Crăişorul

"Avram Iancu Eroul Românilor."

Aşa i-a fost înregistrată moartea în actele oficiale. Dar un erou nu moare niciodată. Iancu e un simbol. Iancu e în firele din care e împletit tricolorul românesc, Iancu, al cărui fluier se mai aude încă prin frunzele stejarilor care cresc pe Munţii Apuseni, Iancu e viu în cântecele de dragoste de neam şi ţară pe care le cântă moţii.

Iancu se află şi în dezamăgirile oamenilor de astăzi care nu pot găsi o cale să-i facă să înţeleagă pe "domnii de la Bucureşti" că românul, cel simplu, cel truditor, cel care sărută pământul, chiar dacă şi-a vărsat sângele în el, este altfel decât îl aşază ei în statistici şi în planuri.

Iancu, fătul-frumos al moţilor, viteazul care a luptat de pe băncile şcolii pentru salvarea naţiunii române. Cel care era privit ca un sfânt încă din timpul vieţii.

Iancu cel pizmuit de împăratul de la Viena, care l-a primit doar ca să vadă cu ochii lui cum trebuie să arate un om viteaz, mândru, dăruit cu totul poporului său. 

Iancu, cel care ştia foarte bine că dreptatea românilor nu se va face cu vorbele, ci doar cu lancea lui Horea, celălalt erou rămas în inima naţiunii române.

Iancu, tânărul erou, care a reuşit să adune la Blaj atât de mulţi români, încât duşmanilor le-a intrat frica în suflet şi acolo le-a rămas. "Şesul (era) plin de popor şi de pe toate dealurile şi colinele curgeau cete de popor. Văzându-le, omul gândea c-au înviat din morţi şi se grăbeau la Blaj, ca să vadă ziua libertăţii."

Iancu... "Unde-i Avram Iancu, să mai frângă rangul,/ Celor ce Ardealu-l vor pustiu./ Iată că răsare, Iancu din oricare,/ E-n puterea fiecărui fiu."

Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - Avram Iancu