x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Teledon - 20 de artişti cîntă pentru Anca Parghel

Teledon - 20 de artişti cîntă pentru Anca Parghel

10 Iul 2008   •   00:00
Teledon  - 20 de artişti cîntă pentru Anca Parghel

Antena a dat startul, artiştii au preluat ştafeta. După o serie de emisiuni realizate de Mihai Gâdea, Cristian Brancu, Victor Ciutacu sau Cristina Cioran, care au strîns bani pentru Anca Parghel a venit rîndul cîntăreţilor să-i vină în ajutor. Astfel, peste 20 de artişti vor concerta pentru a aduna cei 200.000 de euro necesari operaţiei împotriva cancerului.

În prezent, Anca se află la Cluj într-o clinică de oncologie, însă are nevoie de 200.000 de euro pentru un tratament în UK, Austria sau Elveţia. Astăzi, la Sala Radio, între orele 20:00-23:00, va avea loc teledonul Romantica, ale cărui gazde vor fi Ioana Oprea şi Claudiu Mirică. Alin Oprea, Gabriel Cotabiţă şi VH2, Band Anca Parghel, Alb şi Negru, Doina Spătaru, Ionuţ Dolănescu, Vlad Miriţă, Benone Sinulescu, Adrian Daminescu, Florin Chilian, Silvia Dumitrescu, Delia, Mateo, Hara, Anda Adam, Analia Selis, Claudiu Mirică, Pepe sau Paula Seling vor concerta pentru Anca. Politicieni, oameni de afaceri, sportivi, actori au acceptat, de asemenea, să participe la teledon. Elisabeta Lipă, Liana Ghervasiuc, Elena Udrea, Claudiu Bleonţ sau Monica Tatoiu sînt doar cîţiva dintre ei.

Banii vor merge în conturile deschise de fiul Ancăi, Ciprian Parghel.

EURO: RO73INGB0000999901012956;

RON:RO30INGB0000999901012954,

Sucursala ING Colentina (Doamna Ghica), titular cont Ciprian Parghel.  

×
Subiecte în articol: antimonden