x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

D-ALE UNIUNII

23 Ian 2005   •   00:00

24 ianuarie 2005

Amenzi de 217 milioane de euro

Click pentru a mari imaginea
Nu e de joaca cu regulile si cu legile europene. Mai nou, Comisia Europeana s-a suparat cumplit pe industria chimica. Nu pentru ca ar fi o mare sursa de poluare, nu pentru ca este in permanenta nevoita sa micsoreze numarul locurilor de munca, ci pentru ca se lacomeste. Trei firme producatoare de materiale chimice instituisera un adevarat cartel, in cadrul caruia stabileau preturi de comun acord. Comisia Europeana a decis aplicarea unei amenzi usturatoare de 217 milioane de euro celor trei companii, care au reusit sa ridice constant pretul unui produs chimic folosit in tot felul de materiale gospodaresti. Este vorba de firma germana Hoechst, compania olandeza Akzo Nobel si Arkema din Franta. Acestea se fac vinovate ca intre anii 1984 si 1999, au ridicat pretul la acidul monocloroacetic, folosit indeobste la fabricarea detergentilor, textilelor, adezivilor si pentru diluare, in industria alimentara, farmaceutica si cosmetica. Cele trei companii controleaza peste 90% din piata acestui produs chimic, o piata care a valorat, in 1998, ultimul an inainte de dezmembrarea acestui cartel la presiunea Uniunii Europene, peste 125 de milioane de euro. "Comisia nu poate si nu va tolera fixarea preturilor si impartirea pietei intre actori", a tinut sa sublinieze comisarul european Neelie Kroes (foto), care a adaugat ca "nu li se va permite companiilor sa isi imparta piata comuna europeana intre ele". (Ana Ilie)

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul