x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Traditii dincolo de harta

Traditii dincolo de harta

20 Ian 2005   •   00:00

Cristina Soloc (foto), prezentatoarea "Doua roti", de pe TVR 2, a devenit si realizator de filme documentare. Moroseanca pana in maduva oaselor, nora lui Paul Soloc propune un film de atmosfera, mai bine zis povestea noptii de Craciun filmata in timp real.

"Am incercat sa creionez portrete, sa pun accent pe sentimentele morosenilor si sa arat ca traditia si spiritul Sarbatorilor in Maramures nu sunt absolut deloc «deranjate»" Cu un buget mic si o echipa inimoasa, teverista a ajuns in Viseul de Sus in ajunul Craciunului. Gazda echipei a fost familia Ticala, mai precis parintii Cristinei. "N-am avut actori pentru a-i «distribui» in film, pentru ca nimeni n-ar fi venit de Sarbatori sa munceasca pe nici un ban", ne-a marturisit proaspata regizoare. Colindatorii care umplusera curtea n-au fost impresionati de desfasurarea de trupe, iar firele si reflectoarele n-au stirbit cu nimic solemnitatea momentului.

DORINTA. Multi colindatori sunt copii plecati din Maramures, care in fiecare an se intorc sa participe la Viflaim. "Si in Maramures sunt tarani si intelectuali, saraci si bogati, case taranesti si vile… Dar traditia e aceeasi pentru toti. E sfanta." Inainte de a realiza "Noapte sfanta in Maramures", Cristina Soloc isi dorea sa ia un premiu APTR. Dar cum anul trecut, emisiunea "Dincolo de harta" a fost premiata de profesionistii de televiziune, iar documentarul Cristinei Soloc va fi difuzat maine la TVR1, incepand de la ora 17:00, in cadrul aceleiasi emisiuni, se prea poate ca regizoarea sa-si vada visul implinit. (Catalina A. Osman)

×
Subiecte în articol: antimonden