banii noştri), transmis pe un post tv mic - ce mai, organizat de italieni "ca să fie", fără public, ne aplaudam între noi, mai ales că toate ţările ex-socialiste îşi tri­miseseră marile vedete, reîntâlnindu-mă acolo cu vechii prieteni Maryla Rodo­wicz, regretatul Czeslow Niemen, Katona Klari ş.a. Noi am fost reprezentaţi de Angela Similea, Gabriel Cotabiţă, Dida Drăgan şi formaţia Roata. De remarcat că Ministerul Culturii a plătit integral deplasarea tuturor, inclusiv a celor care cărau instrumentele, numai eu şi Titus Munteanu ne-am plătit voiajul din buzunarul propriu! Aş fi rămas să văd festivalul "maro" chiar şi dormind pe bănci, era visul meu, din fericire, un cunoscut ziarist, Marco Mangiarotti, m-a invitat să scriu zilnic o tabletă în ziarul Il Mattino, oferindu-mi cazare şi diurnă. Un alt critic muzical celebru, Mario Luzzato Fegiz de la Corriere della Sera (care a caracterizat Festivalul de la Mamaia '90 drept un "Sanremo la Marea Neagră"), mi-a oferit invitaţiile sale, pe care le-am cedat Angelei Simi­lea, eu preferând să rămân în sala presei (aşa a ajuns într-o seară Angela alături de Diego Maradona!). Aici s-a petrecut o scenă emoţionantă: renumita Caterina Caselli, cu care nu mă mai văzusem de 20 de ani, dar cu care corespondasem, a intrat, m-a zărit şi, strigând "Ottaviano!", mi-a sărit în braţe, sub ochii uimiţi ai colegilor ita­lieni, care au avut un mic subiect monden. Sincer să fiu, memoria ei m-a frapat şi m-a făcut în acea seară vedeta salonului presei!

În sfârşit, cel mai pitoresc spectacol al acelui început fierbinte de an s-a chemat "Crazy Girls", fiind imaginat de Marian Sârbu şi regretatul actor Ion Marinescu - un nume unanim respectat, dar care găsise împreună cu tânărul lui prieten (actualmente Marian Sârbu conduce formaţia de mare valoare Exclussiv, în care este pianist şi compozitor - orchestrator, dar şi Restaurantul "Alhambra") o sursă inepuizabilă de făcut bani. Ei au înfiinţat rapid Teatrul vesel "Ion Marinescu", au ales din figuraţia de la Teatrul Naţional câteva fete dezinhibate, au înghesuit în Trabantul lui "Jeannot" Marinescu ceva aparatură şi decoruri şi au pornit să străbată ţara, ocolind însă, cum îmi relatează azi Ma­rian, Capitala. Aveau muzică modernă, amândoi spuneau ceva glume, dar mai ales publicul aştepta cu sufletul la gură momentul când fetele, care altminteri se fâţâiau permenent pe scenă în costum de baie, urmau să se dezbrace de tot, aşa cum indica afişul.

Să nu vă închipuiţi că era cine ştie ce striptease, povesteşte Marian Sârbu: a­cesta manevra abil luminile şi strobos­coapele, încât momentul despuierii to­tale era abia perceput şi mai mult ima­ginat de înfierbântatul public. A fost o idee de mare succes, se dădeau câte trei spectacole pe zi, lumea dădea buluc, doar intelectualii dezaprobau coborârea ma­relui actor la un asemenea nivel co­mer­cial. Dana Cojenel, pe atunci directoare a Teatrului popular din Călăraşi, îmi povestea indignată ce succes nebun a avut "şuşaneaua" lui Ion Marinescu. Dar scopul scuza mijloacele, toată lumea vo­ia să câştige cât mai mulţi bani, în a­fara unor naivi ca mine: eu aveam o singu­ră preocupare, să văd o lume care pâ­nă atunci îmi fusese interzisă brutal. Ime­diat după Sanremo am plecat la cel mai mare festival de jazz din lume, cel de la Haga (Olanda), "Northsea" - fireşte tot pe banii mei, apoi în Germania, SUA, Fran­ţa... Cei care, ca şi mine, au avut in­ter­dicţie pentru Vest mă înţeleg perfect.