x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Cei mai buni balerini din lume vor fi mâine pe scena Operei Române

Cei mai buni balerini din lume vor fi mâine pe scena Operei Române

de Diana Scarlat    |    23 Iul 2021   •   17:27
Cei mai buni balerini din lume vor fi mâine pe scena Operei Române

Superstaruri de la Teatrul Bolshoi din Moscova, Anna Tikhomirova (Prim solistă) și Artem Ovcharenko (Principal)  vor dansa pe scena Operei Naționale București, mâine, 24 iulie, ora 17.00. Evenimentul este inedit, pentru că artiștii au acceptat să susțină spectacolul alături de elevii unor școli de balet din șapte țari care au participat, în ultimele două săptămâni, la Revolve Dance, cel mai important workshop de balet din Estul Europei, la București.

Cu ocazia ediției aniversare a workshopului de balet Revolve Dance - un brand românesc, unic în lume -, se organizează pentru prima oară „STARS Gala”, cu balerini de la Bolshoi Theatre, Moscova, la Opera Națională București. Aceste este primul eveniment de nivel înalt organizat în cadrul workshopului Revolve Dance.

Aflat la a zecea ediție în cei 5 ani de existență, Revolve Dance Festival s-a alăturat Operei Naționale București în celebrarea celor 100 de ani de la înființare, creând un eveniment unic și special. 

„Revolve Dance s-a născut din dorința de a pregăti tinerii viitori profesioniști la un nivel înalt aducându-le la București cei mai râvniți profesori de balet din lume, profesori de la Academia de balet Vaganova din St. Petersburg, profesori absolvenți ai Academiei Bolshoi din Moscova, de la L'Ecole de danse de Opera de Paris (Carole Arbo, de exemplu, este dansatoare “Etoile” a Operei din Paris și a primit Ordinul de Cavaler de la Minsiterul Culturii din Franța) sau de la Școala Națională de balet din Cuba și Conservatorul de dans Maria Avilla din Madrid. Stars Gala este un eveniment cultural special, unic pentru România și nu numai, întrucât reunește pe aceeași scenă balerini profesioniști ajunși la cel mai mare nivel, cu tinerii din România și din străinătate care promit în această meserie, aceia care vor deveni următoarele staruri. Este pentru prima dată când balerinii celebrului Bolshoi Theatre din Moscova dansează pe o scenă din țara noastră și ne bucură mult ca am ales cea mai mare scenă de balet din România, Opera Națională București”, au precizat organizatorii, în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, la București.

Artem Ovcharenko (Principal) și  Anna Tikhomirova (Prim Solist) vor perfoma pe scena  Operei Naționale București într-o reprezentatie  “Don Quijote” dar și în opere de balet contemporan, iar tinerii protagonșiti care vor acompania celebrul cuplu sunt studenți sau elevi ai celor mai titrate școli de balet din lume, participanți la Revolve Dance: Academia de balet Vaganova din St. Petersburg, L’Ecole de danse de Opera de Paris, Academia de danse Princess Grace de Monaco, Balletschule Basel, Stadt Ballet school Berlin sau de la școlile și liceele de coregrafie din România.

„Surpriza pe care artiștii ruși o oferă publicului din România o reprezintă interpretarea a două teme - un pas de deux și un dans contemporan, iar balerinii în devenire, foarte aproape de marile scene ale lumii, pe lângă coregrafiile din “Don Quijote”, vor interpreta un fragment din “Bolero” ("Initium e Finis”) de Maurice Ravel, în coregrafia Maestrului Lienz Chang”, mai spun organizatorii.

România are foarte multe talente

„Am ales România pentru acest workshop pentru că aici am descoperit foarte multe talente, cu maxim potențial de a deveni cei mai buni balerini din lume”, a explicat Alexei Moskalenko, Director artistic al concursului Youth America Grand Prix), în cadrul conferinței de presă care a avut loc ieri, la București. Acesta a mai spus că diferența esențială intre școala de balet rusă și celelalte școli este păstrarea metodelor de predare clasice, care au dat deja rezultatele cele mai bune, la nivel mondial. „Noi păstrăm aceleași principii și aceleași metode care au fost verificate timp îndelungat. Nu ne place să facem experimente, așa cum fac celelalte școli. Iar rezultatele arată că am ales metoda cea mai bună de predare”, a mai explicat Alexei Moskalenko.

Timp de două săptămâni, elevii și studenții înscriși la cursuri au trecut prin mâinile mai multor profesori care predau de la dans clasic până la dans de caracter, pas de deux și jazz. „Revolve Dance este un workshop intensiv în urma căruia sperăm ca tinerii cursanți să-și diversifice cunoștințele, să și le fixeze si să le folosească în viitor, pe marile scene. Revolve Dance este un pionier în organizarea unor astfel de evenimente care, după un training intensiv, le oferă posibilitatea tinerilor balerini să perfomeze pe marile scene și să fie tratați ca adevarate vedete”, au mai precizat organizatorii.

Programul evenimentului care va avea loc mâine, la Opera Română, constă în trecerea în revistă a materiei studiate la curs, prin prezentarea celor mai bune numere studiate în cele două săptămâni de workshop. Toți profesorii invitați au pregătit, cu fiecare clasă de studenți, câte o scurtă coregrafie care va fi prezentată publicului larg, pe scena Operei din București. La sfârsitul evenimentului se vor decerna diplomele de participare și burse oferite de partenerii Revolve Dance.

Spectacolul va fi coordonat de Maeștrii de balet Lienz Chang, Alexei Moskalenko și Misha Tchoupakov. În pauza dintre numere, pianistul Victor Olano, din Cuba, va susține un microrecital de muzică jazz.

Stars Gala este primul eveniment dintr-o serie de spectacole pentru viitorii balerini profesioniști. Este un spectacol unic, de înaltă ținută artistică, considerat de specialiști  drept evenimentul cultural al momentului pentru acest gen de evenimente, pe care iubitorii de gen si susținătorii nu trebuie să-l ratreze. Biletele (de trei categorii: 60, 100 și 150 de lei) pentru Gală se vor putea cumpăra și mâine, de la casa se bilete a Operei Naționale.

 

×
Subiecte în articol: balet