Caile tainice ale boierilor

Erau vremuri cand subteranele Bucurestiului erau la fel de circulate ca si strazile sale. Pe aici aveau acces doar cei din familiile mari ale tarii. In timp, caile tainice ale boierilor au fost pierdute, dar au fost regasite si folosite ca ascunzisuri de raufacatori. Astazi, prea putin se mai cunoaste despre aceste subterane. Sunt mistere care ne roaga sa le dezlegam pentru a invia o lume apusa.

Istoria Bucurestiului a inregistrat si o latura ascunsa de ochii lumii, pierduta in adancimi care asteapta a fi explorate, desi distruse in parte de ultima sistematizare. O parte probabil se mai pastreaza in culoarele subterane ale Casei Poporului si ale Centrului Civic.

Unul dintre putinii martori ramasi din orasul de altadata este Biserica de la Curtea Veche

DRUMURILE SUBTERANE. Din vechime apar povesti despre "drumuri subterane", folosite, ca si acum, de puternicii momentului istoric si politic. O astfel de "amintire" a fost descrisa de Tudor Arghezi: "Se povestea ca boierii cu islic si giubele si cucoanele lor, in scurteici de catifea pemb" si grenà se duceau sa petreaca la Manastirea Vacarestilor pe o cale ascunsa de ochii lumii sau de privirile prevazatoarelor garnizoane turcesti.
Drumul de tunel, luminat cu torta, era destul de lat, de vreme ce oaspetii plecau si ajungeau cu carata". Ramificatiile aveau iesiri in zona strazilor Negru Voda, Sf. Ion Nou si Piata Unirii, astazi sistematizate. Era zona vechii Jitnite Domnesti, zona unde camerele si hambarele domnesti, amenajate incepand cu secolul al XV-lea, au fost intretinute si extinse aproape cu fiecare domnie. Astfel, dupa sute de ani, au ajuns sa fie doua sau trei culoare subterane suprapuse, segmentate pe alocuri de subsolurile si fundatiile constructiilor moderne, ridicate dupa 1850.

Una dintre ramificatii, care pornea din Piata Unirii, se indrepta spre traseul Caii Serban Voda. La mijlocul secolului al XX-lea, aceste culoare subterane erau ca "doua largi galerii paralele, cu plafoanele in arcade extrem de frumoase", iar "pardoseala era din caramida subtire, fapt care indica vechimea constructiei", spune un cercetator al subteranelor din anii 1970-1973, Simion Saveanu.

Imagine din pivnitele fostei vistierii domnesti

LOC PENTRU TRIMISII INALTEI PORTI. Marele plan al maiorului Borroczyn de la finele secolului al XVIII-lea plaseaza in centrul Bucurestilor, deasupra subteranelor, un edificiu denumit Mecet, unde erau gazduiti trimisii Inaltei Porti. Analizandu-se materialul de constructie a tunelului, "s-a ajuns la concluzia ca el dateaza din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, ca are o latime de circa 1,5 metri si trece pe sub strada Negru Voda. Pivnitele intalnite in aceasta parte a orasului nu sunt foarte diferite de cele care se mai afla ascunse sub strazi precum Selari, Smardan, Lipscani si Soarelui.

Daca in Evul Mediu erau folosite fie ca inchisoare pentru functionari domnesti clevetitori sau opozanti politici, fie culoare de fuga pentru cei avuti, in cazuri de ciuma sau primejdii venite in graba, mai tarziu, catre prima parte a secolului al XIX-lea, culoarele subterane intra in legenda si folclorul orasului. Ultima lor amintire este legata de faptele unor haiduci, care se foloseau de ele pentru a scapa de poterele ar-nautilor.

ASCUNZISUL HAIDUCILOR. Barlogul de odinioara al haiducilor se afla sub Soseaua Pandurilor, la 10-15 metri adancime, iar culoarele sale subterane brazdau cartierul Panduri. Au fost folosite pret de un sfert de veac de vestitii haiduci Tunsu si Grozea. Cateva informatii despre vechile intrari in subteranele medievale au fost culese la inceputul anilor ’70: "Pe strada Razoare, catre Drumul Sarii, colt cu calea ferata Gara de Nord-Dealul Spirii-Giurgiu (vechea linie ferata), era o carciuma care purta firma «La Cotroceni». Si aici a fost pe vremuri o gura a tunelului, cei doi proprietari greci ai localului amenajand o parte din galerii pentru depozitarea butoaielor cu vin".

TUNELUL DE SUB PANDURI Suntem in 1973, data la care, "in curtea caselor din Soseaua Panduri nr. 125, pornea o galerie care se desfacea apoi in alte trei ramificatii: una trecea pe sub calea ferata, alta pe sub Soseaua Panduri si ultima catre biserica din curtea Palatului Cotroceni. Potrivit lui Vasile Radu, de la Biblioteca Academiei, care locuia pe Str. Dr. Teohari, "tunelul din Panduri avea bolti atat de largi, incat ar putea sa mearga pe sub ele un om calare sau care incarcate. Se pare ca aceste galerii corespundeau cu cele din Strada Cazarmii" (Simion Saveanu). CARCIUMA DE "LA SORA", ASCUNZISUL RAUFACATORILOR Subteranele din zona firmei "La Cotroceni" erau folosite la 1973 ca "pivnita pentru bauturi alcoolice". De aici, "haiducii Tunsu, Zdrelea si Maruntelu cunosteau reteaua de drumuri subterane. Drumul subteran cel mai frecventat de haiduci a fost sub carciuma «La Sora», situata peste drum de Institutul Pedagogic. Dedesubtul ei pornea o galerie ce comunica si cu altele si iesea la mare departare, intr-o mahala a orasului". Haiducii, raufacatorii erau cei mai informati in privinta acestor subterane. De multe ori scapau nevatamati din ghearele oamenilor legii ascunzandu-se prin ele. SISTEMATIZAREA A DISTRUS RETEAUA Din nefericire, subteranele Bucurestiului au disparut incetul cu incetul, prabusindu-se sub planurile de sistematizare ale regimului comunist. Puternicii zilelor noastre au si ei subteranele lor. Peste Dealul Spirii si vecinatatile sale troneaza "Casa Poporului", cu subteranele sale modernizate. O parte misterioasa si interesanta a istoriei a fost ingropata sub visul de marire al unora.