x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Trupa The Motans pregătește super concerte pentru fanii săi din toata țara, în turneul „My Gorgeous Drama Queens”

Trupa The Motans pregătește super concerte pentru fanii săi din toata țara, în turneul „My Gorgeous Drama Queens”

12 Apr 2018   •   21:40
Trupa The Motans pregătește super concerte pentru fanii săi din toata țara, în turneul „My Gorgeous Drama Queens”

The Motans” a pregătit o surpriză pentru toți fanii săi: un super turneu în toata țara. Începând din 13 aprilie, când The Motans va concerta la Iași, toți cei care vor dori să cânte alături de Denis și trupa lui cele mai cunoscute piese, vor putea merge la concerte timp de două luni, în diferite orașe.

 

Sunt foarte fericit că vom porni într-un turneu prin toata țara și vom avea ocazia să ne ne întâlnim cu fanii noștri. Abia așteptăm să urcăm pe scenele din Iași Suceava, Brașov, Sibiu, Cluj, Bacău, Arad, Constanța și Galați, unde vom cânta piese de pe albumul The Motans - My Gorgeous Drama Queens”, spune, încântat Denis care va termina turneu în București, pe 23 mai la Hard Rock Cafe.

 

„My Gorgeous Drama Queens” este primul album al trupei The Motans și a fost lansat pe 7 martie. Printre piesele incluse pe album se numără „August”, Nota de plată”, „Versus”, „Drama Queen”, „Friend Zone”, „1000RPM”, dar și „Weekend” lansată împreună cu Delia care a devenit piesa anului 2017, cu peste 23 de milioane de vizualizări, potrivit Mediaforest.

 

Cei care doresc să achiziționeze tricouri, cd-uri și alte material promoționale „The Motans” o pot face în fiecare locație din turneu. Tricourile pot fi cumpărate de asemenea și online de pe pagina https://globalrecords.com/shop/the-motans, iar albumul este deja disponibil  în format fizic în librariile Cărturești, magazinul Muzica și  pe site-ul Emag începând cu  16 aprilie 2018.

 

Date turneu:

 

13 aprilie - Iasi, club Skin Lounge

14 aprilie - Suceava, Versus

19 aprilie - Brasov, Times

20 aprilie - Sibiu, The Wolf

21 aprilie - Cluj, Form Space

23 aprilie - Bacau - Teatrul de vara

5 mai - Arad, Molly Malone

11 mai - Constanta, Luv

12 mai - Galati, Fratelli

23 mai - Bucuresti, Hard Rock Cafe

 

The Motans YouTube:

https://www.youtube.com/channel/UCVH4CfUtEZ6A0q2fJkOuCjw  

 

The Motans a lansat anul trecut single-ul, „Lilith”, în colaborare cu Keed de la Șatra B.E.N.Z.

The Motans – Lilith feat. Keed

https://www.youtube.com/watch?v=Cs90xGhpe78&feature=em

 

Tot anul trecut, The Motans au lansat „Nota de plată” cu INNA, single care are peste 13 milioane de vizualizări. Piesa a fost compusă de Denis Roabeș (The Motans), Irina Rimes, INNA, Alexandru Cotoi, Costin Bodea, producție Alexandru Cotoi și Costin Bodea.

 

 The Motans feat. INNA - Nota de plata (Videoclip Oficial)

 https://www.youtube.com/watch?v=BCA-O0eJQzE&t=3s

 

Prima colaborare The Motans a fost cu Delia, pentru piesa „Weekend”, care a cucerit radiourile și televiziunile muzicale, cu peste 21 de milioane de vizualizări pe YouTube.

 

The Motans feat. Delia – Weekend

https://www.youtube.com/watch?v=CjxMLxxw938

×
Subiecte în articol: The Motans