x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii Are 30 de ani și conduce un imperiu de 3 miliarde de dolari. Cine se află în spatele site-ului de matrimoniale Bumble

Are 30 de ani și conduce un imperiu de 3 miliarde de dolari. Cine se află în spatele site-ului de matrimoniale Bumble

de Giulia Anghel    |    18 Dec 2019   •   16:07
Are 30 de ani și conduce un imperiu de 3 miliarde de dolari. Cine se află în spatele site-ului de matrimoniale Bumble
Sursa foto: facebook

Whitney Wolfe Herd a fondat platforma Bumble în 2014, o aplicație de întâlniri romantice, în care femeile sunt cele care fac primul pas. După ce a dat în judecată Tinder pentru hărțuire sexuală, acum, la 30 de ani, ea a devenit CEO al companiei MagicLab, un imperiu evaluat la 3 miliarde de dolari, și care cuprinde patru aplicații: Bumble, Badoo, Chappy și Lumen, după cum relatează cnn.com.

Atunci când a lansat site-ul de matrimoniale, unii au fost sceptici că afacerea va avea succes.  Dar viziunea lui Wolfe Herd, conform căreia aplicația încurajează femeile să facă propriile alegeri, a devenit un succes. Bumble este acum un site cunoscut, care s-a dezvoltat prin adăugarea unei rețele de bussines și a unui serviciu pentru legarea de noi prietenii. 

Anul trecut, Wolfe Herd a luat decizia de aduce Bumble în India, o mișcare riscantă, având în vedere că astfel de întâlniri reprezintă un fenomen relativ nou, iar această țară are una dintre cele mai mari rate de violență sexuală din lume. "Trebuie să mergem acolo unde este nevoie", a declarat Wolfe Herd într-un interviu acordat CNN Business, în septembrie. „Cele mai tradiționale, cele mai misogine mentalități la nivel mondial, acelea sunt cele mai căutate de noi”, a spus ea, referindu-se la decizia de a lansa platforma în această regiune.  "Doar pentru că undeva nu este la fel de progresiv ca într-un alt loc din lume, nu înseamnă că nu există o dorință pentru asta."

Acum, Wolfe Herd se pregătește să preia compania-mamă a platformei Bumble, MagicLab, la patru luni după ce fostul proprietar, Andrey Andreev, a fost acuzat de rasism și sexism, afirmații pe care acesta însă le-a negat. Firma de investiții Blackstone a cumpărat compania de la miliardarul rus luna trecută, într-un acord care a evaluat-o la 3 miliarde de dolari.

La doar 30 de ani, Wolfe Herd conduce acum un imperiu de întâlniri amoroase, cu peste 500 de milioane de utilizatori la nivel global, în cele patru aplicații ale sale: Bumble, Badoo, Chappy și Lumen. Când se va întoarce din concediul de maternitate cu primul său copil, va continua extinderea internațională a platformei Bumble.

La o scară mai largă, ea intenționează să folosească site-ul pentru a legifera interzicerea hărțuirii sexuale digitale, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Însă o altă provocare pentru Wolfe va fi felul în care va ști să gestioneze concluziile unei anchete, aflate încă în desfășurare, la site-ul Badoo.

Investigarea platformei Badoo

Andrey Andreev și Wolfe Herd au fost parteneri de afaceri de la lansarea Bumble în 2014, la Austin, Texas. Ea și-a început cariera la Tinder, unde a dorit să creeze o rețea socială orientată către femei. Și Andreev a sugerat lansarea unei aplicații de întâlniri romantice, cu o viziune similară. Compania sa, Badoo, a ajutat la furnizarea infrastructurii pentru Bumble, unde el a devenit principalul acționar.

Forbes a făcut publice, în luna iulie, acuzațiile unei culturi sexiste și toxice la sediul Badoo din Londra, prezentând interviuri cu 13 foști angajați. Raportul a inclus acuzații, unele dintre acestea datând din 2011 și 2012, despre faptul că Andreev ar fi făcut comentarii rasiste și sexiste către angajați, și ar fi creat un mediu de lucru toxic. Compania a negat inițial raportul iar, două zile mai târziu, Andreev a dat o declarație în care și-a exprimat uimirea față de aceste acuzații, despre care a spus că sunt inexacte. 

Afirmațiile au pus-o pe Wolfe Herd într-o poziție dificilă. Andreev îi era îndrumător și prieten de multă vreme, dar acuzațiile împotriva lui sunt serioase și se îndreaptă împotriva a tot ceea ce înseamnă Bumble. În articolul inițial, Forbes a descris-o pe Wolfe ca fiind persoana din spatele lui Andreev, despre care aceasta afirmase că este familia sa și unul dintre cei mai buni prieteni. După materialul din Forbes, Wolfe Herd a dat o declarație în care a spus că este șocată de aceste acuzații și că a aflat de ele abia acum. Ea a adăugat că, deși nu a văzut și nu a auzit nimic referitor la vreun astfel de comportament, nu contestă sentimentele și experiențele altor persoane. 

Badoo a angajat o firmă pentru efectuarea unei anchete externe cu privire la acuzațiile din articol și a promis să facă publice rezultatele și să pună în aplicare recomandările. Investigația este încă în desfășurare, dar Andreev și-a vândut pachetul majoritar din companie, ca parte a acordului Blackstone, în noiembrie.

Bumble a ajuns în India

Cu doar câteva luni înainte de lansarea Bumble în India, anul trecut, Thomson Reuters Foundation a efectuat un studiu, în cadrul căruia a interogat 500 de experți, și care a scos la iveală faptul că India este cea mai periculoasă țară din lume pentru femei din cauza violenței sexuale și a tradițiilor culturale care afectează siguranța acestora.

Dar Wolfe Herd a văzut aici o oportunitate de a le da curaj indiencelor și s-a gândit că, dacă ar reuși, afacerea sa va avea succes. Deși alte aplicații de întâlnire din SUA existau deja în regiune, diferența constă în faptul că pe Bumble femeile sunt cele care fac primul pas. Platforma a aplicat noi măsuri de siguranță locale, cea mai importantă fiind posibilitatea acestora de a afișa pe site doar prima inițială a numelui, care se adaugă funcțiilor de securitate globale, cum este cea a verificării fotografiei. Wolfe Herd a spus că folosirea inițialei numelui este permisă doar femeilor, nu și bărbaților. "Trebuie să responsabilizăm oamenii. De aceea nu permitem anonimatul pentru celălalt sex, fiind astfel o modalitate de a reduce hărțuirea și abuzul", a explicat ea.

Versiunea indiană a aplicației este disponibilă atât în ​​hindi cât și în hinglish, un dialect alcătuit din hindi și engleză, foarte popular pe iOS și Android.

Bumble se bucură de sprijinul celebrei actrițe Priyanka Chopra, care a fost numită consilier și investitor în acest start-up, în octombrie 2018, iar managerul artistei, Anjula Acharia, este, de asemenea, investitor și consilier la Bumble, ea având experiență în promovarea artiștilor în India, printre care și  Lady Gaga.

"Am ascultat cu adevărat femeile din India. Am făcut sondaje, am făcut grupuri focus", declara Wolfe Herd, înainte de lansarea platformei în India.

Un utilizator indian de 30 de ani, pe nume Ankita, care a folosit diverse aplicații de întâlniri online, a povestit că unii dintre prietenii ei apreciază că numele lor sunt secrete pe Bumble.  Dar, a spus Ankita, există încă  prejudecăți culturale care trebuie luate în considerare, cum ar fi faptul că „mulți bărbați nu înțeleg că, atunci când ne întâlnim, putem alege să spunem nu sărutului."

Bumble a refuzat să facă publice statistici despre numărul de utilizatori din India, dar a declarat că este o piață în creștere și, până acum, indiencele trimit de două ori mai multe mesaje decât femeile din restul lumii. De asemenea, ele utilizează în mod activ serviciile site-ului de găsire a prietenilor, precum și rețeaua de afaceri, Bumble BFF și Bumble Bizz.

Ravi Bapna, profesor la Carlson School of Management de la Universitatea din Minnesota, a declarat că se așteaptă ca India și alte piețe emergente să fie oportunități uriașe pentru Bumble datorită schimburilor culturale care îi vor face pe oameni mai receptivi ca niciodată la ceea ce propune platforma. Când a fost lansat Bumble pentru prima oară în SUA, Bapna a spus că acesta aduce o noutate prin faptul că întâlnirile online sunt inițiate de femei.  "Nu numai că îmbunătățește calitatea experienței pentru femei, dar o îmbunătățește și pentru bărbați, care devin mai puțin susceptibili să fie respinși”.

Cum arată viitorul

Wolfe Herd va reveni din concediul de maternitate în aprilie 2020, iar atunci va începe o nouă provocare pentru ea, în calitate de CEO al grupului. Pe lângă creșterea Bumble, va trebui să se ocupe de rezultatele anchetei Badoo. Un purtător de cuvânt al MagicLab a declarat că ancheta firmei de avocatură Doyle Clayton este aproape de finalizare. Când raportul va fi trimis consiliului, compania va face publice rezultatele.

După ce a părăsit Tinder, unde a fost cofondator și director de marketing, Wolfe Herd a dat în judecată societatea, sub acuzația de hărțuire sexuală și discriminare. Cazul a fost rezolvat fără însă a fi admisă comiterea unei fapte ilegale, cu puțin timp înainte de lansarea Bumble.

Laura Huang, profesor asociat la Harvard Business School și autoare a unei  cărți în curs de apariție "Edge: Transforming Adversity in Advantage" (La limită: Transformarea adversităților în avantaje), a declarat că astfel de circumstanțe sunt dezonorante. "Este nevoie de o mișcare îndrăzneață pentru a zgâlțâi întregul sistem și pentru a dezvălui ceea ce a fost odată acolo, astfel încât să puteți crea o nouă cultură", a spus Huang. "Renunțarea la Andreev și venirea lui Wolfe Herd în funcția de CEO al grupului este una dintre acele mișcări îndrăznețe de care aveți nevoie pentru a face acest lucru", a adăugat ea.

Bumble declară că are 66 de milioane de utilizatori și spune că site-ul este profitabil. Platforma este gratuită în versiunea sa de bază, dar cei care o folosesc pot achiziționa servicii suplimentare. Activează într-un domeniu aglomerat, cu aplicații concurente precum Tinder, Hinge, Match și OKCupid (toate deținute de IAC’s Match Group). Chiar și Facebook încearcă să intre pe acest segment de piață.

Ca și în cazul celorlalte platforme, Bumble încearcă să capteze următoarea generație de utilizatori singuri din S.U.A., dar este axată și pe valorificarea celorlalte servicii, precum și pe investiții mai mari în Asia, America Centrală și Europa, începând de anul viitor.

Pe lângă modificarea normelor culturale, Wolfe Herd vrea să schimbe și legislația, în 2020. La începutul acestui an, ea a pledat cu succes, în numele platformei, pentru introducerea unei legi împotriva hărțuirii sexuale digitale în Texas. Compania lucrează acum cu senatorul Ling Ling Chang din California pentru punerea în aplicare a unui act normativ similar și în acest stat. Wolfe Herd a declarat că speră să fie adoptată o lege federală în Statele Unite. "Este înfricoșător să fie permisă trimiterea unor fotografii nud nesolicitate către o altă persoană, iar oamenii să creadă că este o glumă. Un astfel de lucru nu trebuie să fie niciodată amuzant", a spus Wolfe. 

 

 


 

 


 

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: bumble badoo tinder chappy lumen magiclab