x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Mesageri in Delta Dunarii

Mesageri in Delta Dunarii

10 Oct 2005   •   00:00
Mesageri in Delta Dunarii

"La noi totul se intampla cand vine vaporul", spune Sorina Oprisan, oficianta la ghiseul postal din localitatea Crisan. Vorbe care surprind atat de bine situatia oamenilor din Delta. Pentru ei, postasii sunt, alaturi de navigatori si de vasele lor, mesagerii care aduc si transmit vestile din afara, care fac conexiunea intre Delta si lume. Ei tin treaza credinta ca acest colt de lume nu este uitat.

REPORTAJ
"La noi totul se intampla cand vine vaporul", spune Sorina Oprisan, oficianta la ghiseul postal din localitatea Crisan. Vorbe care surprind atat de bine situatia oamenilor din Delta. Pentru ei, postasii sunt, alaturi de navigatori si de vasele lor, mesagerii care aduc si transmit vestile din afara, care fac conexiunea intre Delta si lume. Ei tin treaza credinta ca acest colt de lume nu este uitat.

Satul Crisan este a patra statie pentru navetele de pasageri pe drumul Tulcea - Sulina. Pana nu de mult, pe aceasta ruta trecea si vasul Postei, numit inspirit "Mesagerul". Acesta ducea marfuri, corespondenta, colete, valori si presa, acum insa atributiile sale au trecut in totalitate pe vasele NAVROM, care transporta, pe langa pasageri, si factorii postali.

Ionel Damaschin transporta corespondenta cu o barca cu motor

SULINA. Ioan Sauca este unul dintre factorii postali care lucreaza pe traseul Tulcea - Sulina, meseria ii cere de cele mai multe ori sa fie mult plecat de acasa. "Este randul meu sa vin in Sulina luni. Vasul pleaca maine dimineata. Dupa ce predau transportul, peste noapte dorm pe vapor, nu exista alta posibilitate", spune el. "Eu si colegii mei lucram cu schimbul, pe toate cele trei brate ale Dunarii. Miercuri o sa plec spre Periprava, pe bratul Sulina, si vineri pe Sf. Gheorghe." Din cauza programului navelor de pasageri, postasii de aici lucreaza si duminica, fiind ultima zi a saptamanii in care soseste vaporul. Cum pe ruta spre Sulina "pasagerul" (cum i se spune navei prin partile locului) vine spre ora 6 dupa-amiaza, nu este un lucru neobisnuit ca oamenii de la oficiu sa lucreze pana spre miezul noptii. Oficiul din Sulina este singura unitate postala informatizata din Delta Dunarii. "Am inceput cu tranzactii e-mandat si e-post, care merg bine si in prezent. Avem si factura telefonica informatizata", spune diriginta Oficiului Postal din Sulina, Ionela Caba. Sperantele localnicilor se leaga de soseaua Tulcea - Sulina, aflata acum intr-o faza incipienta de constructie. Majoritatea o considera o oportunitate economica importanta pentru Delta. Cei care vor sa ramana nadajduiesc ca acest drum va ridica, din punct de vedere economic, localitatea. Din pacate, multi dintre cei tineri cred ca la va fi astfel mai usor sa plece din oras.

UN SAT DIN DELTA Satele din Delta au putini locuitori, dar cum casele sunt asezate de obicei in linie dreapta pe malul apei, se intind pe cativa kilometri. Iarna, linistea este desavarsita, dar din primavara incep sa vina turistii.

Comuna Crisan este formata din trei sate, fiecare avand in jur de 400 de locuitori. Din punct de vedere al transportului, localitatea Crisan, situata pe bratul Sulina, este favorizata in comparatie cu "suratele" ei, Mila 23, care se afla la circa 20 de km distanta spre nord, si Caraorman, sat aflat cam la aceeasi distanta, in partea sudica. Si la una, si la cealalta, se poate ajunge doar cu ambarcatiuni usoare pe meandrele fluviului, iar vara, cand apa scade sau iarna, cand sunt sloiuri de gheata, doar pe jos.

La oficiul postal din Crisan sunt patru lucratori postali: Ionel Damaschin, oficianta Sorina Oprisan si alti doi factori postali.

POSTASUL CU BARCA. Acela care bate drumurile in fiecare zi, inca din 1993, este factorul postal Ionel Damaschin. In zilele de luni, miercuri si joi merge spre Mila 23, iar martea si joia, la Caraorman, unde preda corespondenta si gropul agentiilor postale de aici.

De anul trecut, Ionel Damaschin se deplaseaza pe aceste trasee cu o barca cu motor, proprietate a Postei Romane. Inainte, folosea pentru deplasari barca cu vasle. Uneori nici macar aceasta nu este de folos. Iarna, apa ingheata si sloiurile fac navigatia imposibila. Viscolul si rafalele puternice de vant intorc barca din drum. Atunci, raman ca ultime solutii sania, bicicleta si mersul pe jos.

"Din 1993 pana acum, am stricat sase biciclete, bicicletele mele. Nu am ce sa fac, oamenii trebuie sa-si primeasca pensiile", spune postasul. "Aici toata lumea are permis pentru condus barca. O barca este mai importanta in Delta decat o masina ultimul racnet."

Pe viscol de multe ori i s-a intamplat lui Ioan sa opreasca barca la jumatatea drumului si sa continue pe jos, din cauza nametilor. "Iarna se intampla sa fie zapada asa de mare, ca, dupa ce las barca la mal, trebuie sa merg prin curtile oamenilor, unde mai sunt carari", povesteste el. "Pentru ce face el merita tot respectul nostru. Nu stiu cum reuseste", spune colega lui, Sorina Oprisan. Si pe timpul verii apar probleme.

Meandrele bratului Sulina seaca repede in anotimpul calduros si, din cauza vegetatiei luxuriante, motorul barcii se impotmoleste in ierburi. Atunci, drumul este continuat cu vaslele. Ionel Damaschin s-a nascut in Crisan, a trait aici toata viata si are doua fetite. Un act de curaj: la Crisan se nasc foarte putini copii, atat de putini, incat gradinita si scoala sunt pe cale de disparitie. La gradinita, educatoarea lucreaza cu toate grupele comasate si, in zilele bune, abia se strang 20 de copii. Desi recunoaste ca traiul in Delta nu e usor, Damaschin nu ar renunta pentru nimic in lume la el. Ii place linistea de aici, crede ca orasul este prea zgomotos si aglomerat.

DUDU CONSTANTIN, POSTASUL TRACTORIST CE FACE DRUM PRIN MLASTINA
Dudu Constantin, postasul care uneste cele cinci sate din comuna C.A. Rosetti in fiecare zi de luni, miercuri si vineri
Comuna C.A. Rosetti este situata la marginea de est a Deltei, intre bratele Sulina si Chilia, aici vaporul si barca nu mai sunt mijloace de transport valabile din cauza solului foarte nisipos. Aici, tractorul este singura metoda prin care postasul poate livra scrisorile.

Cele cinci sate din care e formata comuna (C.A. Rosetti, Cardon, Sfistofca, Letea si Periprava) cuprind 1.200 de suflete. Nu exista apa curenta, nici acces la serviciile de urgenta cum ar fi masina Salvarii sau a pompierilor. Tractorul tine loc atat de autobuz, cat si ca vehicul pentru transporturile postale. Dimineata, cand soseste salupa dinspre Sulina, pe malul apei tractoarele isi asteapta aliniate "pasagerii".

DRUMUL PRINTRE SATE. Dudu Constantin este factor postal la ofciul din C.A. Rosetti, lui i se datoreaza transportul postal in acest colt uitat de lume.

De trei ori pe saptamana strabate drumul de 14 kilometri care uneste Periprava (singurul sat cu acces la transportul pe Dunare) cu Rosetti .

La Periprava si Letea exista agentii postale unde Dudu doar lasa corespondenta colegilor sai, in schimb, la celelalte sate ce tin de C.A. Rosetti, el trebuie sa faca distributia direct la casele oamenilor. Sigurul drum mai accesibil este cel de la Sfistofca la C.A. Rosetti, situat la doi kilometri, unde el poate folosi caruta.
×