x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Eveimente: Preparate de chef

Eveimente: Preparate de chef

03 Iun 2010   •   00:00
Eveimente: Preparate de chef
Sursa foto: Andreea Aron/Jurnalul Naţional

În cadrul unei sesiuni de gătit, coordonate de cheful David Contant, a fost lansat pe piaţă noul cuptor CombiSteam de la Electrolux. Cuptorul îmbină gătitul normal cu beneficiile mâncărurilor preparate la abur. În cadrul sesiunii de gătit, simpaticul chef a preparat file de somon cu legume, crčmé brulee şi legume la cuptor.

David a fost "ajutat" de câteva ziariste de la presa de profil, echipate corespunzător cu şorţuleţe şi cuţite, care l-au "impresionat" pe tânărul chef încât, în cele din urmă, preparatele au fost pregătite de el de la cap la coadă. Au fost delicioase, legumele şi peştele păstrându-şi în totalitate textura şi savoarea după ce au fost gătite la abur!

STUDIU
Conform unui studiu efectuat de Maggi, în perioada 3-10 mai 2010, referitor la obiceiurile şi preferinţele culinare ale românilor, a rezultat că 68% din cei care au răspuns servesc masa de prânz la birou, 32% merg la restaurant, cantină sau fast-food, iar jumătate dintre cei care mănâncă la birou îşi aduc pachet de acasă, în timp ce  21% din ei fac comenzi la firmele de catering. (M.B.)


În ţară
9-13 iunie. TIBCO. Bucureşti. Târgul Internaţional de Bunuri de Consum, găzduit de ROMEXPO, este un eveniment mult aşteptat de cei care doresc să cumpere articole dintre cele mai diverse.

9-12 iunie. EXPOAGROUTIL. Constanţa. În cadrul acestui eveniment vor fi expuse produse agricole şi alimentare dintre cele mai diverse, care nu se adresează doar specialiştilor.

5 iunie. CalenDAR. Bucureşti. Muzeul Naţional al Satului le propune copiilor ateliere de desen şi pictură, expoziţii şi activităţi care le va stimula imaginaţia.


În lume
4-6 iunie. Good Food. Melbourne, Australia. La eveniment vor participa producători australieni, care vor expune preparate culinare şi băuturi de cea mai bună calitate.

5-12 iunie. Zilele Cireşelor. Lovran, Croaţia. Cireşele "brtosinka" sunt renumite în Croaţia pentru gustul lor desăvârşit, demn de un festival care să le preamărească.

6-8 iunie. Bocus d'Or Europe. Geneva, Elveţia. Competiţia europeană va aduce în prim-plan Norvegia, aflată la prima sa participare. Maeştrii bucătari din ţările europene vor pregăti cele mai tentante opere de artă...gustativă. (S.C.)

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda