x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Bucătar de rezervă

Bucătar de rezervă

de Veronica Bectas    |    24 Sep 2009   •   00:00

Nopţile şi dimineţile friguroase au început să dea fiori gospodinelor. Fiori şi imbolduri. Iar prognozele sunt destul de sumbre începând cu noiembrie.



E momentul să dăm iama în pieţe şi, cât preţurile mai sunt rezonabile, putem achiziţiona tot ce ne-am plănuit. Cum se strică timpul, preţurile cresc, iar tarabele se golesc. La piaţă? Sunt grămezi de ardei capia, o nebunie! Roşiile "prunişoare" sunt mari, cărnoase şi bine coapte, numai bune pentru suc, zarzavat pentru ciorbe, zacuscă şi alte minuni. Vinetele cu şolduri dolofane împing gogoşarii înroşiţi de furie care înghesuie conopidele creţe şi vesele ce se întind spre celelalte tarabe pline cu ardei graşi, morcovi şi ceapă. Printre ele se infiltrează o tarabă cu o movilă mare şi instabilă de prune gogoneţe şi pudrate, cu miros dulce şi un insinuant iz de ţuică ce te învăluie de la cele răscoapte.

×
Subiecte în articol: divertisment