x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii Sfaturi pentru părinți. Greșelile care îi fac pe copii mai puternici

Sfaturi pentru părinți. Greșelile care îi fac pe copii mai puternici

de Redacția Jurnalul    |    04 Noi 2024   •   15:15
Sfaturi pentru părinți. Greșelile care îi fac pe copii mai puternici
Sursa foto: Hepta

În pofida faptului că ne dorim ca ai noștri copii să reușească mereu și să facă greșeli cât mai puține, acestea sunt de fapt esențiale pentru succesul viitor.

Greșelile îi supără pe părinți dar încurajează creativitatea și curiozitatea copiilor. Un eșec îi poate ajuta pe copii să învețe o abordare mai bună în viitor.

Copiii care fac aceste greșeli devin adulți de succes

Cercetările susțin că lecțiile pe care le învață din greșelil sunt cele pe care tind să și le amintească pe termen lung. De asemenea, le orerfă copiilor posibilitatea de a exersa folosind curajul și stabilirea unor limite sănătoase.

Murdărie

Indiferent dacă sar în bălți și își deteriorează hainele, desenează pe pereți, copiii trebuie lăsați să creeze, să experimenteze și să se distreze.

Chipul unui copil care se murdărește pentru prima dată într-o baltă exprimă fericire. Jocul liber pentru copii poate crește serotonina, scade nivelul de stres și poate îmbunătăți funcția imunitară și somnul.

Timpul petrecut în natură echivalează cu sănătate și fericire. Atunci când nu îl lași să deseneze pereții, el poate interpreta greșit cererea ta și o poate considera ca o respingere a creativității sale. Oferă-i alternative, un singur perete din casă, cumpără-i acuarele pe bază de apă, în acest fel el își va explora libertatea și creativitatea.

Note proaste la școală

Sunt părinți care scriu eseurile copiilor și le fac proiectele. Din păcate, această decizie nu este deloc bună.

Copilul poate primi note proaste nu pentru că nu este preocupat de școală, ci din cauza acelor colegi care au temele făcute de părinții lor.

Un copil cu note proaste este etichetat drept leneș și i se cere să încerce mai mult pentru a ajunge la nivelul celor din clasa lui. El ajunge copleșit de ceea ce se întâmplă și poate suferi un blocaj mental.

Școala fără provocări îi face pe elevi mai puțin capabili să se dezvolte și să reușească, potrivit cercetătorului Carol Dweck.

În plus, când părinții fac temele în locul copiilor îi învață o lipsă de etică a muncii. 

Mici obrăznicii

Copii au tot mai multă libertate de exprimare dar acest lucru vine și cu aspecte provocatoare pentru părinți. Micile obrăznicii, întoarcerea vorbei sunt extrem de neplăcute.

Ei nu au însă discernământ pentru a înțelege și a se conforma cerințelor relaționării interumane, astfel că nu întotdeauna își exprimă potrivit opiniile și sentimentele. 

Astfel că trebuie învățați să spună cat mai clar ce nemulțumiri au dar și cu respect. 

Cercetările arată că ace copii care răspund devin adulți de succes. Când copilul țipă înapoi la tine, încearcă să răspunzi cu dragoste în loc să iei măsuri disciplinare. 

Acceptare

Copiii vor să se integreze însă contează grupul pe care vor să-l urmeze.

Cu excepția cazului în care sunt implicate droguri, alcool sau sex, copiii sunt de obicei capabili să-și dea seama când e bine să facă ceva sau nu, experimentând consecințele directe ale acțiunilor lor.

Copiii trebie astfel ghidați și supravegheați dar lăsați să experimenteze consecințele propriilor alegeri. 

Îmbrăcăminte

Copiii folosesc moda pentru a se exprima. Este bine să fie lăsați să poarte de vor, atâta timp cât este sigur și decent.

Da, chiar dacă este aleg aceleași obiecte de îmbrăcăminte timp de săptămâni sau luni, potrivit deparinti.ro.

 

×
Subiecte în articol: parinti copii puternic