Manelele sunt o boala a muzicii romanesti. In general, bolile se trateaza, nu se interzic. Si totusi specialistii au cerut interzicerea manelelor.

In ultimii 10 ani, in Romania s-a intamplat un fenomen ciudat: muzica de periferie, primitiva, facila si de prost-gust, a capatat o amploare fara precedent, invadand realmente straturile asa-zis superioare ale societatii. Peste tot, in discoteci, cluburi, restaurante de lux, se canta o asemenea muzica, iar ascultatorii, indiferent de rangul social, danseaza din buric pe ritmurile melodiilor care poarta denumirea generica de manele.

CHALLENGER-UL GUTA. Succesul incredibil al acestui gen a atras nemultumirea elitei din muzica romaneasca, respectiv compozitorii si vedetele cu palmares ale muzicii pop. Adica, specialistii. Confirmand spusele unui scriitor britanic, care zicea ca "nimeni nu poate fi specialist pur fara a fi idiot in sensul strict al cuvantului", acestia s-au indignat atat de tare, incat au propus interzicerea manelelor. Si nu asa, oricum, ci printr-o lege aprobata in Parlament sau printr-o ordonanta guvernamentala. Din fericire, opinia publica a reactionat prompt, amendand decisiv neputinta galagioasa a specialistilor. Acestia au fost nevoiti sa-si reconsidere pozitia si sa intre in competitie directa cu "flagelul" manelelor. Liderul absolut al acestui gen muzical (pseudo-muzical) a fost, pana nu demult, Adrian (Copilul) Minune. Mult prea ocupat sa cante si sa castige bani din asta, el a ignorat cu nonsalanta polemica declansata de compozitori, iar manelele se bucura in continuare de audienta. Mai scazuta, ce-i drept, caci orice inceput are si un sfarsit. Iar sfarsitul pare sa fie anuntat de zanganitul de arme al unui "razboi civil" al manelelor, in care protagonistii sunt Adrian Minune si "challenger-ul" Nicolae Guta. Cine va castiga aceasta competitie exotica nu stim, dar oricine va fi invingatorul, in castig va fi muzica...

FANARIOTII. De fapt, fenomenul in cauza este cat se poate de explicabil. Pe un fond de sedentarism muzical cronic, in care mesajul genurilor consacrate (pop, rock, folk) isi epuizase resursele, degenerand in manierism steril, manelele au aparut ca o noutate exotica si plina de prospetime. In realitate insa, denumirea acestora este improprie, maneaua fiind, de fapt, o specie muzicala apartinand culturii orientale, in speta Turciei. Manelele au patruns pe teritoriul actual al Romaniei in secolul al XVIII-lea, o data cu venirea, pe tronul Tarilor Romane, a domnitorilor fanarioti (1710-1821). Nemultumiti de muzica autohtona, pe care o considerau barbara, acestia si-au adus de la Istanbul muzicanti turci, care aveau un repertoriu mai pe gustul lor, adica manele. Cu precizarea ca acestea erau exclusiv orchestrale. Fanariotii au plecat insa (in 1821, dupa rascoala lui Tudor Vladimirescu), dar au ramas manelele. Acestea au interferat cu folclorul urban, care le-a adaugat voce umana si, evident, text. Una dintre cele mai frumoase manele ("Pana cand nu te iubeam", culeasa de Anton Pann) era cantata de Maria Tanase si se afla inregistrata pe unul dintre vechile discuri de vinil ale genialei interprete. Iata, deci, de unde provine denumirea cu pricina, preluata in mod nejustificat de puzderia de trupe care au starnit astazi panica profesionistilor cu diploma. Panica, la randul ei, la fel de nejustificata, intrucat fenomenul manelistic este un sincretism proteic si vitalizant pentru intregul teritoriu muzical romanesc. El are rolul de ingrasamant natural (adica un fel de balegar) pentru viitoarele piese de referinta ale genurilor consacrate sau chiar pentru aparitia unui gen nou. Acest fenomen de fermentare a "resturilor menajere" este specific, de altfel, intregului domeniu muzical. Contestarea sa vehementa n-a facut decat sa-i prelungeasca impostura. Manelele sunt, in ultima instanta, o boala ce trebuie tratata, nu interzisa. Iar tratamentul se face cu muzica buna. Si neaparat dupa reteta, nu dupa ureche.

MARIA TANASE - ASTA DA MANELISTA!

"Pana cand nu te iubeam,/ Dorule, dorule,/ Unde ma culcam, dormeam, / Dorule, dorule! / Dar acum, ca te iubesc, / Dorule, dorule, / Nu pot sa ma odihnesc, / Dorule, dorule!/ Ies afara sa ma duc, / Dorule, dorule,/ Nu stiu incotro s-apuc,/ Dorule, dorule!" Maria Tanase - "Pana cand nu te iubeam" Tambalul face fata sa dea din buric Citește pe Antena3.ro Vin ninsorile în România. Informare meteo ANM de vreme rea pentru toată țara Pentru a clarifica o data pentru totdeauna "spinoasa problema a manelei", este profitabil sa o ilustram cu cateva din cantecele de referinta ale genialei interprete Maria Tanase, si anume cele inspirate din folclorul urban ("Aseara ti-am luat basma", "Am iubit si-am sa iubesc", "Agurida", "Lume, lume", "Mai Gheorghita, un’ te duci?", "Maine toti recrutii pleaca", "Trei focuri arde pe lume", "Un tigan avea o casa", "Pana cand nu te iubeam", "Cand toca la Radu Voda", "Frica mi-e ca mor ca maine"). Este profitabil pentru ca doua dintre acestea sunt chiar manele. Dar nu in sensul in care le percepem noi astazi, ci chiar in sensul real, de specie muzicala. Sa luam de pilda "Cand toca la Radu Voda". In articolul "Lautarii si compozitiile lor", publicat in 1864 de Nicolae Filimon (autorul romanului "Ciocoii vechi si noi") in ziarul "Buciumul", autorul afirma ca melodia amintita se canta inca de pe vremea domnitorilor Alexandru Sutu si Grigore Ghica (deci intre 1812 si 1828) si ca in melosul acesteia "domina elementul muzicii orientale". Intre timp melodia s-a transformat considerabil, ea avand, in varianta cantata de Maria Tanase, intonatii apropiate de romanta. O melodie care si-a conservat atat linia, cat si ritmul este insa "Pana cand nu te iubeam". Ea a fost culeasa de insusi Anton Pann (autorul imnului "Desteapta-te, romane!") si publicata in 1852 in culegerea sa "Spitalul amorului", in notatie psaltica. Preluata si popularizata mai tarziu de Constantin Brailoiu, melodia a ajuns pe mana (gura, de fapt) Mariei Tanase, acompaniata de Victor Predescu. Pentru a sublinia caracterul oriental al piesei, acesta isi acorda vioara in asa fel incat sa poata canta simultan pe doua octave. Efectul era uluitor, mai ales ca ritmul (hangul) era tinut de un pian care imita tambalul. Kitsch! - ar spune "pedagogii de scoala noua", daca nu s-ar teme de umbra uriasa a celei care a fost Maria Tanase, de amintirea legendarului Anton Pann sau de profesionalismul de inalta clasa al lui Constantin Brailoiu sau Victor Predescu. Ce s-ar fi intamplat insa daca aceeasi melodie ar fi fost lansata de Adi de la Valcea? Mai mult ca sigur ca ar fi fost catalogata in consecinta, adica... manea. Dar, cum spuneam, una adevarata, nu mistificarea care ii poarta hainele. Chiar asa: cum or fi ajuns bietele manele sa-si imprumute numele unor creatii pseudo-muzicale?

MANELISTII VECHI SI NOI Ne convine sau nu, cea mai apropiata manea contemporana de maneaua veche, originala, este cea cantata in duet de Costi Ionita si Adi Minune, "Of, viata mea!". E suficient sa-i comparam textul cu cel al unei manele publicate de Anton Pann in "Spitalul amorului". Adi Minune: "Ooooooof, viata mea,/ Ooooooof, inima mea,/ Ooof, degeaba plang,/ Tare necajit mai sunt!". Anton Pann: "Of, of, of si aoleu,/ Arde sufletelul meu,/ Of, of, of si hop, hop, hop,/ Of, ce foc si ce potop!". Este doar un detaliu. O constatare care nu vine nici in sprijinul, nici impotriva cuiva. SUPARAT SUNT, DOAMNE, IARASI, PE CONTESTATARI! Daca melodia lui Dan Spataru "Drumurile noastre" ar fi lansata astazi de Nicolae Guta, precis ar capata denumirea de manea si ar fi trecuta la indexul muzicii proaste. Atitudine la fel de nociva ca si cea a manelistilor care "ciordesc" muzica altora si si-o autoatribuie. Este cazul notoriu al hitului "Suparat sunt, Doamne", care nu apartine de fel lui Adi de la Valcea, asa cum se laudase acesta, initial (pe urma a dat-o la intors), ci sarbului Jasmin Stavros. In original, melodia se numeste "Umoran" si e identica-identica cu cea a lui Adita, de nici nu mai stii cine pe cine a plagiat. Dar nu trebuie sa ne facem sange rau degeaba, pentru ca notiunea dreptului de autor la manelisti nu exista. Iar a le pretinde sa o respecte e ca si cand ai cere broastelor sa zboare sau porumbeilor sa latre. Deviza profesionala a manelistilor este simpla si pragmatica: "portofelul ca purcelul". Mai exista un aspect, cel cu care am inceput, si anume evaluarea si incadrarea unei melodii dupa cel care o canta. E o confuzie! "Suparat" n-a fost, nu este si nu va fi niciodata o manea, chiar daca o canta Adi de la Valcea. Este pur si simplu o foarte placuta melodie sarbeasca, ca si "Drumurile noastre". IMPOZIT PE MANELE Exista doua momente de apogeu al manelelor. Unul a fost in perioada fanariota, cand acestea erau cantate la curtile domnesti (si, prin imitatie, la cele boieresti) si unul in zilele noastre, cand se canta peste tot. Dar mai ales la petrecerile noilor imbogatiti, care platesc bine. Ca altfel, de unde ar avea manelistii bani? In orice caz, apogeul fanariot al manelelor a fost atins, se pare, in timpul lui Voda Caragea, cand se pusese impozit si pe fumarit. Vremea impozitelor, vremea manelelor... N-ar trebui, oare, sa se puna impozit si pe manele?