x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Noul Navara, pick-up cu dotări premium

Noul Navara, pick-up cu dotări premium

de Dragos Stoica    |    09 Oct 2010   •   00:00
Noul Navara, pick-up cu dotări premium

Cu un aspect retuşat în 2010, Navara rămâne o utilitară destinată zonelor greu accesibile. Motorul a fost îmbunătăţit, oferind acum putere superioară în condiţiile unui consum redus faţă de generaţia precedentă, ceea ce avansează concurenţa directă de pe segment.



La fel ca „fratele" Pathfinder, cu care nu împarte numai ascendenţa, ci şi platforma pe care este realizat, Nissan Navara a primit în acest an un facelift menit să-l păstreze în lupta pentru poziţiile fruntaşe din zona off-road-erelor uti­litare. Diferenţele faţă de generaţia anterioară sunt semnificative, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu un proces corect de actualizare a maşinii la nivelul lui 2010.

La exterior, restilizarea s-a adresat capotei şi barelor de protecţie faţă/spate, dar fără să fie afectat în vreun fel aspectul masiv şi dur al maşinii, mai ales că lungimea s-a mărit puţin. Totodată, există jante din aliaj şi faruri cu xenon noi. În schimb, la interior s-a umblat mai mult. Consola şi planşa de bord folosesc acum materiale de cea mai bună calitate, indiferent dacă vorbim de tapiţerii sau de plasticele întrebuinţate. Bordul a primit ornamente noi, însă cel mai important, ergonomia scaunelor a fost îmbunătăţită, chiar dacă şi generaţia anterioară stătea mult mai bine decât concurentele directe la acest aspect. În schimb, scaunele din spate rămân cu aceeaşi hibă ca la toate pick-up-urile. Se adresează mai degrabă unor copii, deoarece nu pot fi folosite de nişte adulţi decât în caz de forţă majoră.

Motorul este comun cu cel primit de Pathfinder: 2.5 dCi, 190 CP şi 450 Nm, modelul Navara testat fiind dotat cu o transmisie manuală în şase trepte. Vorbim de aproape 20 CP, mai mult decât versiunea anterioară, iar acest lucru se simte atât fonic, cât şi dinamic. Dacă am spus fonic, asta nu înseamnă că Navara este zgomotoasă la interior, ci pur şi simplu de afară, ambalată ceva mai tare, ai senzaţia că muge ca un taur furios. Noul sistem de injecţie directă cu care este tehnologizat propulsorul a adus o creştere cu 11% a puterii şi a cuplului, dar consumul mediu mixt pentru versiunea cu transmisie manuală a scăzut oficial la 8,5 litri/ 100km. În realitate, chiar dacă valoarea avansată de constructor n-a putut fi atinsă, consumul combinat al lui Navara este în orice caz sub 10 l/100 km. Ceea ce, având în vedere specificaţiile tehnice, este o valoare cinstită.

Ca ţinută de drum, Navara are puţin ruliu pe şosea, dar parcă mai puţin decât adversarele din clasă. Mariajul dintre motor şi cutie este unul fericit, iar transmisia are trepte scurte şi exacte. Modul de tracţiune este selectabil electro­nic, existând trei poziţii: tracţiune faţă, tracţiune integrală şi integrală cu reductor. Prima este recomandată în condiţii normale de trafic, în timp ce a doua pentru iarnă sau teren accidentat. Pentru zone speciale (nisip, nămol, zăpezi mari) se recomandă apelarea la reductor.

Ca dotări sunt conexiuni Aux, USB şi iPod, Bluetooth, în timp ce memoria disponibilă pentru muzică are o capacitate de 9,3 GB. Tehnologia îşi arată faţa şi când enumerăm sistemele de care se bucură acum Navara, apărând Cruise Control, care încorporează şi limitatorul de viteză. De asemenea, Navara se bucură de introdu­cerea sistemului ESP+, asta însă doar opţional. Mai departe, există Nissan Connect Premium, cu hard de 40GB şi comenzi vocale, ce integrează în planşa de bord sistemul GPS de ultimă generaţie cu touchscreen şi redare DVD. Preţul de pornire pentru Nissan Navara King Cab 2.5 dCi şi 190 CP este de 30.813 euro (TVA inclusă).


Nissan Navara King Cab 2.5 dCi
Cilindree: 2.488 cmc
Putere: 190 CP/4.000 rpm
Cuplu maxim: 450 Nm/2.000 rpm
Transmisie: manuală, în şase trepte
Viteză maximă: 180 km/h
Consum mixt: 8,5 l/100 km
Rezervor: 80 litri
Unghi de atac: 30 grade
Unghi de degajare: 24 grade
Rampă maximă abordabilă: 39 grade
Înclinaţie laterală maximă: 49,8 grade
Adâncimea vadului: 450 mm

×
Subiecte în articol: auto