x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Eventimente: Seară culinară

Eventimente: Seară culinară

de Carmen Dragan    |    02 Sep 2010   •   00:00
Eventimente: Seară culinară
Sursa foto: Carmen Drăgan/Jurnalul Naţional

Spontaneitate, bună dispoziţie, talent culinar... sunt doar câteva calităţi ale lui Dan Silviu Boerescu şi Nicolai Tand, protagoniştii evenimentului "Seară culinară". În seara zilei de 26 august, Clubul La Bibliothèque, din Bucureşti a găzduit ziarişti şi gurmanzi, pasionaţi de preparatele simple, dar gustoase ale lui Jamie Oliver. Sursa de inspiraţie a fost cartea "Acasă la Jamie. Găteşte-ţi o viaţă frumoasă".



Dan Silviu Boerescu a gătit flori crocante de dovlecel umplute cu ricotta şi mentă, iar Nicolai Tand a preparat sparanghel cu prosciutto şi vinegretă cu ulei de trufe. "Cea mai bună mâncare iese atunci când o faci cu mâinile. Este părerea lui Jamie, dar şi a mea. Gătim cu sufletul, aşa că mâncarea va ieşi cu siguranţă foarte bună", a afirmat Dan Silviu Boerescu. Publicul a fost pe deplin satisfăcut de seara culinară cu gust rafinat.


În ţară
3-5 septembrie. Sărbătoarea hribului de Vamă, Bucovina. ANTREC Bucovina vă invită la o petrecere cu preparate din hribi, dans şi voie bună.
5 septembrie. Târgul de Toamnă. Poiana Mărului, Braşov. Cei prezenţi se vor bucura de recoltele bogate ale toamnei.
5 septembrie. Sărbătoarea Tămâioasei, Pietroasele, Buzău. Sunteţi aşteptaţi la cea de-a III-a ediţie a festivalului de vin.

În lume
2-5 septembrie. Festival de mâncare şi vin. Breverly Hils, California. Festivalul celebrează lumea gastronomiei, a vinului, dar şi a muzicii.
4 septembrie. Festivalul hamburgerului. Hamburg, Pennsylvania. Concursul evenimentului: cine poate mânca 15 hamburgeri în 8 minute.
4-5 septembrie. Festivalul usturoiului. Shawnee, Pennsylvania. Pe lângă expoziţii cu preparate ce conţin usturoi, se va organiza şi un târg cu artizani.

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda