Evocând proiectele unor "manifestări anti-israeliene" şi "apeluri la atacarea evreilor şi a israelienilor", Consiliul de Securitate Naţională (NSC), un organism aflat în subordinea prim-ministrului ţării, s-a declarat îngrijorat că "celule teroriste ar putea să profite de climatul anti-israelian pentru a comite atacuri asupra israelienilor veniţi în Suedia cu ocazia Eurovisionului".
NSC a ridicat nivelul de ameninţare din Malmo de la 2 (ameninţare potenţială) la 3 (ameninţare moderată), fără să modifice însă nivelul de alertă în restul Suediei, şi i-a îndemnat totodată pe israelienii care vor să călătorească la Malmo cu ocazia concursului Eurovision să renunţe la aceste planuri.
NSC le-a cerut israelienilor care vor merge totuşi la Malmo să descarce o aplicaţie a armatei israeliene, de obicei utilizată pentru prevenirea civililor în cazuri de atacuri cu bombe şi cu rachete asupra Israelului, pentru a primi astfel notificări în timp real în caz de urgenţă la faţa locului.
Primăria din Malmo a promis miercuri că va consolida măsurile de securitate în jurul acestui concurs.
Mai multe cereri de autorizare a unor manifestări au fost depuse pentru a protesta faţă de prezenţa în competiţia muzicală a unei concurente din Israel, un stat a cărui armată desfăşoară un război devastator în Fâşia Gaza împotriva Hamas, ca ripostă la atacul sângeros şi fără precedent comis de această organizaţie teroristă palestiniană pe 7 octombrie în sudul Israelului.
O parte importantă din cei 360.000 de locuitori din Malmo, un oraş cosmopolit, sunt de origine palestiniană.
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a respins cererile de excludere a Israelului din competiţia muzicală şi a autorizat-o pe Ede Golan să îşi reprezinte ţara în concurs cu cântecul "Hurricane", o versiune modificată la cererea EBU a unui cântec considerat a fi prea politic din cauza referinţelor sale prea explicite la atacul terorist din 7 octombrie.
Potrivit presei israeliene, Shin Bet, serviciul de securitate internă din Israel, a sfătuit-o pe această cântăreaţă de 20 de ani să nu iasă din camera ei de hotel în timpul şederii sale în Malmo.
Atacul terorist comis de organizaţia palestiniană islamistă Hamas pe 7 octombrie a ucis 1.170 de oameni în Israel, în principal civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.
Ofensiva israeliană lansată în semn de represalii în Fâşia Gaza a făcut până în prezent aproape 34.600 de morţi, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii din cadrul Hamas.