Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bistriţa pentru mine are gust de… suc de ananas (pe vremea vacanţelor mele la bunici “se purtau” dozatoarele). Mamaia mă ademenea cu suc de coacăze natural, pentru că are vitamina C. Eu tot de la dozator voiam…
Bistriţa pentru mine are gust de… suc de ananas (pe vremea vacanţelor mele la bunici “se purtau” dozatoarele). Mamaia mă ademenea cu suc de coacăze natural, pentru că are vitamina C. Eu tot de la dozator voiam… Însă din Bistriţa vin şi aroma prăjiturii cu foi, şi mirosul florilor de salcîm, şi imaginea bureţilor de pădure, culeşi de bunicul “de pe deal” şi întinşi pe masa din bucătărie. Mi-amintesc de “serialul” jocurilor din fiecare vară, de “ţigle”, echivalentul “castelului” de la Bucureşti, de alergatul spre hintă (leagăn) cu prăjitura în mînă sau de grădina din faţa blocului, unde ne jucam “de-a gimnaştii” şi ne forţam, eu şi prietenii mei din vecini, să facem flic-flack-uri cît mai corecte. În fiecare an purtam discuţii interminabile şi cîntam în faţa balcoanelor din care ne ascultau “tanti Saveta” sau “tanti Iţu”. Dialogurile “intelectuale” sfîrşeau deseori cu întrebări de genul: “Auzi, tuu, da’ voi, «acolo», de ce aveţi accentul ăsta ciudat? Că vorbiţi de parcă sînteţi teleghidaţi”. Dintre “instantaneele” copilăriei nu lipseşte nici ziua cînd au tăiat plopul cel mare din faţa scării, pe care l-am privit cum se îndepărta transportat de camionul “cel rău”. Din el mai păstrez şi acum o frunză…
