x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Un test al prieteniei adevărate în fața Marelui Zid

Un test al prieteniei adevărate în fața Marelui Zid

21 Sep 2017   •   17:07
Un test al prieteniei adevărate în fața Marelui Zid

A 5-a ediție a emisiunii fenomen-,,The Wall- Marele Zid”, le aduce în prim plan pe Daniela Kovacs și Rene Iliescu, două bune prietene ce s-au cunoscut printr-o coincidență fericită și s-au înscris, tot întâmplător, într-un concurs ce le-ar putea schimba viața într-o singură oră.

Ambele și-ar dori să ,,poată cumpăra timpul”, sau măcar să le ofere fetelor lor o experiență de neuitat: o excursie aproape de Polul Nord, în Laponia. Posibilul câștig le-ar oferi ocazia să călătorească mai mult și să-și cultive pasiunile pe care le-au ignorat din cauza unui job solicitant. Dănuța și Rene sunt contabile, iar această meserie le oferă un pragmatism în construirea strategiei cu care speră că cucerească Marele Zid. Petrec mult timp împreună, mărturisesc că în zilele aglomerate le ,,leagă tăcerea” și pariază pe această legătură unică în momentul în care vor fi despărțite pe platoul emisiunii și una va trece în camera de izolare.

Ediția din această seară va fi un test al prieteniei adevărate, ce va fi dublat de multe emoții, palpitații și multe zâmbete. Dănuța și Rene își propun să trateze această experiență ca un joc, iar degajarea cu care s-au înscris în competiție le poate garanta un început foarte bun. Cele două își doresc ca Marele Zid să fie tot o coincidență fericită, din care să câștige mai mult decât un simplu premiu. Care este parcursul lor și cum vor reuși cele două să își păstreze optimismul în fața bilelor care cad în zig-zag spre sumele de la baza zidului, telespectatorii Antena 1 vor vedea în această seară, de la 20:00!

×
Subiecte în articol: The Wall- Marele Zid