x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Opel Mokka, SUV de buzunar

Opel Mokka, SUV de buzunar

de Dragos Stoica    |    15 Mar 2013   •   21:30
Opel Mokka, SUV de buzunar

S-a spus despre el că este doar o variantă supraînălţată a lui Corsa. Totuşi, Opel Mokka are platformă proprie şi personalitate pe măsură, deşi se vede din prima clipă că se trage din gama constructorului de la Russelheim

În urmă cu un an, Opel făcea o propunere interesantă pe segmentul SUV-urilor de clasă B, venind la Geneva cu Mokka. Iniţial, cam toate părerile au fost că urma să avem de-a face cu o versiune înălţată a lui Corsa, combinată totodată cu ceva componente de la Astra, şi care trebuie să se bată musai în clasa sa cu Nissan Juke, Suzuki SX4, dar şi  Volkswagen Tiguan, Skoda Yeti, plus Mini Countryman şi foarte recent sositul Renault Captur.

Adevărul este că Opel Mokka are o personalitate proprie mult mai puternică decât s-a crezut iniţial. Constructorul de la Russelheim a intuit pericolul uniformizării modelelor sale şi i-a dăruit SUV-uleţului o platformă de sine stătătoare, care îl poziţionează pe Mokka mult mai limpede atât în gama sa, cât şi pe segmentul unde deocamdată Juke pare să facă legea.

La nivel estetic, este limpede că avem de-a face cu un model de design german. Maşina nu este deloc împopoţonată cu linii care mai de care mai futuriste ori mai îndrăzneţe, dar se vede totuşi limpede că este produsă în cel de-al doilea deceniu al anilor 2000. Văzută frontal, te duce imediat cu gândul la Corsa, asta e adevărat, ţn timp ce din lateral aminteşte mai bine de Astra, de la care pare să fi preluat silueta. Interiorul este poate unul dintre cele mai importante argumente ale lui Mokka, deoarece spaţiul este mai mult decât suficient, putând intra cinci persoane fără probleme, iar volumul destinat bagajelor se ridică la 356 de litri. O mai veche problemă existentă la Opel înaintea apariţiei generaţiei actuale a lui Astra, anume lipsa spaţiilor de depozitare, a fost şi acum rezolvată: Mokka a primit 19 asemenea facilităţi.

Maşina avută la test a fost dotată cu un motor de 1.4 turbo, de 140 de cai-putere. Acest propulsor dezvoltă un cuplu de 200 Newtoni-metri, momentul maxim fiind disponibil începând de la 1.850 rpm. Legat unei transmisii manuale cu şase viteze, Mokka în această configuraţie a consumat circa 8 litri la suta de kilometri. Mult, puţin? Înclin să spun că este o valoare bună, deoarece maşina cu tracşiune integrală a fost destul de forţată în regim de autostradă, peste limita admisă, iar drumurile prin Bucureşti n-au fost deloc puţine la ora traficului de vârf. În plus, producătorul  avansează o cifră de 6,4 litri la consumul mediu, aşa că, în condiţii ceva mai normale, cred că se poate coborî media reală la 7 litri necesari unei sute de kilometri. Totodatş, performanţele dinamice presupun o viteză maximă de 190 km/h şi un sprint 0-100 km/h în 9,9 secunde.

Opel Mokka a bifat cu succes cinci stele la testele Euro NCAP. Nici nu prea avea cum să le rateze, deoarece toate versiunile sale includ sisteme precum ESC (controlul electronic al stabilităţii), control al tracţiunii, HSA şi HDC (asistenţă la pornirea din rampă asistenţă la coborârea în pantă. Totodată, Mokka aduce în standard airbag-uri frontale şi laterale pentru şofer şi pasager, precum şi airbag-uri cortinş faşă şi spate.

Orientat în primul rând spre confort, Mokka are o uşoară tendinţă subviratorie dacă trageţi mai tare de el pe un drum virajat. E de presupus însă că acest lucru se va întâmpla foarte rar sau deloc, câtă vreme maşina este concepută pentru cu totul alt regim de exploatare. Pe autostradă este plăcut de condus şi te îmbie la croaziere lungi. Cu o gardă de sol înaltă, maşina se poate descurca la o adică şi în off-road de genul unui drum forestier puţin desfundat. Tehnologia de care dispune presupune existenţa unei camere frontale care avertizează în cazul unei coliziuni frontale, precum şi a uneia pentru mersul în marşarier. În plus, există sisteme de recunoaştere a semnelor de circulaţie şi de avertizare a depăşirii benzii de mers, precum şi deja tradişionalul sistem Opel FlexFix, care poate transporta până la trei biciclete în partea din spate. În România preţurile de listă pentru Opel Mokka pornesc de la 16.790 de euro, cu TVA, pentru varianta de 1.6 litri şi 116 CP.

×
Subiecte în articol: opel mokka