x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Vedetele si vecinii

Vedetele si vecinii

01 Oct 2004   •   00:00

Stiti cine stie cele mai multe lucruri despre vedete? Nu ziaristul, ci… vecinul, care isi urmareste idolul de dupa perdea…

SIMONA ECOVOIU

Nu e usor, in calitate de VIP, sa ai vecini care stau cu ochii pe tine ca pe butelie. Daca te imbraci cu lucruri scumpe au impresia ca esti fitos. Iar in cazul in care iti pui un trening, tot subiect de barfa devii, fiind acuzat de neglijenta. Rau daca ai o masina luxoasa, rau daca mergi cu Dacia.

PROBLEME. Dan Negru s-a mutat in 2000 intr-un apartament din buricul Bucurestilor. Obisnuit cu vecinii lui din Timisoara, care ii respectau intimitatea, iata ca Dan a avut de patimit: "In primele zile, cateva femei din bloc ma asteaptau pe gard, ca sa intrebe diverse. Erau curioase sa vada cu cine intru in casa, cum arata iubita mea sau cum e viata de prezentator tv. Discutiile continuau in lift sau in …ghena".

Mihai Traistariu ii innebuneste pe locatari cu trilurile sale: "Cand repet in casa imi bat vecinii in perete sau in tevi, semn ca-i deranjez. Administratorul ma cauta adesea si ma roaga sa cant mai incet. La avizier am gasit un bilet semnat de toti, in care ma implorau sa cant in alta parte. Dar tot ei, vecinii, au grija de masina mea luxoasa, parcata in fata blocului". Si Vlad Sterescu (Prima TV), prezentatorul emisiunii "Hipnoza", este agasat de vecini: "Toti vor numerele de telefon ale clarvazatorilor pe care ii am in emisiune si asta ma scoate din minti. Cred in paranormal, dar cu masura. Nu de mult mi-am schimbat domiciliul si locuiesc la curte, intr-un loc retras. In general, cand tie iti merge mai bine decat vecinilor, devii subiect de barfa". La Nelu Ploiesteanu se vine ca la pomul laudat: "Adesea le dau bani celor saraci, iar cand vin cu ei inapoi, le spun sa ii opreasca. Mai le dau mancare, lucruri. Am vecini saraci, dar tare de treaba".

CURIOZITATE

"Vecinele sunt curioase sa vada cu cine intru in casa, cum arata iubita mea sau cum e viata de prezentator tv. Discutiile continuau in lift sau in ghena" - Dan Negru

RECLAMATIE

Cat il priveste pe Benone Sinulescu, el are pata pusa pe cei care nu-i respecta munca: "Obisnuiesc sa am grija de florile din gradinita blocului. Primavara sap, pun zorele, dar cei din bloc nu m-au ajutat niciodata, chiar daca i-am rugat. Mai mult, nici nu ma respecta. Arunca de la fereastra pungi din plastic ori mucuri de tigari. Nu suport nici sa vad caini mancand resturi de mancare pe treptele blocului. Unii vecini, in general cei bogati, sunt si rau-platnici, nu-si platesc la timp intretinerea".

VECINA CU MAMA SOACRA

Andreea Banica povesteste amuzata despre vecinii ei din Eforie Nord, unde interpreta si-a construit in urma cu doi ani o superba vila, in valoare de 100.000 de euro: "Sunt foarte simpatici, unii se uita la mine prin gardul forjat in timp ce hranesc cainii.
Altii, mai tupeisti, se urca pe gard si-mi fac poze. Ma mai striga sa ies la poarta ca sa le dau autografe sau sa ma fotografiez alaturi de ei, dar prefer doar sa le fac cu mana de la distanta si sa intru repede in casa. Sunt vecina si cu mama iubitului meu, sta cateva case mai la vale. La ea servim masa pe timpul verii, cat locuim acolo, gateste foarte gustos". Si talentatul interpret Marcel Pavel si-a construit, de curand, o casuta, in Baneasa, numai ca el are doar cuvinte de lauda vizavi de cei din jurul sau: "Vecinul meu, zidar de profesie, m-a ajutat sa construiesc casa. Unii mi-au batut la usa, ca sa le dau bani si nu i-am refuzat.
Din pacate, si-au cam facut o obisnuinta din asta. Mai e cineva foarte de treaba, care locuieste gard in gard cu mine, nea Ilie. El ar vrea sa-mi doneze un spatiu de 200 m, pe care as vrea sa-l transform in parc pentru copiii mei, numai ca fratele lui nu ii da voie. In prezent, ei se judeca pe acest teren. Poate, intr-o zi, acel spatiu il voi lua eu".
×
Subiecte în articol: antimonden