x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Trucuri ca să-ți sporești norocul

Trucuri ca să-ți sporești norocul

30 Apr 2017   •   20:00
Trucuri ca să-ți sporești norocul

Sunt oameni despre care se spune că au baftă cu carul și că dorințele li se îndeplinesc cu ușurință. Alții, mai puțin norocoși, pun în aplicare tot felul de tertipuri ca să atragă succesul. Și uneori, ele chiar dau roade, scrie clickpentrufemei.ro.

Plante care aduc belșug

Ca să chemi norocul în casă, împodobește-o cu flori. Pe lângă frumusețe și parfum, se zice că unele plante atrag belșugul. Bambusul, spre exemplu: în cultura chinezează, el simbolizează longevitatea, iar în cea indiană este semnul prieteniei. Apreciată este și feriga, mai ales cea înflorită. Se spune că urmează o perioadă foarte bună pe plan financiar pentru cei care au în casă o ferigă cu flori galbene. O altă plantă care atrage banii în casă este mușcata. Pe lângă asta, floarea îmbunătățește starea de spirit din încăpere. Ca să-ți meargă bine în toate, evită florile cu spini sau cele care au frunze foarte subțiri, asemănătoare săbiilor, precum trandafirii, cactușii sau bonsaii.

×
Subiecte în articol: trucuri noroc sansa