Unde calugarii isi plang pacatele

Muntele Athos este simbolul ortodoxiei, iubit de mai toti domnitorii romani. De la Stefan cel Mare la Constantin Brancoveanu, conducatorii romanilor i-au ajutat pe monahii de pe Muntele Athos.

Pe Muntele Athos, manastirile sunt ridicate pe un colt de stanca

Imparatia Fecioarei Maria este un munte si o peninsula in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Aici fiinteaza 20 de manastiri ortodoxe. Regiunea este autonoma din punct de vedere administrativ, alcatuind un stat monastic cu capitala la Careia. Athosul inseamna, ortodoxie. De sute de ani, calugarii se nevoiesc in acest munte pentru umanitate. Pe Muntele Athos nu urca decat barbatii.

IN MUNTE. Parintele Irineu, de la Manastirea Antim din Bucuresti, este unul dintre cei care au ales sa se roage Domnului pe Muntele Athos. Din 25 de ani de calugarie, cinci i-a petrecut la Athos, la Schitul romanesc Prodromu, adica "Inainte mergatorul".

"Cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost in Sfantul Munte Athos in anul 1992. Cand am intrat era Postul Mare", povesteste monahul. Acolo, din traditie, monahii tin post de luni pana sambata, mananca o data in zi, la ora 15:00, cand se dau numai doua feluri de mancare. Nimeni nu are voie sa mai manance in afara trapezei. Sambata si duminica se mananca doua mese gatite cu ulei, iar duminica, si un paharut cu vin. Toti calugarii din Athos se infraneaza, se nevoiesc, astfel toata viata lor este in postire, pentru ca isi pazesc mintea, isi pazesc ochii sa nu vada, isi pazesc urechile sa nu auda si le deschid numai la cuvantul lui Dumnezeu si la slujbele Lui", continua parintele Irineu. Calugarii din Athos sunt prezenti la toate slujbele, indiferent ce ascultari fac ei. Ei postesc cu bucurie, fara tristete, doar au venit acolo pentru a-si inchina viata rugaciunii. "Noi cand postim trebuie sa dezlegam din noi jugul rautatilor, si cand facem asta, patimile din noi, demonii, care ne asalteaza mereu, nu se mai apropie de noi, ci se apropie mai mult ingerii Lui Dumnezeu, care ne scriu cat postim, unde postim, cum postim", explica parintele.

RUGACIUNEA. "Calugarul noaptea se roaga. Slujbele se fac noaptea si mintea calugarului trebuie sa fie curata, luminata, fara ganduri. Inima si stomacul calugarului trebuie sa fie aerisite, sa nu aiba umezeli, ca rugaciunea lui sa fie primita la Dumnezeu si ca el sa se poata inalta cu mintea lui, ca un vultur, mai presus de toate cele pamantesti. Telul calugarului, cand isi lasa viata aceasta lumeasca, este sa se inalte mai presus de lumea aceasta mireneasca. Calugarul intotdeauna este cu lumea, se roaga pentru toti, nu sunt la faptele oamenilor, de asta a si plecat in lume, ca sa se inalte mai presus de ei prin virtute si nevointa, prin supunere, prin taierea voii, saracia lui, fecioria lui. Postirea inseamna infranare. Postul arata oamenilor cele ce au fost, sunt si vor veni, prin postire poti ajunge proroc", spune parintele Irineu.

EXPERIENTE. Ceea ce se traieste pe Muntele Athos nu are asemanare. Parintele Irineu ne povesteste: "Ce am trait in Sfantul Munte Athos n-am trait nicaieri. Am inceput viata calugareasca in 1980, dar n-am cunoscut nicaieri ce am cunoscut la Athos. Acolo, pentru ca luam aminte numai de mine insumi, m-am cunoscut pe mine si-mi venea sa plang continuu. Plangeam si la trapeze, si la rugaciuni", isi aminteste monahul. Parintele Irineu lua aminte numai de ele si vedea ca este pacatos. "Cel mai pacatos, mai pacatos decat toti parintii de acolo, ma socoteam cel mai nevrednic. Nu indrazneam sa vorbesc cu alt parinte, credeam ca sunt mult mai inalti decat mine, ca unul care nu este din tara, care avea legaturi multe cu mirenii", explica parintele. Acolo, pe Sfantul Munte este o strictete de vorbire, daca vin pelerinii, nu vorbeste oricine cu ei, parintele staret il alege pe cel potrivit. Eu personal m-am cunoscut ca sunt pacatos, ca sunt departe de ceea ce trebuia sa fiu, atunci plangeam si ma necajeam cum sa-i ajung pe ceilalti", afirma monahul. Parintelui Irineu ii era drag sa fie supus, ascultator si sa participe la toate slujbele bisericesti.

Experientele de la Prodromu au culminat cu cea a renuntarii la voia sinelui. "Nu faceam voia mea cu nimic, nici la chilie nu ma duceam cand voiam, nici macar la biserica", povesteste calugarul Irineu. Erau putini monahi, peste ei erau parintele staret, parintele econom, ajutorul de econom. "Continuu eram ca ingerii sau ca soldatii pusi de general, fiecare la postul lui, dar nu era un sfert de ora sau jumatate de ora sa stai undeva fara stirea cuiva undeva", afirma parintele. Toti erau in supunere, in ascultare, in taierea voii, nimeni nu facea voia sa, nimeni nu pleca mai repede de la ascultare sau mergea mai repede la ea. Toate ascultarile se anuntau prin batai de clopot, nu unele obisnuite, ci unele speciale, cu un anumit timbru.

"Acolo, in Athos, se cunoaste calugarul cine este si isi plange nimicnicia sa, se considera nevrednic si mai prejos de orice. De fapt, asta este Athosul: un loc unde calugarii isi plang pacatele", explica parintele Irineu.

"Dumnezeu fiind iubire, dragoste, Dumnezeu fiind lumina necreata, desavarsita, iar noi fiind nascuti din pofta barbateasca si femeiasca, noi pururea suntem in pacat fata de Dumnezeu, noi pururea cautam sa ne curatam prin pocainta, prin lacrimi. Fara plans neincetat pana in ziua mortii, omul nu se poate curata de imaginatie, inchipuiri, de cugetari necuviincioase, de dorinte pacatoase, de tot ceea ce intineaza sufletul. Omul, apropiindu-se de Dumnezeu, se vede mereu pacatos. Cand calugarul nu se roaga pentru toata lumea, el nu este cu adevarat calugar, trebuie sa cautam sa izbavim pe toata lumea, daca nu facem asa, atunci e totul in van", afirma calugarul Irineu.

MIRENII. Un om obisnuit, cand intra in Sfantul Munte Athos, uita de tot ceea ce este in lumea aceasta, pentru ca acolo se intalneste cu totul altceva, acolo este mai putina materie. Acolo de materie se ingrijesc argatii, mirenii angajati ca argati. Calugarii se ingrijesc de bucatarie, de prescuri, biserica si pravila de chilie. Atat.

Mireanul care vine in pelerinaj se schimba, ramane marcat in sens duhovnicesc, isi da seama ca si el trebuie sa faca o schimbare, el stie ce face in lume, si aici intalneste cu totul altceva si se face o schimbare in el. Cand se intoarce acasa, pelerinul incepe sa se ordoneze, sa-si ordoneze viata sa si pe a celor de langa el. Ca sa aiba loc aceasta schimbare, nu trebuie doar sa vezi zidurile manastirilor din Athos, trebuie sa stai la slujbe, sa discuti cu un parinte", afirma monahul.

MINUNILE FECIOAREI

Istoria Muntelui Athos este deosebita de cea a altor locuri, ne spune parintele Cristian de la Biroul de Pelerinaj al Patriarhiei Romane. Dupa traditie, aici in Athos au venit Maica Domnului impreuna cu Sfantul Apostol Ioan si au zabovit, de aceea Athosul este un loc binecuvantat. Sunt date care spun ca aici au fost calugari inca din secolul al X-lea. Una dintre intamplarile care au dus la obiceiul ca femeile sa nu intre in Sfantul Munte Athos s-a petrecut in anul 382, in zona Manastirii Vatopedu. In acest an, fiica imparatului Teodosie cel Mare vine in Sfantul Munte Athos ca sa se inchine la Manastirea Vatopedu. Orice imparat avea dreptul sa intre in altar prin Sfintele Usi, ea ca fiica de imparat avea dreptul sa intre cel putin in Naos, in fata Sfantului Altar, prin mijloc. Bisericile din Athos sunt construite dupa un tipic special, si in dreapta, si in stanga sunt coridoare prin care se poate intra in altar, si calugarii au un ritual al lor de inchinare la icoane, pe aceste coridoare. Fata imparatului a vrut sa intre pe unul dintre culoare, nu prin centru, spunea ca nu se cuvine. Cand a incercat sa intre in Naos, a trecut pe langa o icoana a Maicii Domnului, care a luat chip viu si i-a zis: "Stai, ce cauti tu aici, in gradina mea?". O alta imparateasa a venit sa aduca moastele unui sfant mare. In drum, ea a avut o viziune cu Maica Domnului, care i-a cerut sa se opreasca si sa inmaneze calugarilor moastele sfantului acela. Sunt multe minuni precum acestea. DIN MUNTE ADUNATE. Nu cred ca este o mai mare bucurie pe Muntele Athos decat aceea de a-i canta Maicii Domnului imnuri de slava in post si rugaciune. Slujbele sunt impartite de asa natura in Athos, incat rugaciunea este continua, neintrerupta. Daca cineva merge pe Athos, omul acela se intoarce schimbat, este o experienta care te marcheaza pentru toata viata. La Schitul romanesc Prodromu, slujbele se tin dupa tipicul din Romania, in rest slujbele se tin dupa tipicul vechi bizantin. La Sfantul Munte Athos, romanii pot ajunge mergand in pelerinajele organizate de Patriarhia Ortodoxa Romana.

SEMN DE ROMANISM Schitul romanesc Prodromu apartine de Manastirea Marea Lavra si a fost intemeiat de calugarii moldoveni Iustin, Patapie si Grigore in 1810. In 1840, schitul a fost pustiit de armatele turcesti. In anul 1848, doi monahi moldoveni, Nifon si Nectarie, construiesc un nou schit in locul celui distrus. Pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea, cei doi calugari au primit ajutor de la domnitorul Grigore Ghica. Schitul Prodromu a fost terminat si sfintit in anul 1866. Este situat intre manastirile Kavsokalyvia si Marea Lavra, pe un deal stancos, la altitudine mica. Schitul este locuit de 25 de calugari de origine romana. REGULILE MANASTIRILOR Muntele Athos se conduce dupa un Regulament Monastic elaborat de Comunitatea celor 20 de stareti ai manastirilor din Athos si recunoscut de Patriarhia Ecumenica si de Guvernul de la Atena. Conducerea suprema mai este numita si Chinotita. Regulamentul Monastic stabileste regulile de vietuire, drepturile si datoriile manastirilor si calugarilor, precum si conditiile de vizitare a Sfantului Munte. Dintre cele 20 de manastiri, 17 sunt grecesti, una ruseasca, una sarba si una bulgara. Noi, romanii, nu avem o manastire a noastra, ci doar doua schituri: Prodromu si Lacu. AJUTOARELE VOIEVOZILOR Conducatorii romanilor au fost mereu aproape de Athos. Intre 1515-1520, Neagoe Basarab rezideste din temelii Manastirea Dionisiu si doneaza sume mari de bani pentru refacerea Manastirii Cutlumus. Cel mai mare ctitor al manastirilor din Athos este insa Stefan cel Mare. El rezideste aproape din temelii Manastirea Zografu (1466-1502) si Manastirea Grigoriu (1500-1502), iar Petru Rares reface integral Manastirea Caracalu (1534-1535).