x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul AUTO/Stirile zilei

AUTO/Stirile zilei

05 Ian 2005   •   00:00

06 IANUARIE 2005

M. Schumacher - Cadou de 15 milioane de euro

Multiplul campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, care si-a sarbatorit luni cea de-a 36-a aniversare, si-a facut un cadou deosebit cu ocazia zile de nastere. Germanul si-a achizitionat recent o vila superba in apropierea lacului Como, din Italia. Cladirea, a carei valoare este estimata la aproximativ 15 milioane de euro, a fost construita in 1926 si a fost disputata de celebrul sportiv cu celebritati americane precum actorii Brad Pitt si Kevin Costner sau cantaretul Bruce Springsteen. De asemenea, marele campion al Formulei 1 din ultimele cinci sezoane considera ca noile reguli impuse in "Marele Circ", care vor limita costurile, reprezinta o provocare pentru toti pilotii. "Cu aceste setari, toate monoposturile vor fi cu doua sau trei secunde mai lente pe tur, dar trebuie sa ne obisnuim cu totii", a completat Schumi, care si-a petrecut vacanta alaturi de sotie si de copii in Norvegia.

Cupluri - Jean Todt s-a logodit

Directorul echipei de Formula 1 Ferrari, Jean Todt, s-a logodit de Craciun cu actrita malaieziana Michelle Yeoh, fosta vedeta in filmul din seria James Bond "Tomorrow Never Dies". Francezul i-a oferit asiaticei un inel de logodna cu diamant, declarandu-se foarte fericit alaturi de ea. "Suntem fericiti impreuna si asta e cel mai important, iar casatoria este o posibilitate. De vreme ce suntem fericiti, de ce nu?", a declarat "Micul Napoleon", care, la 58 de ani, este cu 16 ani mai in varsta decat logodnica sa. Michelle Yeoh are in palmares, pe langa cariera de actrita, un titlu de "Miss Malaiezia" si o importanta activitate in lumea modei.

Planuri - Toyota tinteste locul trei

Desi in sezonul 2004 nu a facut o figura deosebita in Formula 1, clasandu-se abia pe locul 8 in clasamentul general, echipa Toyota are ganduri mari pentru acest an. Cu o noua echipa de piloti, alcatuita din Jarno Trulli (Renault) si Ralf Schumacher (Williams BMW), japonezii intentioneaza sa se claseze la sfarsitul sezonul pe locul al treilea, lucru ordonat de conducerea team-ului nipon. "Anul trecut a fost mai greu decat am crezut, dar asta inseamna ca e o provocare ce merita atentia noastra. Am investit prea multi bani in acest proiect pentru a continua fara rezultate, asa ca vrem un loc pe podium", a declarat vicepresedintele echipei, Akihiko Saito.
×
Subiecte în articol: auto