Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe Valea Arieşului, la Vidra de Sus, plasa Câmpeni, judeţul Turda-Arieş, s-a născut în 1824 Avram, cel de-al doilea copil al lui Alexandru Iancu.
Avram Iancu a văzut lumina zilei într-o căsuţă modestă, dar cu bune rosturi, într-o familie respectată de oamenii de pe Valea Arieşului. Când a început să descopere frumuseţea locurilor natale, dominată de "tăria muntelui plăsmuitor de caractere neînduplecate", copilul Avram Iancu hoinărea, alături de fratele său mai mare, Ion, cât era ziua de lungă. Îi plăcea să ia seama la tot felul de învăţături pe care le auzea în nopţile lungi de iarnă, când se cuibărea lângă sobă, curios, să asculte ce vorbesc femeile care torceau lână, la şezători, şi ce întâmplări deapănă bărbaţii, despre fapte de vitejie.
O fascinantă poveste despre Avram Iancu a fost relatată în urmă cu 89 de ani de Marta Gheorghe al Ghirii, "unul dintre argaţii săi cei mai vrednici şi mai iubiţi". Gârbovit, cu părul nins, dar cu ochii scânteietori, în timp ce retrăia cu ochii minţii anii tinereţii, Marta Gheorghe al Ghilii avea 92 de ani când a povestit pentru revista Transilvania, (Închinare lui Avram Iancu, cu prilejul semicentenarului morţii sale, septemvrie 1922 – ediţie omagială aflată în colecţia Bibliotecii Centrale Universitare Cluj Napoca), întâmplări care îl au în centrul atenţiei pe "regele munţilor". Pe atunci, în Vidra de Sus, plasa Câmpeni, judeţul Turda-Arieş, mai trăiau câţiva bătrâni care l-au cunoscut pe Crăişorul Munţilor. Între ei şi Marta Gheorghe al Ghilii. "Înainte cu 74 de ani, – nota revista Transilvania – (în urmă cu 163 de ani, spunem noi astăzi), Marta Gheorghe al Ghilii era un flăcăiandru de 17 ani, frumos şi isteţ, fiind unul dintre argaţii cei mai vrednici şi mai iubiţi la casa marelui erou. El a slujit acum 12 ani şi pe împăratul şi, în 1866 s’a bătut cu «pământezul» (Piemontesii) în Italia sub conducerea baronului Urs. Tatăl său, Ghila cel bătrân, încă a fost servitor la casa lui Iancu şi a trăit mult, ca şi moşul său, pe care l-a învrednicit Dumnezeu să atingă frumoasa vârstă de 130 de ani. Precum vedem, acesta e un neam de oameni cu vieaţă lungă. (...)"
Privind în oglinda anilor, bătrânul şi-a adus aminte de povestirile tatălui său, Ghila care, luându-l de mână pe micul Avram, l-a dus la şcoală. Avrămuţ, cum i se spunea acasă, a descifrat tainele scrisului şi cititului la şcoala din satul său. I-a fost dascăl Mihail Gomboşiu, un ţăran luminat care, într-o cămăruţă, cu ferestre mici cât palma, desluşea tinerilor învăţăcei, buchiile. La scurt timp, copilul a fost dus să înveţe la Neagra, în apropierea satului său natal. Se spune că aici ar fi dat un examen, iar pentru isteţimea de care ar fi dat dovadă ar fi fost răsplătit cu câţiva galbeni. Strângând în pumn bănuţii, Avrămuţ i-ar fi dăruit celui care i-a desluşit tainele scrisului şi cititului, inimosului dascăl Gomboşiu.
Îmbrăcat în cămaşă lungă, încins cu un şerpărel cusut, cu pălăriuţă neagră cu ciucuri roşii, aşa cum se purtau copiii moţilor atunci când mergeau la şcoală, pe când avea vreo 10-12 ani, Avram Iancu a mers la Câmpeni, la învăţătură, la dascălul Moise Ioanette, iar de aici, la gimnaziu, la Zlatna.
Familia celui care avea să fie supranumit "Crăişorul munţilor" era de vază în sat şi tatăl său s-a îngrijit îndeaproape ca Avram să fie un om luminat. Alexandru Iancu "avea 12 vaci cu lapte, 12 boi de jug, 4 cai, 70 de oi, 30 de porci şi 8 slugi şi legături frumoase", îşi amintea Marta Gheorghe al Ghilii. Cât despre tatăl lui Avrămuţ, acesta a avut de-a lungul vieţii trei slujbe: primar comunal, gornic (pădurar la stat) şi jude comunal. "El dicta pedepsele celor ce făceau stricăciune în pădurile statului, chemând pe haiducii din Câmpeni să-i bată cu vărgile. Deşi nu ştia carte multă (abia cunoştea «Tatăl nostru» şi rugăciunile pe de rost), el totuşi avea trecere la cei mari. Pe cine voia să-l scape, îl scăpa; pe cine voia să-l piardă, îl pierdea. (…) Cât era de neînvăţat bătrânul Alexandru Iancu, dar îşi da seama ce mare lucru e învăţătura; el ştia ce înseamnă «ai carte, ai parte». De aceea şi-a trimis feciorul la învăţătură", povestea bătrânul amintindu-şi totodată că părintele său, Ghila, l-a convins cu greu pe Avrămuţ să rămână la şcoală, la Zlatna. Iată ce nota revista Transilvania în 1922: "Când l-a dus Ghila cel bătrân întâiu la şcoală pe Avrămuţ, s-a întâmplat şi cu el ce se întâmplă cu atâţia băieţi, când se văd mai întâiu între străini: li se face urât şi fug. Aşa a făcut şi Avrămuţ. Când plecă Ghila bătrânul din Zlatna înapoi către Vidra iată că în Valea Dosului se pomeneşte cu băiatul înapoia lui. (…) Avrămuţ era băiat vesel şi vioiu. Îi plăcea să se joace, să alerge. Clocotia în el vieaţa şi sănătatea. Nimeni n’avea minge mai bună ca el, între toţi copiii de Moţi, şi nimeni n’o ştia bate mai bine ca el. Semn bun pentru cele ce vor urma. Românul zice: «Cine-i de una, e de toate», şi «Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă»."
La Zlatna era o şcoală de grad mediu, cu limba de predare latină, cum erau vremurile. Avram Iancu, un copil silitor şi isteţ, avea rezultate foarte bune la învăţătură, motiv pentru care era îndrăgit atât de profesori, cât şi de colegi. Limba latină i-a fost de mare folos şi l-a ajutat să discute, peste ani, cu împăratul. La Zlatna însă a învăţat foarte bine şi limba maghiară.
În vacanţe, Avram Iancu îşi ajuta părinţii la muncile câmpului şi era fascinat, ca şi în anii nevârsniciei sale, de povestirile bătrânilor satului, dar şi de cântecele cu care aceştia îşi doineau amarul. Iubea cântecele zise cu foc din fluier, instrument la care a şi învăţat să cânte, însă pentru a descifra tainele viorii şi alăutei, se spune că şi-ar fi improvizat chiar un bordei, doar să fie în preajma unui lăutar renumit pentru măiestria sa.
"Când venia Avrămuţ în vacanţe acasă şi vedea cum se pedepsesc şi muncesc bieţii Români pentru nimica toată, pentru câte un lemn tăiat din pădurea erariului, o adâncă milă îl cuprindea, mai ales când începea să-şi dea seama că numai Românii sunt năpăstuiţi aşa, – alte naţii nu. Atunci zicea către tatăl său: « Tată! Nu-i bună rânduiala de acum! Trebuie schimbată! Unii să moară de flămânzi, iar alţii să crepe de sătui!» «Bine!, zicea tatăl său. Schimbaţi-o! Numai să puteţi. Dar să nu uitaţi un lucru: Dumnezeu să vă ferească de săracul bogat şi de foamea sătulă. Atunci e rău, că n-ai cu ce-i sta în cale decât cu ce a fost şi îndată e supărare şi necaz.»"
Avrămuţ n-a uitat cuvintele tatălui său, iar gândul de a pune capăt nedreptăţilor a încolţit tot mai mult în inima sa, în perioada studenţiei sale, la Cluj, unde s-a pregătit pentru a deveni avocat. A urmat întâi "clasa superioară de umanităţi". S-a înscris apoi la filosofie. A continuat apoi dreptul. A fost un student eminent şi nu numai atât. Era un tânăr falnic, dar modest, cu inimă deschisă, om de cuvânt, îşi ajuta cu bani, cărţi şi haine, colegii nevoiaşi.
Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - Avram Iancu
