x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Schimbare majoră în religia catolică. Papa Leon redefinește rolul Fecioarei Maria

Schimbare majoră în religia catolică. Papa Leon redefinește rolul Fecioarei Maria

de Redacția Jurnalul    |    06 Noi 2025   •   13:45
Schimbare majoră în religia catolică. Papa Leon redefinește rolul Fecioarei Maria
Sursa foto: Hepta/Papa Leon

Un decret al Vaticanului schimbă radical percepția credincioșilor catolici asupra rolului Fecioarei Maria.

Hotărârea Sfântului Scaun precizează că doar Iisus este Mântuitorul oamenilor și cere ca aceștia să nu o mai considere pe Fecioara Maria „co-răscumpărătoare” („co-redemptrix”), ceea ce, potrivit Vaticanului, ar putea crea confuzie și afectează echilibrul doctrinar al Bisericii.

Papa Leon pune capăt venerării excesive a Fecioarei Maria

Decretul semnat de Papa Leon al XIV-lea răspunde exceselelor de venerare a Fecioarei Maria, intensificate în mediul online, inclusiv prin relatări despre apariții miraculoase și fenomene supranaturale ce pot distorsiona adevărul teologic.

Cardinalul Victor Manuel Fernández, prefectul biroului doctrinar, a precizat că acest decret vine ca răspuns la întrebările primite din partea comunităților catolice din întreaga lume și semnalează necesitatea restabilirii rolului central al lui Iisus în mântuirea oamenilor.

Papa Francisc, precum și predecesorii săi Benedict al XVI-lea și Ioan Paul al II-lea, s-au opus folosirii titlului „co-răscumpărătoare” pentru Fecioara Maria. Papa Francisc a numit această idee o „nebunie”, insistând că mama lui Isus nu a căutat vreodată să ia ceva din rolul fiului său.

Noua poziție a Vaticanului reafirmă rolul Mariei ca intermediar, mamă a lui Iisus și model de credință, dar nu ca participantă directă la actul mântuirii. Această schimbare este privită ca o formă de echilibrare doctrinară și o reacție la riscurile generate de „cultul Madonei”, notează stiripesurse.ro.

×