x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ce faci in urmatorul cincinal, Schumi?

Ce faci in urmatorul cincinal, Schumi?

02 Sep 2004   •   00:00

Schumacher a castigat si al saptelea titlu de campion mondial si al cincilea consecutiv. Mai are un an de contract si vrea inca un titlu cu Ferrari. Atentie! Si-ar putea prelungi insa contractul!

CATALIN FAINISI

Michael Schumacher e omul care a ucis spectacolul in Formula 1. Faptul ca domina cea mai celebra competitie automobilistica din istorie in ultimii 5 ani i-a atras germanului criticile tuturor. Pentru orice ziarist devine frustrant sa mai scrie despre "Marele Circ", fiindca peste tot trebuie sa-l includa pe marele pilot. Sa vedem insa cum a inceput povestea "Dictatorului", care a doborat aproape toate recordurile.

TALENT. La 3 ianuarie 1969 s-a nascut in localitatea germana Hürth-Hermülheim unul dintre cei mai mari sportivi din istoria omenirii. Inca de la 4 ani, Michael Schumacher s-a urcat intr-un kart construit de tatal sau. Dupa ce a implinit 12 ani a inceput dominatia in karting, obtinand mai multe titluri de campion national si european.

INCEPUT. Sansa sa s-a numit Willi Weber, care i-a devenit impresar in 1989 si l-a introdus in Formula 3 si, mai tarziu, Formula 3000, competitii in care a fost ochit de Eddie Jordan. Acesta i-a oferit sansa de a debuta in Formula 1 la Spa-Francorchamps, in Belgia, in urma cu 13 ani. Din pacate, s-a retras din acea cursa dupa primul tur, dar facuse cunostinta cu "Marele Circ". Un an mai tarziu a semnat cu Benetton, castigand prima sa cursa chiar pe circuitul unde debutase. A urmat in 1993 victoria de la Estoril, din Portugalia, care prevestea destinul sau de mare campion.

SANSA. Moartea lui Ayrton Senna la Imola, in 1994, a reprezentat norocul germanului, care a inceput, din acel an, ascensiunea spre culmile Formulei 1. A castigat doua titluri consecutive, dupa care s-a mutat la Ferrari, echipa pe care a readus-o in prim-plan dupa multi ani de anonimat. Pentru a redeveni campion mondial, a asteptat insa pana in 2000, pierzand pana atunci titlul pe ultima suta de metri in fata lui Damon Hill, Jacques Villeneuve sau Mika Hakkinen.

CAMPION. O data cu intrarea in noul mileniu, Michael a obtinut primul titlu de campion pentru Ferrari dupa 21 de ani, ultimul artizan al succesului italienilor fiind Jody Scheckter, in 1979. De atunci este de neoprit, obtinand 5 titluri consecutive de campion mondial si 6 pentru echipa sa. In plus, scuderia "calutului cabrat" i-a propus prelungirea contractului, idee care ii surade germanului, care are numai 35 de ani. Astfel se anunta un viitor sumbru pentru adversari, care-l pot opri pe "Rege" doar prin impuscare.

DEZAMAGIRI

Frustrarea celorlalti piloti din Formula 1 este cu atat mai mare cu cat in acest an nimeni nu a reusit sa-i puna probleme lui Schumacher. Germanul a castigat in acest an 12 din cele 14 curse disputate, distrugand orice speranta a "lupilor tineri" Jenson Button, Fernando Alonso, Juan Montoya sau Kimi Raikkonen. Marile dezamagiri ale acestui sezon au fost columbianul Montoya, Ralf Schumacher, fratele mai mic al campionului, sau Kimi Raikkonen, care s-a revansat foarte tarziu, castigand prima cursa in acest sezon week-end-ul trecut, la Spa, in Belgia. Sperantele lor se concentreaza pe sezonul viitor.

RECORDURI

Recordurile reprezinta domeniul de activitate al lui Schumi, care a doborat, rand pe rand, toate realizarile predecesorilor sai. Are 7 titluri de campion mondial, depasindu-l pe Fangio (5), a participat la 209 curse, dintre care a castigat 82 (alt record), a doborat toate recordurile de viteza pe circuit si a condus un numar total de 124 de Mari Premii. Performanta pe care n-a reusit inca s-o depaseasca o reprezinta numarul de pole-position-uri, care-i apartine lui Ayrton Senna, cu 65, fata de 62 ale sale. Timpul va rezolva si aceasta problema, Michael urmand sa mai concureze cel putin un sezon.
×
Subiecte în articol: auto campion