Finala Champions League, afacere de familie a englezilor
Finala Champions League, afacere de familie a englezilorUltimul act al celei mai tari competiţii intercluburi din Europa, UEFA Champions League, s-a transformat într-o afacere de familie a englezilor. Poporul care a dat lumii sportul rege se poate lăuda cu cel mai bun campionat intern de pe Bătrînul Continent, fapt demonstrat de prezenţa în finala de la Moscova a echipelor Chelsea şi Manchester United. O consolare pentru microbiştii englezi a căror naţională a ratat calificarea la Euro 2008, competiţie ce va debuta la începutul lunii iunie.
ADVERSARE. Manchester pare formaţia favorită la cununa de lauri, diavolii roşii părînd a fi de neoprit în acest an. De altfel, Sir Alex Ferguson spunea că actuala generaţie de fotbalişti este cea mai talentată pe care a antrenat-o vreodată. Şi nu e doar părerea sa. Campion mondial în 2006 cu Italia, Marcello Lippi este convins că elevii prietenului său scoţian vor cîştiga trofeul pus în joc. “Manchester are cîţiva jucători extraordinari precum Ronaldo, Rooney sau Giggs, însă punctul forte al echipei este Ferguson, care ştie să scoată tot ce este mai bun din ei. Pentru a reuşi atît în campionatul intern, cît şi în Ligă trebuie să fii un manager foarte bun”, a declarat Lippi pentru site-ul UEFA.
De partea cealaltă, Chelsea are atuurile ei. Despărţirea de José Mourinho s-a dovedit benefică pînă la urmă, londonezii reuşind pentru prima oară o calificare în finala Champions League. Şi chiar dacă oamenii vorbesc că meritul îi aparţine portughezului, în cazul unei victorii, în istoria clubului va rămîne numele lui Avraam Grant.