x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Vedetele mărşăluiesc pe două roţi cu motor

Vedetele mărşăluiesc pe două roţi cu motor

de Anca Stanescu    |    12 Apr 2008   •   00:00
Vedetele mărşăluiesc pe două roţi cu motor

Mai multe VIP-uri vor defila astăzi pe motociclete, pentru a atrage atenţia asupra accidentărilor suferite în trafic de adepţii vehiculelor pe două roţi.

Mai multe VIP-uri vor defila astăzi pe motociclete, pentru a atrage atenţia asupra accidentărilor suferite în trafic de adepţii vehiculelor pe două roţi.

 

Nu e o demonstraţie de forţă. Nu e o paradă. Ci un marş menit să atragă atenţia că motocicliştii ajung mult prea des victime ale şoferilor. Gabi Balint, Cozmin Guşă, Dan Bittman, Bogdan Naumovici, Cristina Şoloc, Dana Nălbaru, Adelin Petrişor, Dani Oţil se vor afla în fruntea plutonului de motociclişti care va defila astăzi, de la ora 10:00, pe traseul Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle şi Arcul de Triumf. O dată cu Bucureştiul, alte 24 de oraşe îşi vor acorda inimile în acelaşi ritm. În ritmul campaniei “Motocicliştii există în trafic!‘‘, demarată astăzi de Asociaţia Motocicliştilor din România.

 

MICROBUL MOTO. Cîte vedete (participante joi la conferinţa de presă ce a pregătit evenimentul), tot atîtea dorinţe, temeri şi speranţe... cu motor! “În mine n-a intrat microbul motociclismului, eu am intrat în el! Poate noi nu vom mai apuca schimbarea menta­lităţilor auto, dar măcar copiii noştri să aibă şansa asta. Să prindă timpurile cînd domnişoarele nu vor mai folosi oglinda retrovizoare ex­clusiv pentru a se machia‘‘, a spus Mugur Mihăescu. Şi mai are o cerere expresă: “Domnilor poliţişti, daţi-i în gît pe toţi cei care distrug, pur şi simplu, traficul, lăsînd moloz şi pămînt peste tot. E curată nesimţire ce se petrece la noi!‘‘.

Andrei Duban, de profesie “scu­te­rist‘‘, avea un mare of: aşa-zisul stropit al străzilor cu apă din Dîm­boviţa. “Este mai mult o mîz­gă­leală, evident ineficientă. Este adusă apă murdară din Dîmboviţa, care are în ea tot felul de mi­ze­rii.‘‘Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: o căzătură straşnică suferită de Andrei. Şi, în mod sigur, nu doar de el.

 

NEVOIA DE RESPECT. “Am un anunţ de făcut. Îmi vînd motocicleta. Vreau să scap de ea, pentru că a devenit mult prea greu să mai mergi pe două roţi‘‘, a spus dulce-amărui Dan Bittman. “Acum trei ani, o maşină m-a depăşit. Făcea nişte manevre ciudate, iar pînă la urmă am fost nevoit s-o iau pe linia de tramvai. Am căzut şi, din fericire, am avut prezenţă de spirit şi nu m-am lovit prea tare‘‘, a mărturisit Cozmin Guşă. Bogdan Naumovici a făcut apel la spiritul de observaţie al şoferilor şi a subliniat nevoia firească a moto­ci­cliştilor de a fi respectaţi în trafic. 

Marşul motocicliştilor, ce va începe în faţa Palatului Parlamentului, se va încheia în faţa Arcului de Triumf. Seara, la Biker’s Club, va avea loc o petrecere la care se vor strînge fonduri pentru ajutorarea motocicliştilor-victime ale accidentelor rutiere.

 

Teribilism

“Eram într-o intersecţie cînd un şofer de pe o be­to­nieră m-a văzut şi, probabil din teribilism, a vrut să mă sperie. A virat în dreapta, iar eu m-am trezit la pămînt în mijlocul intersecţiei. M-am simţit ridicol. Nu m-a ajutat nimeni să mă ridic, evident. Din păcate, astfel de incidente se pot sfîrşi grav‘‘

Gabi Balint, fostă glorie stelistă

 

anca.stanescu@jurnalul.ro

 

×
Subiecte în articol: antimonden