x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Preselecțiile “Next Star” pentru noul sezon continuă săptămâna viitoare

Preselecțiile “Next Star” pentru noul sezon continuă săptămâna viitoare

05 Apr 2018   •   16:59
Preselecțiile “Next Star” pentru noul sezon continuă săptămâna viitoare

Preselecțiile naționale pentru cel de-al nouălea sezon “Next Star” continuă după sărbătorile de Paști, în alte trei locații.

Așadar, toți copiii talentați la muzică, dans, actorie și orice alt domeniu sunt așteptați la casting sâmbătă, 14 aprilie, la Constanța (la Casa de cultură a sindicatelor, de la ora 11.00) și duminică, 15 aprilie, la Brașov (Palatul Copiilor, de la ora 11.00) și la București (Palatul Național al Copiilor, de la ora 13.00).

Preselecțiile pentru noul sezon al show-ului “Next Star” au început la sfârșitul lunii martie și s-au desfășurat la Buzău, Pitești, Galați, Craiova, Bacău, Tg. Jiu, Piatra Neamț, Oradea, Suceava, Cluj, Iași, Bistrița, și Chișinău, în Republica Moldova.

×
Subiecte în articol: Next Star