Joi și vineri, de la ora 20.30, la “Splash! Vedete la apă”, opt noi vedete se vor arunca de la platformele de 3, 5, 7 și 10 metri ale Bazinului Olimpic din Bacău.
Vor încerca să-și învingă temerile legate de apă și înălțime și să execute sărituri dintre cele mai spectaculoase interpreta Nicoleta Nucă, fostul fotbalist Giani Kiriță, ziarista Ioana Popescu, asistenta tv de la Antena Stars Florentina Raciu, luptătorul Cristian “Micuțu’” Anheliuc, ispita Tomi Giurgia de la “Insula iubirii”, acordeonistul Marian Mexicanu’ și dansatorul Fabian Sanchez. Acesta din urmă o va înlocui pe Rona Hartner, care nu ajunge la emisiune. De ce nu va ajunge artista la “Splash!”, telespectatorii Antenei 1 vor afla în ediția programată joi și vineri, de la ora 20.30.
Dacă Marian Mexicanu’ încearcă înainte de toate să-și învingă teribila teamă de apă și, cu ajutorul antrenorului său, Adrian Cherciu, să învețe să înoate, Giani Kiriță dorește mai presus de orice să-și depășească frica de înălțime. Ioana Popescu va executa o săritură care îi poate pune sănătatea în pericol, Tomi Giurgia va face tot posibilul să le demonstreze tuturor că n-are teamă nici de apă, nici de înălțime, iar masivul luptător Cristian “Micuțu’” Anheliuc (2.10 m înălțime și 155 de kg) va încerca să treacă peste blocajul psihic declanșat la antrenamente. “Nu pot să-mi explic ce se întâmplă cu creierul meu. Sunt ok până urc la platformă. Pe urmă mă blochez. Și, crede-mă, am sărit cu parașuta de la 1.200 de metri! Îmi vine să mor de ciudă”, ne declara luptătorul în cușcă. Ce probleme au întâmpinat la antrenamente și ce sărituri au pregătit Nicoleta Nucă, Florentina Raiciu, Fabian Sanchez, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi și vineri, de la ora 20.30, numai la Antena 1.