x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Altea Freetrack

Altea Freetrack

22 Feb 2008   •   00:00

Altea Freetrack a fost lansat recent în România, iar fanii Seat şi-au dat seama încă de la început că au de-a face cu o maşină multifuncţională.

Altea Freetrack a fost lansat recent în România, iar fanii Seat şi-au dat seama încă de la început că au de-a face cu o maşină multifuncţională. Gar­da la sol şi tracţiunea integrală o recomandă ca un crossover; spaţiile mari la interior şi gadgeturile fac deliciul unei maşini de familie; silueta zvel­tă şi motorizările puternice o im­pun ca o maşină de oraş jucăuşă care te îmbie să-ţi croşetezi partenerii de trafic la plecarea de la semafor.

 

Desigur sunt şi cârcotaşi care ar spune că în ultima vreme siluetele modelelor Seat – Leon, Altea chiar To­ledo – seamănă între ele cam ca pie­sele băieţilor de la Modern Talking. Lucru pe care nu putem să îl negăm. Con­traargumentăm însă cu milioanele de albume vândute de cei doi băieţi. Sunt, de asemenea, alţi cârcotaşi care au de obiectat cu privire la designul con­solei centrale. Şi aici un punct în mi­nus. Unul în plus, însă, pentru logi­ca şi ergonomia aşezării butoanelor.

 

Excelenţă. Dacă încerci varianta de 170 CP pe motorină nu poţi să nu fii vrăjit de manevrabilitatea vehiculului, de stabilitatea sa. Este o maşină bine legată: strâns în centura de siguranţă poţi îndrăzni viraje riscante, sprinturi care te proptesc în scaunele sport, extrem de elegante sau derapări spectaculoase – evident după decuplarea ESP-ului.

 

Dacă însă eşti familist, nu o să ai problema tipului din reclama de la Skoda, acela care probează maşina făcând ca o maimuţă pe canapeaua din spate: un LCD de 7” care coboară din tavan (dotare standard la două dintre cele trei variante Altea Freetrack) îţi vor ţine copii ocupaţi cât este drumul de lung...

×
Subiecte în articol: auto