Conceptul de mama eroina, ne spune Doctor Doina Isfanoni, director stiintific la Muzeul Satului, este un mod de catalogare a femeii de astazi... I

n lumea satului - explica Doina Isfanoni - "sa fii mama eroina, adica sa ai trei, patru, cinci sau sase copii nu era un act de eroism, ci un mod de asumare a umanitatii si feminitatii. Mamele eroine se ghidau dupa un anumit concept: acela de familie. O familie fara copii insemna o casa pustie, asa cum a nu rodi insemna a nu te implini, a nu lasa in urma ta pe cineva.

Femeia nu era privita ca o eroina, desi se lupta ca un adevarat erou. In familia traditionala, daca nu aveai copii, nu erai in randul lumii, nu neaparat ca brat de munca, cat pentru mostenitori".

NUCLEU. "Familia traditionala, cea care a pornit de la sat, reprezenta o scoala a varstelor, un nucleu dinamic in intelegerea timpului. Astfel aveai de-a face cu cel putin trei generatii.

A naste mai multi copii, a fi o asa-numita mama eroina venea de la sine ca o problema a comunitatii. Pentru aceste lucruri, si in ziua de astazi femeia de la sat judeca la fel. Poate nu mai face cinci sau sase copii, insa doi, trei sigur vor exista".

OFRANDA. "Modul in care femeia isi asuma actul nasterii nu e vazut ca pe o «belea», ci pur si simplu ca o bucurie. Pentru ca ea aduce pe lume o alta bucurie.

A fi parinte nu inseamna numai a te raporta la furnizarea de mancare si vestimentatie. Inseamna a scoate din experienta ta tot pentru a-i oferi copilului tau ceea ce este mai bun.

Sunt foarte multi parinti care gandesc in felul urmator: «Daca eu nu am avut lasa sa aiba el»… sau «nu vreau sa duca lipsa de nimic, asa cum am dus eu». Aici este vorba de acceptiunea aceea fundamentala a darului, a ofrandei, a sacrificiului. Eu am foarte multe studente care nu s-au sfiit sa aiba cate trei copii si chiar au venit la seminarii cu copilul dupa ele.

Statutul de mama ar trebui privit ca o implinire, ca mandrie a vietii. Acestea sunt lucrurile extrem de valoroase".

CONCEPT. "Mama, pentru tot sacrificiul ei, pentru tot zbuciumul ei este o valoare pentru societate. In opinia mea, mama este un diplomat excelent, care stie sa medieze conflicte si tot felul de lucruri care o transforma intr-un tip de persoana intuitiva. Nu face treaba in sensul de uz ocult, ci de prospectiune. Mamele pot fi formatori deosebiti si isi asuma acest rol cu cel mai mare devotament. Pentru aceste calitati ale mamei beneficiem noi, romanii, de un statut foarte important: cel de familisti - extensia in neam a urmasilor. Cand spui familie, notiunea nu te duce cu gandul numai la soti, dar si la parinti, socri si mai ales copii. Familia este un nucleu care patroneaza foarte bine relatiile sociale si disponibilitatea de comunicare.

Un element pozitiv, de altfel. Familia, ca nucleu fundamental al societatii, face ca institutiile sa aiba un drum mai usor.

Ca sa revenim putin la mamele eroine, este un lucru urat sa faci vedetism, asa cum se facea pe vremuri, dintr-o realitate. Eu am o parere buna despre mamele eroine, mai ales cand ele ajung aici cu constiinta ca acest lucru este benefic, firesc. A fi mama eroina, a-ti calcula puterile, a vedea cat poti duce lucid si cu demnitate familia, copilul, este un lucru important. A avea trei, patru, cinci, sapte copii inseamna a te gandi la fiecare ca la o fiinta distincta. Sa te ocupi de ei in sensul biologic, sa-i depistezi calitatile si aptitudinile… sa-i dai libertate sa-si aleaga drumul. Oamenii isi doresc copii si, chiar daca nu locuiesc in lux, incearca sa-i ghideze dupa ceea ce este mai bun in viata... dupa reperele morale", a conchis Doina Isfanoni.

IN VIZITA. In vizita mea prin Muzeul Satului, am stat de vorba cu Stanciu Liliana. Angajata Muzeului este din Vaslui, comuna Stefan cel Mare, si se mandreste cu... cei sase copii ai sai.

"In ziua de azi este foarte greu sa te descurci cu sase copii. E greu sa te descurci si cu unul. Ca sa poti face fata trebuie sa-ti doresti cu adevarat acest lucru, sa simti ca esti mama", spune Liliana.

"Acum e mai bine, copiii mei au mai crescut si nu mai sunt probleme ca la inceput. Greul e mai mare doar din punct de vedere al varstei. Trebuie sa le asiguri strictul necesar, mai ales ca sunt cinci fete si un singur baiat. Fiica cea mare are 21 de ani, celelalte patru au 19, 17, 15 si 12, iar baietelul, mezinul familiei, are 9 ani. Pe cei mici am reusit sa-i aduc aici, la Muzeul Satului, pentru ca toti suntem crescuti si obisnuiti la tara. Am avut ocazia sa stam la bloc, insa am refuzat categoric. Nu cred ca m-as fi descurcat cu sase copii daca nu stateam la tara, unde, de bine, de rau, mai crestem pasari, avem animale. Iar avantajul, dupa cum am spus, este ca ei sunt innebuniti dupa tara, dupa animale, dupa pamant."

RESPECT. "Stiu ca sunt femei - povesteste Liliana - care nu fac copii din cauza ca nu au cu ce sa ii intretina, nu au posibilitati, dar eu sunt de parere ca, pentru fiecare dintre noi, banii oricum sunt putini si greutatile sunt mari. Nu as putea sta fara copii indiferent de cat de mult ar trebui sa muncesc. Nu le-am impus niciodata nimic si imi doresc sa ajunga cat mai departe, cat mai sus, sa aiba ceea ce eu nu am avut. I-am invatat, atat cat am putut, ca in viata respectul este cel mai important. Daca se respecta pe ei si respecta si lumea din jur, vor beneficia numai de lucruri bune.

Cred ca am un noroc extraordinar pentru faptul ca nu sunt pretentiosi si inteleg ca trebuie sa ne descurcam din ce avem. Asa i-am crescut, explicandu-le ca «mama atat are si atat cumpara». Sunt foarte mandra de ei si niciodata nu i-am lasat singuri. Va spun sincer, nu am putut niciodata sa stau fara copiii mei. Nu pentru ca nu aveam incredere in ei, ci pentru ca pur si simplu plangeam cand nu erau langa mine. Nici macar nu puteam manca atunci cand erau plecati la bunici sau in alta parte".

ACASA... "De multe ori, cand ii aduc pe cei mici aici, ma simt ca la noi la tara, la Vaslui. Iar ei ma ajuta la munca, imi uda florile, matura, sterg praful, geamurile. Si acasa fac la fel, de cate ori le dadeam ceva de lucru faceau cu inima larg deschisa. Am zis ca o sa-i aduc odata si pe cei mari sa vizitam Muzeul Satului, sa luam fiecare casuta in parte, sa dam un tur mare. Eu m-am obisnuit aici si imi place. Sunt aproape de ceea ce iubesc. Si inainte sa vin la Muzeu am lucrat la sera Cailor Ferate Romane (CFR) si simteam aceeasi viata... de tara. Nu-mi da sentimentul ca lucrez in Bucuresti, ci ca sunt la mine acasa, pe prispa, asa cum ne tineau pe mine si pe cei trei frati ai mei parintii nostri. Ne imparteau prispa in patru si stateam acolo".

DIFERENTA. "Din pacate e mai greu in ziua de azi sa faci copii. La sat cel putin, pe vremuri, fiecare avea cate un petic de pamant si se descurca. Iar cel mai important este ca o mama sa nu faca diferenta intre copii, sa vada in fiecare cine e cu adevarat, sa-i iubeasca, dar sa-i lase sa se descurce. As locui aici, la Muzeul Satului, daca am avea toate conditiile necesare. Momentan stam la Chitila si este destul de bine. Iar daca as avea de ales, m-as muta in Moldova, acolo unde am crescut...", ne-a povestit Liliana Stanciu

In ceasul mortii... o inima pustie Pentru tot sacrificiul si zbuciumul ei, mama este o valoare pentru societate "In vaduri ape repezi curg/ Si vuiet dau in cale,/ Iar plopi in umedul amurg/ Doinesc eterna jale./ Pe malul apei se-mpletesc/ Carari ce duc la moara/ Acolo, mama, te zaresc/ Pe tine-ntr-o cascioara./ Tu torci. Pe vatra veche ard/ (…) Cu tine doua fete stau/ Si torc in rand cu tine;/ Sunt inca mici si tata n-au/ Si George nu mai vine./ (...) Scapi fusul jos; nimic nu zici/ Cand fusul de desfira.../ Te uiti la el si nu-l ridici,/ Si fetele se mira./ ....O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!/ La geam tu sari deodata,/ Prin noapte-afara lung privesti/ - Ce vezi? intreab-o fata./ - Nimic... Mi s-a parut asa!/ Si jalea te rapune/ Si fiecare vorba-a ta/ E plans de-ngropaciune./ Intr-un tarziu, neridicand/ De jos a ta privire:/ - "Eu simt ca voi muri-n curand,/ Ca nu-mi mai sunt in fire.../ Mai stiu si eu la ce gandeam?/ Aveti si voi un frate…/ Mi s-a parut c-aud la geam/ Cu degetul cum bate./ Dar n-a fost el!... Sa-l vad venind,/ As mai trai o viata./ E dus, si voi muri dorind/ Sa-l vad o data-n fata./ Asa vrea poate Dumnezeu,/ Asa mi-e datul sortii,/ Sa n-am eu pe baiatul meu/ La cap, in ceasul mortii!/ Afara-i vant si e-nnorat,/ Si noaptea e tarzie;/ Copilele ti s-au culcat/ Tu, inima pustie,/ Stai tot la vatra-ncet plangand:/ E dus si nu mai vine!/ S-adormi tarziu cu mine-n gand/ Ca sa visezi de mine!" "Mama" - George Cosbuc