x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Pepe: „Nu mi-e rușine să plâng”

Pepe: „Nu mi-e rușine să plâng”

17 Iul 2015   •   13:06
Pepe: „Nu mi-e rușine să plâng”

Sâmbătă, de la 12:00, Pepe este „Star Chef” la Antena Stars, unde gătește alături de Nicolai Tand și Maria Simion. Artistul nu are nicio problemă să recunoască faptul că plânsul îl liniștește.

„Dacă vreau să mă răcoresc, plâng. N-am niciun fel de problemă. Nu mi-e rușine să plâng. Nu mi-e rușine să mă exteriorizez în tot ceea ce fac”, mărturisește Pepe cu sinceritate. „Ultima dată am plâns de fericire”, dezvăluie el. „Tin minte când i-a dat primul dinte Mariei. O țineam în brațe și am văzut că i-a dat un dințișor. Și-am plâns, cred, vreo 20 de minute”, povestește artistul.

Tot la „Star Chef”, Pepe va spune că este foarte credincios și că merge la biserică des.

„La Prislop am fost de trei ori, cred. Când ajungi acolo, te liniștești și ți se pare totul mult mai luminos și mai frumos. A doua zi când am venit de la Prislop am aflat că Raluca e însărcinată. Deci sunt semne divine care ți se arată”, crede Pepe.



×
Subiecte în articol: Pepe star chef Antena Stars