x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Gustul Italiei

Gustul Italiei

de Simona Chiriac    |    Carmen Dragan    |    19 Noi 2008   •   00:00

Un număr de 44 de companii italiene din domeniul Food & Beverages au fost invitate să participe la workshop-ul cu tema "Gustul Italiei", organizat la data de 18 noiembrie, de către Institutul Italian de Comerţ Exterior în parteneriat cu Asociaţia Confagricoltura şi Regione Abruzzo.



Scopul evenimentului l-a reprezentat creşterea gradului de cunoaştere a produselor italiene, dintre acestea remarcându-se vinurile, pastele, uleiul extravirgin de măsline, brânzeturile, prosciutto sau oţetul balsamic. Cei peste 200 de oameni de afaceri români care au participat la workshop au fost şi martorii unei degustări profesionale de vin, dirijată de către Alessandro Mugnaioli. Vinurile italiene sunt cunoscute în întreaga lume, fiind caracterizate printr-o mare varietate de arome şi gusturi. (S.C.)


Mâncare românească

Românii din localitatea canadiană Calgary se vor simţi mai aproape de casă, ei având acum ocazia să comande online mâncare românească. Accesând site-ul www.mariamarket.net, doritorii pot alege preparatele gătite ca la mama acasă, acestea urmând a fi livrate la domiciliu. Pentru cei care nu sunt prieteni cu tehnologia IT, o vizită la magazinul Maria Market poate fi suficientă. De aici ei pot cumpăra apă minerală românească, conserve, compoturi, afumături, produse lactate, de patiserie sau chiar condimentele care dau mâncărurilor româneşti specificul lor. (S.C.)


Bucate divine

Librăria Libri din Cluj-Napoca a găzduit la 13 noiembrie lansarea volumului "Bucate divine", a cunoscutului filosof francez Olivier Assouly. Subiectul este unul incitant, autorul propunându-şi să explice raporturile dintre religie şi practicile alimentare, fiind, în acelaşi timp "o cercetare de profunzime arheologică în cadrul interdicţiilor alimentare". Lansarea a fost primul eveniment dintr-un program cu tentă culinară ce s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile. Au urmat salonul de produse tradiţionale (la care au participat producători din România, Ungaria, Italia, Republica Moldova, Bulgaria şi Franţa) şi seminarii pentru specialiştii din domeniu. (S.C.)


Salon gastronomic

În perioada 4-11 noiembrie, în localitatea Bourg en Bresse, din Franţa, s-a organizat un salon gastronomic. Evenimentul i-a reunit pe cei mai buni producători, artizani şi bucătari-şefi din zonă. Cei prezenţi au putut degusta din preparatele gătite de bucătari, acompaniate de vinuri din Franţa. De asemenea, de la salon s-au putut cumpăra diferite produse alimentare. Anul acesta, la eveniment s-a făcut selecţia celor mai pricepuţi patiseri pentru Cupa Mondială a Patiseriei, care va avea loc în 2009. (C.D.)


Un nou format

Revista de specialitate Gastromedia are de acum un nou format, mult mai atractiv, un design reîmprospătat şi, nu în ultimul rând, informaţii mult mai bogate şi mai utile. Încă de la lansare, Gastromedia s-a dorit a fi un îndrumător pentru specialiştii din hoteluri, restaurante şi firme de catering. Lunar, cititorii pot afla informaţii despre industria alimentară publică, tehnologii, dar şi o trecere în revistă a gamei de băuturi servite în baruri, restaurante sau hoteluri. Publicaţia se distribuie gratuit, prin poştă, firmelor de specialitate. (S.C.)


Târgul toamnei

Parisul a fost gazda unui târg al toamnei, în perioada 7-16 noiembrie. Această tradiţională sărbătoare a gastronomiei a propus o piaţă din care s-au putut cumpăra diferite feluri de vin, produse regionale şi din alte zone. Evenimentul s-a desfăşurat în Parcul expoziţional de la Versailles. Acolo au fost organizate mai multe ateliere, printre care: Gătiţi cu pasiune, Atelier sushi-bar (o noutate pentru anul acesta) şi un atelier de oenologie. (C.D.)


Săptămâna japoneză la Strasbourg

Timp de o săptămână, cultura japoneză se dă în spectacol. La Strasbourg, în perioada 22-27 noiembrie, se organizează ateliere japoneze. Veţi putea afla despre tradiţiile din Japonia, în special despre ceremonia ceaiului. Este o ocazie de a descoperi secretele de fabricare a celebrelor măşti de teatru şi de a asista la dansuri în kimono. În expoziţiile cu vânzare veţi admira şi cumpăra produse specifice. Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 150 de ani de colaborare dintre cele două ţări. (C.D.)

×
Subiecte în articol: food world