Partenerul chinez al Volkswagen (VW) in China, FAW, este suspectat ca a utilizat fara autorizatie brevete apartinand constructorului auto german, potrivit cotidianului german Handelsblatt, citat de AFP.
Timp de mai multe luni, FAW, partenerul VW intr-o companie mixta, a procedat la un spionaj "sistematic si planificat" pentru copierea motoarelor si cutiilor de viteza ale grupului german, potrivit unor surse citate de Handelsblatt.
Compania chineza intentiona sa comercializeze un automobil echipat cu aceste componente in Rusia si sa concureze astfel modelele Volkswagen si ale diviziei cehe Skoda.
"Este pur si simplu o catastrofa", a declarat un membru al conducerii VW.
Un purtator de cuvant al VW a declarat ca grupul va analiza intens problema, adaugand ca VW a colaborat foarte bine in ultimii ani cu partenerul chinez FAW.
Pana nu demult, constructorul german a constat doar ca masinile partenerului chinez seamana mult cu cele ale VW, a relatat publicatia.
La sfarsitul lui 2010 insa un prim caz a trezit suspiciunile VW, dupa ce FAW a fost suspectata de copierea planurilor unui motor care intra in componenta automobilelor Polo si Golf.