Alaiuri domnesti de Sfintele Pasti

Altadata, Pastile se sarbatoreau cu mare fast si dupa un plan bine pus la punct. Altadata, Pastile se sarbatoreau cu mare fast si dupa un plan bine pus la punct.

Pastile se sarbatoreau ca intr-o familie, de la Voda pana la ultima opinca, dar nu lipseau extravagantele... caleasca cu cerbi a lui Mavrogheni

Din cele mai vechi timpuri si pretutindeni, la alegerea unui sef politic sau in alte ocazii, se obisnuia sa se organizeze anumite alaiuri prin care respectivii supusi aduceau un omagiu de respect, credinta si supunere celui ales. Acelasi ritual se consuma cu prilejul unor sarbatori religioase deosebite.

Pentru secolele XVI-XIX deducem, si documentele confirma, ca alaiurile de atunci au avut o solemnitate deosebita in raport cu vremea si obiceiurile. Suntem aproape siguri ca vechile alaiuri au fost alcatuite de marii dregatori ai Sfatului domnesc, din ceilalti boieri ai tarii, clerul cu toate categoriile, de nenumarate grupuri de osteni, din care majoritatea erau calari, apoi diferiti slujitori si negustori, precum si o parte din locuitorii celor doua capitale, Bucuresti si Iasi, imbracati in haine de sarbatoare conform traditionalului, vechiului si frumosului port romanesc, care era cu totul altul decat cel din vremea epocii fanariote, cand culorile tipatoare si muzica stridenta, orientala distonau cu traditia pamantului si locuitorilor.

Din insemnarile de mai tarziu aflam ca ele se faceau dupa un plan si o pregatire care cerea, de multe ori, o cheltuiala foarte mare pentru imbracamintea acelora care faceau parte din cortegiul propriu-zis, pregatirea unor muzicanti cu tot felul de instrumente pentru a intona diferite cantece de lauda si cinstire la adresa persoanei sau sfantului caruia i se facea alaiul respectiv.

In afara de alaiurile organizate cu prilejul investirii unui domn sau primirii unui mare reprezentant politic, se intocmeau adevarate procesiuni cu prilejul unor sarbatori ortodoxe: Craciun, Anul Nou, Sf. Vasile, Boboteaza, Pasti si de Sf. Constantin si Elena.

Ziua Nasterii, ca si Invierea Domnului Nostru, Iisus Hristos, se praznuia inainte vreme cu mare fast. Iata, dupa documentele din timpul lui Grigore Ghica (1822-1828), primul domn pamantean dupa evenimentele de la 1821, cum se desfasurau aceste serbari. In multe privinte, alaiul de Pasti se asemana cu alaiurile de Craciun si Boboteaza.

SPECIAL. Ceremonia incepea cu marele Aga (seful politiei), aflat calare, urmat de aproape de apropiatii sai. Dupa acestia veneau podarii (saperi), purtand pe umeri topoare si cate o barda sau tesla la brau. Urmau arnautii si corpul fustasilor, cu capeteniile lor; apoi, seimenii (pedestrimea romana) si corpul lipcanilor (curierii). Ciohordarii domnesti (garda palatului domnesc), tinuti pe cheltuiala statului, erau imbracati in postav rosu cu ceaprazuri galbene si cu dulame captusite. Pe cap purtau islicuri mari de blana si in picioare cizme galbene. Dupa acestia urmau velitii boieri calari si dregatorii (ministrii). Boierii purtau giubele rosii si gugiumane de samur negru cu fundalul rosu, ei fiind din categoria boierilor in slujbe (boieri halea). Cei care nu se aflau in activitate (boieri paia) purtau giubele maslinii si gugiumane cu fundul verde.

Venea randul lui Voda, calare si imbracat in haine scumpe. Ceea ce-l deosebea de marii boieri era faptul ca domnul si cei din familia sa purtau gabenete albe, pelerine de samur cu ceaprazuri de aur si gugiumane cu fundul alb. Domnitorul, ca de fapt si boierii, purtau la brau un hanger. Boierii aflati in slujbe purtau la brau si o calimara de argint suflata cu aur.

Nici harnasamentul calului lui Voda nu lasa de dorit: catifea visinie cusuta cu flori de aur, hamuri batute cu pietre pretioase etc.

Dupa domnitor urmau cei doi spatari, unul tinand sagetile, topuzul si sabia, iar cel de-al doilea ducea cuca domneasca captusita cu matase. Beizadelele (copiii domnului) erau tot pe cai impodobiti; le urmau steagurile domnesti si corpul catanelor. Alaiul era incheiat de marele hatman, urmat de breslele mestesugaresti si trupa tulumbagiilor (pompieri). La tot acest alai se adaugau oamenii de rand ai capitalei, toti imbracati sarbatoreste.

Odata sosit la Mitropolie, domnul era primit de mitropolit si de inaltul cler, urmand a se desfasura slujba Invierii Domnului. Dupa oficiere, domnul si o parte a alaiului se intorceau la Palatul domnesc situat pe Podul Mogosoaiei, vizavi de Palatul Telefoanelor de astazi. Boierii, dupa sarutul mainii, erau tratati de domn cu oua rosii, cozonac, pasca, la care urmau cafelele, serbeturile, ciubuce si narghilele. La masa de Pasti nu lipseau mielul, sarmalele, purcelul pe varza la cuptor, apoi dulciurile. Nelipsite erau sarailia si halvaua turceasca. Urmau cafeaua si tutunul, vinul si alte bauturi fiind la mare cinste.

Legat de ceremonia si sarutul mainii, trebuie aratat faptul ca acest obicei a dainuit in Muntenia pana in timpul domniei lui Alexandru Ghica, cand el a fost desfiintat, printr-un decret domnesc, datat 1834.

Odata zaiafetul terminat, cei de fata mergeau la casele lor, iar domnul pleca in oras, pe jos, sa imparta daruri si ajutoare saracilor din mahalale.

LA IASI. In Moldova, la Iasi, sarbatoarea Pastilor se derula aproape identic cu cea din Muntenia. Spre deosebire de Muntenia, cel care se ocupa de organizarea intregii procesiuni era marele logofat.

In ultima zi a Postului cel mare, sambata, la a doua cantare din noapte, domnul insotit de mitropolit, cler si boieri si dupa ce au primit lumina, toti cu lumanari aprinse, trec in biserica pentru a asista la Sfanta slujba. Spre ziua, alaiul porneste pe "ulita dreapta" si, trecand pe sub poarta de sub turn, ajunge la Curtea domneasca.

In fruntea alaiului se aflau calaretii cu caciuli de astrahan, tintuite cu stelute de argint; dupa ei, pedestrasii, apoi, de o parte si de alta, toata boierimea Moldovei imbracata cu cele mai scumpe haine de matase si cu blanuri de sobol. In mijlocul lor inainta maret domnitorul, insotit de beizadele si radvanul doamnei tras de opt cai si insotit de vornici. Calul domnului era impodobit cu sersamuri in fire de aur, cu fraul, saua, scarile si zabala batute numai in pietre scumpe. Pe cap, Voda purta un comanac cu cinci nestemate, mari cat alunele, iar in mijlocul lor un bulgare de smarald. Haina, din cea mai scumpa purpura, era tesuta in urzeala de aur, imblanita cu vulpe albastra si zebelina, pe care straluceau nenumarate briliante. Aceasta mantie era incheiata de sus pana jos numai in copci cu nasturi de rubine si safir.

In sunetele meterhanalei (muzica turceasca), a surlelor si cimpoaielor, dar si a zgomotului produs de tunuri, alaiul domnesc intra in Curtea domneasca, unde calaretii, pedestrimea si oamenii de rand il intampinau pe domn cu urarea "Hristos a Inviat!".

In sala spatariei era asezata "masa cea mare", incarcata cu oua rosii, pasca, confeturi, serbeturi, chisele cu tutun si multe bunatati. Nu lipseau friptura de miel si pastrama fripta, alaturi de numeroase soiuri de vin. Domnul ciocnea oua rosii cu toti cei de fata, avand pentru fiecare cate o vorba buna; apoi se manca si se bea intreaga zi de Pasti.

Interesante amanunte asupra vietii de la Curtea Domneasca, cu prilejul Sarbatoririi Pastilor, ni le furnizeaza secretarul florentin al domnului Constantin Brancoveanu (1688-1714), luminatul carturar Anton Maria Del Chiaro. Acesta ne relateaza urmatoarele: "Pe langa diferite daruri pe care obisnuieste sa le faca domnul in zilele mari, indeosebi strainilor care sunt atunci in slujba de la Curte, mai daruieste fiecaruia din ei, de Pasti, o bucata de postav si una de atlas ca sa-si faca o haina si vesta de vara, fiind mai bine ca strainul sa umble imbracat dupa obiceiul tarii, pentru a nu bate la ochi turcilor, care vin zilnic in Tara Romaneasca si care nu privesc cu ochi buni porturi si obiceiuri deosebite de ale lor".

TRADITII. In Bucuresti, daca era o primavara timpurie, sarbatorirea Pastilor se facea in diverse locuri din Capitala sau din imprejurimile ei.

Dupa slujba de Inviere, domnul si alaiul mergeau la palat, ca de obicei, iar in prima zi de Pasti, boierii si mitropolitul luau dejunul in salonul cel mare din Campia Filaretului, ridicat pe patru cismele de catre mitropolitul Dosoftei. Traditia spune ca cismelele, scara de acces si intreg salonul erau frumos impodobite cu sculpturi si garnituri de flori in marmura. Deasupra cismelelor, sub salon, erau sculptate in placi de marmura cele 12 zodii ale anului.

Un alt loc preferat de domn, dar si de populatia Bucurestilor, era Campia Pantelimonului. Aici, la manastirea cu acelasi nume, in prima zi de Pasti, dupa Liturghia de la biserica, oficiata de mitropolit si cler, lumea mergea pe culmea dealului unde se afla chioscul de la cismea. Bucurestenii umpleau intreaga campie si padurea Pantelimonului, sezand fiecare cu familia sa la masa. Pe la apusul soarelui, mitropolitul si boierimea se retrageau spre Capitala transportati in trasuri, carete mari si butci pe arcuri de curea.

Pelerinul rus Ipolit Vasenski ne descrie o intreaga ceremonie de fast oriental-bizantin, ce avea loc la biserica Manastirii Sf. Gheorghe, in vremea preamaritului Constantin Voda Brancoveanu. Pelerinul este impresionat mai putin de alaiul domnesc, in schimb, bogata imbracaminte il fascineaza in mod deosebit. El ne spune: "Si de asemenea a venit Io Constantin Basarab, voievodul si hospodarul muntean si-ai lui trei fii si marii boieri, de care s-a umplut biserica… Boierimea e imbracata tot in aur, iar voievodul in samure azurii. La prea sfintitii, imbracamintea era din aur cu pietre scumpe si cu margaritare…". Este descris apoi ospatul oferit de domnitor chiar in cladirile Manastirii Sf. Gheorghe Nou.

Pe timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni, la Biserica Izvorul Tamaduirii, ctitoria sa de la Sosea, se facea in fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, mare slujba religioasa, unde veneau foarte multi locuitori din oras, in special femei. Traditia era ca, la aceasta slujba, sa participe si sotia domnului si nenumarate sotii ale marilor boieri care alcatuiau suita ei.

In concluzie, putem afirma ca in Evul mediu romanesc, cu toate vicisitudinile prin care a trecut poporul acestor locuri, se mai gaseau resurse si timp pentru cinstirea domnilor si sarbatorilor religioase, prilej de smerenie si credinta, dar si de petrecere.