Din topul nostru nu putea lipsi Victoria, “condimentul” din viaţa celui mai mediatizat fotbalist al lumii, David Beckham. Posh Spice, aşa cum este ea alintată de fanii Spice Girls, era un nume cunoscut în lumea show-bizz-ului mondial înainte de a deveni soţia fostului căpitan al Angliei.
Din topul nostru nu putea lipsi Victoria, “condimentul” din viaţa celui mai mediatizat fotbalist al lumii, David Beckham. Posh Spice, aşa cum este ea alintată de fanii Spice Girls, era un nume cunoscut în lumea show-bizz-ului mondial înainte de a deveni soţia fostului căpitan al Angliei. Mai mult chiar, în 1997, anul în care cei doi s-au cunoscut, David se afla la început de drum. Ca un fapt divers, Victoria, care simpatiza cu Manchester United, era îndrăgostită de... Ryan Giggs, starul din acea vreme al echipei. N-avea ochi pentru cel care îi va deveni soţ, dar şi cel mai bine plătit fotbalist din lume. Cei doi au împreună trei copii, iar cel de-al patrulea este pe drum.
Modă. Victoria Beckham, născută Adams, a devenit celebră o dată cu lansarea trupei Spice Girls. După destrămare, Victoria a încercat o carieră solo, fără un succes prea mare totuşi.Şi cu toate că după reunirea de anul trecut se părea că “fetele picante” şi-au regăsit strălucirea de altădată, soţia lui Beckham a anunţat că va renunţa la muzică în favoarea modei. De altfel, Posh a creat deja o linie de jeanşi, poşete şi ochelari de soare – marca DVB. “M-am gândit la asta mult timp. Nu mai fac parte din industria muzicală, ci din aceea a modei. În momentul de faţă îmi alcătuiesc o echipă – aşa că moda va fi prioritatea numărul unu”, a declarat Victoria Beckham pentru News Of The World.