Considerat pe bună dreptate ca unul dintre liderii segmentului maşinilor de familie, modelul Mazda6 a primit acum câteva mici retuşuri de design, menite să-i ţină fanii în priză şi pe viitor. Ar fi şi greu să nu fie aşa, câtă vreme Mazda6 este poate una dintre cele mai frumoase şi reuşite maşini din segmentul D, atât ca aspect, cât şi prin prisma calităţii şi a fiabilităţii deja probate.
În aceste condiţii, constructorul a evitat să facă mari modificări. În principiu, maşina este cam aceeaşi, doar câteva tuşe fiind accentuate. Primele schimbări perceptibile sunt, desigur, cele de la exterior, care au atins grila frontală, calandrul, farurile, proiectoarele şi stopurile spate. De asemenea, jantele de 17 şi 18 inch au fost redesenate, iar gama de culori a fost extinsă la zece variante. Important, motorizările corespund acum normelor de poluare Euro 5.
Modelul testat de Jurnalul Naţional în cursul săptămânii trecute a fost prevăzut cu motorul pe benzină 2.0 litri DISI, cu patru cilindri, care oferă o putere de 155 CP şi cu cuplu maxim de 195 Nm. În tandem cu o transmisie manuală în şase trepte, acesta pune destul de lejer în mişcare maşina de 1.350 kilograme, dar impresionează la turaţii mărite, undeva la 4.500 rpm, de unde încep să se simtă accentele sportive. De altfel, cutia de viteze este unul dintre marile atuuri ale noii Mazda6. Impecabil etajată, cu curse foarte scurte, oferă feedback pe măsură celui de la volan.
De-a lungul a 200 de kilometri rulaţi în cea mai mare parte pe drumuri naţionale, am înregistrat o valoare de 8,2 l/100 km, cu aerul condiţionat mergând fără întrerupere şi după câteva reprize de sprint susţinut. Viteza maximă avansată de constructor este de 217 km/h. Deşi nu ne-am propus să o verificăm, accelerările pe care le-am reuşit acolo unde s-a putut par să certifice varianta oficială. Ca ţinută de drum, Mazda6 îşi ţine rangul. Stă excelent în viraje, inclusiv dacă abordaţi un stil mai sportiv, în timp ce sistemele de siguranţă activă (ABS, EBD, DSC, TCS, ESS) intră imediat în funcţiune dacă este cazul, păstrând autoturismul pe traiectorie. Direcţia face toţi banii, întărindu-se la viteză mai mare şi dând o plăcută senzaţie de rigiditate, care subliniază cumva şi tuşele mai atletice ale maşinii. Totodată, există asistenţă la plecarea din pantă (HLA), dar şi un sistem de monitorizare a vehiculelor care vin din spate (RVM), în caz că schimbaţi banda fără să vă asiguraţi.
Faceliftul operat de constructorul japonez este vizibil şi la interior, în principal prin mărirea ecranului pe care sunt afişate diferitele funcţii. Materialele plastice folosite au fost îmbunătăţite, însă, în general, bordul şi consola centrală nu diferă prea mult faţă de predecesor. Cu o capacitate de 520 de litri, portbagajul recomandă la rândul său maşina drept una potrivită pentru familie. Mazda6 facelift bifează în continuare cinci stele Euro NCAP, în versiunea TE Plus testată existând şase airbaguri, plus sistemele de siguranţă activă mai sus menţionate. Ca tehnologie, versiunea TE Plus oferă aer condiţionat automat, sistem audio Bose cu opt boxe şi magazie pentru şase CD-uri, senzori parcare faţă/spate, Bluetooth, faruri bi-xenon şi cruise control. Preţul pentru noua Mazda6 pleacă de la 21.990 de euro (TVA inclusă) pentru versiunea pe benzină 1.8 litri TE, în timp ce motorizarea testată costă, în aceeaşi echipare de bază, 22.790 de euro. Pentru TE Plus, trebuie să scoateţi din buzunar 25.090 de euro (TVA inclusă).