Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru un jurnalist de gastronomie, doamna Mioara Roman este interlocutorul ideal. Cunoaşte foarte bine tradiţiile Orientului atât din cărţi, cât şi din interiorul lor.
Mărturiseşte însă că, deşi s-a îndrăgostit de gustul bucatelor lor cu multă vreme în urmă, a învăţat să gătească după reţete arăbeşti abia după vreo 20 de ani. "Asta s-a întâmplat când m-am dus la radio. Pentru că noi în cinci ani abia reuşim să învăţăm limba. Atunci, la radio, lucrau cinci arabi, oameni foarte instruiţi. Refugiaţi politici. Eu nu am participat la ideologii. Tata spunea că ideologiile vin şi trec. Viaţa rămâne... Am învăţat de la soţiile colegilor arabi. Nu multe lucruri, dar cele de bază... De exemplu, să ştiţi că mi-a folosit această cuminţenie a mâncării specifică arabilor. Pentru că ei au această cuminţenie, nu se îndoapă. De exemplu, ei fac această musaca. Şi se face cu foarte puţină carne tocată, de obicei de vită sau de oaie. Vedeţi, oaia la ei nu are acelaşi miros ca la noi, e o altă specie, care are grăsimea la spate strânsă... Nu ştiu cum să vă explic. E o oaie asiatică. Atunci când intri într-o măcelărie în lumea arabă nu miroase a oaie, miroase doar a carne. O amestecăm cu carne de vită. Dar nu mai mult de 100 de grame, pentru 4 persoane. Carnea se distuieşte foarte puţin cu ulei de măsline şi apoi musacaua se face din dovlecei sau din vinete. Se pune un rând de ceapă, unul de dovlecel şi unul de roşii. Nu pui ca la noi mai multe rânduri de carne. Repeţi pur şi simplu legumele. Le pui piper, puţină boia, sare. Se pune la foc foarte mic, acoperit. Zeama care se ridică până sus din zarzavaturi se lasă până scade de tot. Dacă vrei, baţi un ou deasupra. Carnea e puţină, nu e prăjit nimic şi zarzavaturile rămân cu o anumită valoare. Ei nu fierb şi nu lasă zarzavaturile să se înmoaie de tot. Le lasă puţin mai tari. Se face destul de repede şi nu e multă muncă."
Festivaluri de vară
O săptămână bogată în evenimente, care au ţesut, deasupra ţării, o "pânză" de arome... De la Poiana Stampei (din Bucovina) până în vestul ţării, la Ampoiţa sau la Moneasa, poveştile şi evenimentele gastronomice s-au ţinut lanţ. Aş zice că au pornit... la horă, zăpăcindu-i pe toţi cei care au participat la festivalurile de vară care au năvălit peste noi.
Rămânând în aceeaşi atmosferă de căldură extremă - de data aceasta la propriu, pentru că vom coborî câteva paralele, până în ţinuturile mai sudice ale Orientului Apropiat -, cea de a doua temă a Jurnalului de bucătărie o constituie gastronomia lumii arabe, cu bogăţia ei de reţete şi gusturi exotice.
