x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Spectacole de muzică, teatru, film și design la Institutul Italian de Cultură București

Spectacole de muzică, teatru, film și design la Institutul Italian de Cultură București

de Magdalena Popa Buluc    |    04 Mai 2023   •   19:04
Spectacole de muzică, teatru, film și design la  Institutul Italian de Cultură București

Miercuri, 3 mai 2023, de la ora 19.00, Teatrul Național din Timișoara prezintă, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București, spectacolul “Furtuna” de William Shakespeare, în traducerea și adaptarea lui Alessandro Serra. Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

Alessandro Serra este un important regizor italian și fondator al Companiei de teatru Teatropersona, cu care a creat și a prezentat spectacole în majoritatea țărilor din Europa, dar și în Asia și America de Sud.

 

MUZICĂ

 

În zilele de 4 și 5 mai 2023, de la ora 19.00, Ateneul Român prezintă, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București, două concerte susținute de Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", dirijor Donato Renzetti, solist Aniello Desiderio. În program Simfonia nr.2 în do minor, op.12, de Alfredo Casella, dedicată lui George Enescu.

 

FILM

 

Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Filmului European va începe la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2023, în data de 9 mai, cu o gală cu ocazia Zilei Europei. Festivalul va continua la Oravița (10-14 mai), București (15-23 mai), Curtea de Argeș (18-20 mai), Botoșani (18-21 mai), Gura Humorului (19-21 mai).

În cadrul EFF, Institutul Italian de Cultură din București prezintă filmul “Bones and All” de Luca Guadagnino (dramă, horror, Italia-SUA, 2022, 130 minute, premiul pentru regie la Veneția).

Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al EUNIC România, în colaborare cu UCIN, ambasade, centre și institute culturale europene.

 

FILM

 

În perioada 10 - 14 mai, la București se desfășoară Festivalul CINEFEMINA, un proiect EUNIC România care prezintă filme regizate și produse de femei. Este primul și singurul festival din România care are scopul de a promova regizoare și producătoare din industria cinematografică europeană.

IIC din București participă cu filmul "Ultimele lucruri" de Irene Dionisio (dramă, Italia-Franța-Elveția, 2016, 85 minute), care va fi proiectat în data de 11 mai 2023, la ora 20.30, la Cinema Elvire Popesco. Proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizoarea.

Festivalul Cinefemina este organizat de Ambasada Suediei în colaborare cu 12 parteneri europeni.

 

MUZICĂ

 

După o ediție anulată din cauza pandemiei și o pauză de trei ani de zile, festivalul JAZZ IN CHURCH revine cu a opta ediție în perioada 11 – 14 mai 2023, la Biserica Luterană din București. 15 artiști din jurul lumii vor concerta în festival, aducând ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație.

Din Italia vor participa Giovanni Guidi (pian) și Daniele Di Bonaventura (bandoneon), cu un concert pe 14 mai, de la ora 19.00, organizat de Jazz.ro în colaborare cu IIC București.

 

DESIGN

 

IIC din București participă anul acesta la Romanian Design Week și organizează, în data de 18 mai 2023, de la ora 18.30, în Aleea Alexandru 41, o întâlnire cu Matteo Moretti, profesor asociat la Departamentul de Arhitectură, Design și Urbanism de la Universitatea din Sassari. Matteo Moretti cercetează formele de jurnalism vizual și design social, din perspectivă digitală, pe baza utilizării datelor cantitative și calitative. De asemenea, este fondatorul designformigration.com, prima platformă care reunește proiecte de design legate de fenomenele migratorii europene recente și co-fondator al Sheldon.studio. Proiectele sale, prezentate în cadrul mai multor conferințe academice, au fost distinse cu Data Journalism Award 2015, European Design Award 2016 și 2017.

 

MUZICĂ

 

IIC vă recomandă două concerte speciale susținute în România de formația condusă de renumitul saxofonist italian Paolo Profeti, organizate cu ocazia înregistrării celui de-al treilea disc al acestuia cu European Collective. Primul concert va avea loc duminică, 7 mai, la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, în deschiderea evenimentului Summit Musicale Europeo 2023 (detalii aici). Cel de-al doilea concert va avea loc miercuri, 10 mai, la JazzBook din Bucarest (detalii aici) și va fi o ocazie pentru a sărbători încheierea înregistrărilor și lansarea oficială a proiectului documentar despre evoluția artistică și umană a lui Paolo Profeti, regizat și produs de Massimiliano Nardulli (Pipe’s Not Dead).

×