x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site diverse Amor alb-rosu, bulgaresc

Amor alb-rosu, bulgaresc

27 Feb 2005   •   00:00

DINCOLO DE GRANITE
Prietenii nostri de antena din vremuri de restriste iubesc peste masura sarbatoarea Martisorului, despre care spun ca la ei dateaza de 1.300 de ani.
ROXANA ROSETI

Ajunsi pe plaiurile vecine, nu se poate sa nu auziti strigarea "Luati din spiritul Bulgariei", aruncata de vanzatorii de sticlute din lemn cu modele nationale de la sud de Dunare
In trecut, caderea Bulgariei sub stapanirea otomana a intrerupt, brusc, evolutia politica, economica si culturala a tarii. Astfel, este explicabila lupta acestui popor de a-si scoate in evidenta, cu ambitie, valorile nationale.

Bulgarii afirma ca traditia Martisorului este legata de hanul Asparuh, intemeietorul statului bulgar. Martisoarele bulgarilor sunt asemanatoare celor din Romania. Snurul este facut din doua fire de matase: unul alb - care reprezinta femeia si este simbolul longevitatii - si celalalt rosu - simbolul barbatului, al sanatatii si fortei fizice.

SI BARBATII POARTA. La cele doua fire de matase rasucite intre ele se ataseaza monede, par din coada de cal, margele, usturoi, carcase de melci si altele, care formeaza amuleta. Deoarece "martenita" ("marta", "marticika", "gadaluska", "kicilka" - in functie de zona), cum sunt denumite martisoarele in bulgara, au fost acceptate, din timpuri stravechi, ca o amuleta speciala, care te poate proteja de spiritele rele.

De ceva vreme romanii se tot mira: "La bulgari si barbatii primesc martisoare!". Ei bine da, asa este, in Bulgaria, martisoarele nu sunt oferite numai fetelor, ci si baietilor - de obicei sub forma unui snur alb cu rosu, simplu. Dar si in Moldova exista zone in care fetele confectioneaza martisoare si le ofera alesilor lor. Si in Bucovina la fel.

La bulgari, martisoarele sunt purtate toata luna martie, fie la reverul hainei, fie prinse la incheietura miinii. Nici animalele nu scapa. In satele mici din munti, oamenii le pun martisoare pisicilor, mieilor, cailor, caprelor, iar casele au si ele propriul martisor. In anumite regiuni martisoarele sunt purtate in functie de statutul social: fetele nemaritate in partea stanga a rochiei, fetele batrane la degetul mic al mainii stangi, iar barbatii casatoriti la soseta dreapta.

INTRECEREA SIMBOLURILOR. Desi martisorul bulgaresc ar putea fi linistit in privinta iubirii ce i-o poarta poporul, mici pericole il pandesc la cotitura. Este vorba despre noua febra a iubirii ce cuprinde Bulgaria pe 14 februarie. Bulgarii sarbatoreau in mod traditional pe 14 februarie ajungerea la maturitate a vinului, dar dupa caderea regimului comunist, Ziua Sfantului Valentin s-a grefat treptat peste acest vechi obicei si a mancat putin si din frenezia martisorului. Inimile rosii de diferite dimensiuni pot fi vazute peste tot prin Sofia, iar oameni de toate varstele au fost cuprinsi in asemenea hal de entuziasmul sarbatorii, incat Sfantul Valentin se "intinde" pana in martie.

In afara de martisor, bulgarii au un adevarat cult pentru trandafiri. Bunicii nostri isi mai aduc si acum aminte de parfumul bulgaresc de trandafir, care iti muta nasul din loc. Bulgarii s-au dovedit a fi pragmatici: au continuat benefica traditie a cultivarii trandafirilor si a fabricarii parfumurilor din trandafiri. Parfumuri foarte cautate de tarile vecine si de occidentalii atrasi de aroma lor dulce-agresiva.

In ianuarie, in cadrul expozitiei "Saptamana verde 2005" de la Berlin, Bulgaria a prezentat branza, cascaval, ulei de trandafir, miere, delicatese din lapte de bivolita, rachiu, lichior si dulceata de trandafiri. Sa nu ne miram daca, in curand, martisorul bulgaresc va avea si el un loc de cinste la expozitiile internationale...

Inainte de 1 martie, copiii bulgari de la sate obisnuiesc sa strige: Ă«Baba Marta, eu te incalzesc pe tine azi, iar tu sa ma incalzesti pe mine maine!Ă» si se aduna in jurul focului, cu diverse strigaturi, iar cand focul este pe stinse, sar peste el - Din traditia populara bulgara

BABA MARTA, CEA INSTABILA

Sarbatoarea cea mai spectaculoasa din calendarul popular al bulgarilor o reprezinta Baba Marta. Baba Marta, ca si Baba Dochia a romanilor, personifica primavara. In data de 28 sau 29 februarie - depinde cum cade, daca este an bisect sau nu, copiii aprind din tulei si din tot ce se poate aprinde un foc mare, cat se poate de mare. Focul trebuie sa arda cat mai mult si cat mai sus ca sa o incalzeasca pe Baba Marta. Conform traditiei bulgare, Baba Marta personifica primavara si soarele care poate cu usurinta sa arda fetele oamenilor. Dochia de pe taram bulgar este o batrana neputincioasa, acesta fiind motivul pentru care are tot timpul la ea un bat de fier in care se spijina. Bulgarii cred ca temperamentul batranei este foarte instabil: atunci cand Marta zambeste, soarele straluceste pe cer, iar atunci cand este suparata pe cineva, vremea urata isi face simtita prezenta.

La sfarsitul lui februarie, bulgarii fac curatenie generala in case, deoarece Baba Marta nu viziteaza decat casele ingrijite! Batranii nu trebuie sa iasa prea devreme din casa, pentru ca batrana doreste sa intalneasca doar fete tinere si femei - Din traditia populara bulgara

LEGENDA SNURULUI BULGARESC

Pe cand sora sa Huba si fratele sau Boian se aflau in prizonierat, hanul Asparuh le-a trimis un soim care avea legat un fir de ata alba pentru a le da de stire ca ii va ajuta sa evadeze. Cei doi au reusit sa fuga insa in apropiere de malul Dunarii, Boian fiind ucis de urmaritori. Huba a dat drumul soimului care avea legat de picior firul de ata alba inrosit de singele lui Boian, pentru a-l instiinta pe Asparuh despre moartea fratelui sau. La aflarea vestii, de durere, hanul bulgar a poruncit soldatilor sai sa poarte un fir de lana alba si unul de lana rosie pentru a-i feri de necazuri. Acest lucru s-ar fi intamplat la 1 martie 681.

GRATIOS CA LEBADA

In unele zone ale Bulgariei, mult-iubitul snur este multicolor. Martenita nu se scoate din piept cu una, cu doua. In sudul Bulgariei oamenii cred ca ar trebui sa-ti dai jos martisorul doar atunci cand vei observa un stol de berze. In alte regiuni acest lucru se intampla la vederea unei lebede, existand credinta ca vei fi tot anul la fel de gratios precum misterioasa pasare. Se mai crede ca vei fi sanatos tot anul daca porti "martenita", zicala de baza fiind: "Daca nu porti martisor, Baba Marta va aduce spiritele rele in casa ta".

OASE DE CAINI SI PISICI

Aromanii puneau Martisorul in ajunul zilei de 1 martie, adica in seara zilei de 28 sau 29 februarie. De la romani si aromani, martisorul a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei, fiind atestat in toate teritoriile locuite de romani si aromani. Obiectul, incarcat cu valente magice, este purtat ca talisman si de alte popoare, mai cu seama in civilizatiile arhaice. Pentru slavii sudici, aducatoare de noroc erau oasele de animale, mai ales cele de caine sau pisica. Fetele puneau sub perna sapte bani de argint, pentru a-si afla norocul in dragoste.
×
Subiecte în articol: baba marta baba marta diverse