Cum au cazut gigantii

Imi propun ca in momentele ce urmeaza sa te port intr-o lume in care locuitorii Terrei cunosteau secretele zeilor, nu se temeau de nimic, iar realitatea lor insemna magie si armonie.

Sapaturile au scos la lumina cladiri din perioada minoica, obiecte de arta si un intreg oras, Akrotiri, ingropat sub cenusa vulcanica

Orasul de sub ape. Mit sau realitate, legenda Atlantidei a strabatut timpul, a starnit imaginatia si curiozitatea cautatorilor ei. Locuitorii Atlantidei erau foarte inalti, cu pielea alba, ochi mari, albastri si limpezi, cu par blond deschis si puteau controla spatiul si timpul. Stiinta lor avea la baza puterea cristalelor. Acest popor locuia in cetati construite din blocuri de sute de tone, imbinate fara mortar si acoperite cu placi dintr-un aliaj metalic necunoscut, dispunea de flote uriase, numarand mii de nave rapide si manevrabile, avea arme, unelte si masinarii ciudate, daruri ale zeilor. Atlantida era un regat puternic cu o civilizatie rafinata si cu un sistem politic ideal. Era denumita insula fericitilor, insula celor 7 orase sau insula Brendan. Totul a pornit de la scrierile filozofului grec Platon, care in dialogurile sale, "Kritias" si "Timaios", amintea despre un taram organizat de Poseidon. Zeul se casatorise cu localnica Clito, care i-a daruit zece copii. Legenda porneste de la preotii egipteni din Sais care i-o incredinteaza inteleptului legiuitor Solon. La randul sau, Solon i-o impartaseste unei rude, devenind astfel o poveste care circula din generatie in generatie. Folosindu-se de marturii hieroglifice stravechi, preotii egipteni descifrasera soarta poporului atlant. Se pare ca inainte cu 9.000 de ani de la acel moment, stramosii atenienilor ar fi dus un razboi glorios pentru apararea teritoriilor din jurul Mediteranei, amenintate de invazia locuitorilor Atlantidei, o insula de la apus de Coloanele lui Hercules, "mai mare decat Libia si Asia la un loc", unde "se deschidea navigatorilor accesul spre alte insule, iar de la acele insule spre intreg continentul opus".

RAZBUNARE. Mania zeilor a fost atat de puternica incat asupra continentului s-a abatut un cataclism, "cu potopuri si cutremure de pamant", care a inghitit Atlantida "intr-o singura zi si o noapte de urgie". Atlantida si civilizatia ei au disparut sub apele oceanului Atlantic cu aproximativ 11.500 de ani in urma. "Candva a cazut din cer o stea si flacarile au cuprins intreaga fire. Toti au pierit, iar eu am scapat cu viata." Acesta este mesajul hieroglific inscris pe un papirus apartinand dinastiei a XII-a egiptene. El evoca disparitia Atlantidei. Totusi, conform teoriei derivei continentelor, formulata si demonstrata de savantul german Alfred Wegener in 1912, este posibil ca Atlantida sa-si fi schimbat doar pozitionarea geografica. Este cunoscut faptul ca fragmentele paturii superioare a scoartei terestre plutesc pe cea de dedesubt si ca aceste miscari au dus la schimbarea formei continentelor Terrei, unite, acum mai bine de trei miliarde de ani, intr-o singura masa de pamant, Pangaea. In cursul erelor, transgresiuni si regresiuni marine ciclice au inundat si au descoperit succesiv insule, peninsule, continente intregi, aceasta datorandu-se atat derivei paturilor sialice, cat si epocilor postglaciare, in care inimaginabile cantitati de gheata se topeau, ridicand nivelul marilor si oceanelor cu 100-200 de metri.

VICTIMA. Una dintre ipotezele pozitionarii geografice a Atlantidei o identifica cu Insula Creta. Aceasta presupunere se bazeaza pe doua premise: mai intai traditia unui mare "imperiu", posedand o cultura relativ dezvoltata, stat puternic care, la un moment dat, a amenintat autonomia Greciei si indeosebi a Atenei; apoi producerea unei catastrofe naturale de proportii uriase, care a dus la disparitia respectivului stat antic. Existenta lui Minos si a regatului sau erau socotite de domeniul legendei si, abia dupa cercetarile intreprinse de Arthur Evans la Cnossos, civilizatia cretana premiceniana a fost pusa intr-o lumina noua. Regatul minoic a fost in Antichitate un stat puternic, unit, destul de izolat de celelalte natiuni, astfel incat putea parea un continent aparte, cu caracteristici proprii. Bogata si sofisticata cultura minoica a inflorit in epoca de bronz, intre 3000-1400 i.Hr., fiind prima civilizatie dezvoltata a Europei. Cretanii dispuneau de o forma timpurie a scrisului, erau marinari priceputi, au fondat colonii si un adevarat imperiu comercial. Civilizatia minoica isi trage numele de la legendarul rege Minos. Palatul lui, descoperit de arheologi, era imens. Ruinele sale arata clar ca a fost afectat de incendii si cutremure. In apropiere, pe insula vulcanica Thera sau Santorini, arheologii au scos la lumina cladiri din perioada minoica, obiecte de arta si un intreg oras, Akrotiri, ingropat sub cenusa vulcanica. Cea mai veche civilizatie europeana a fost victima unei uriase eruptii vulcanice. Teoria potrivit careia civilizatia cretana a fost distrusa de cutremurele si valurile uriase provocate de eruptia vulcanica a fost lansata in 1939 de arheologul grec Spyridon Marinatos. Insula vulcanica Thera - ale carei ramasite formeaza azi insula Santorini - se afla la 40 de kilometri distanta de Creta, ceea ce face posibil ca forta cataclismului sa fie cauza disparitiei acestei civilizatii. Consecintele eruptiei vulcanului s-au facut simtite cateva secole, impactul asupra dezvoltarii economiei si culturii din Mediterana de Est fiind foarte puternic.

TEORII. Oamenii de stiinta afirma ca eruptia Therei a produs valuri ucigase de aproximativ 15 metri care au lovit direct Creta, distrugand porturi si nave si afectand economia cu caracter maritim. Pe termen lung, depunerile de cenusa si racirea climei au distrus recoltele de cereale in intreaga zona a Mediteranei de Est. Cercetatorii cred ca lipsa produselor agricole a declansat revolte politice si a distrus comertul. Toate aceste elemente au facut ca insula sa devina o prada usoara pentru invadatorii micenieni, iar civilizatia minoica sa dispara o data pentru totdeauna de pe fata pamantului.

Articol realizat cu sprijinul National Geographic

"Ultimele zile ale Pompeiului", reproducere dupa Karl Bryullou

VIATA DE SUB CENUSA A VEZUVIULUI

Eruptia Vulcanului Vezuviu se afla pe lista celor mai mari catastrofe naturale din istoria umanitatii. Din cauza ei au disparut "cele mai frumoase locuri din lume", Pompei, Herculaneum si Stabiae, care au fost acoperite de cenusa Vezuviului la 24 august 79 d. Hr. La scurt timp, cetatile infloritoare au devenit istorie. Un document care aminteste de acest eveniment tragic il constituie scrisoarea lui Pliniu cel Tanar catre istoricul Tacitus: "In acest timp, pe Muntele Vezuviu se vedeau limbi mari de foc si flacari izbucnite in cateva locuri, iar scanteierea lor orbitoare era intetita de intunericul noptii. Unchiul meu a incercat sa potoleasca temerile tovarasilor lui, tot spunandu-le ca nu e vorba decat de focurile lasate aprinse de satenii care au fugit, ori de case care au luat foc dupa ce au plecat ei. Apoi, unchiul meu s-a culcat si a adormit, astfel incat, cum era un om voinic, se auzea de afara cum rasufla in somn. Intre timp, curtea casei lui s-a umplut de cenusa si de piatra ponce, si asa de repede s-a umplut, incat, daca ar mai fi stat in casa, n-ar mai fi avut pe unde sa iasa". DESCOPERIRE. Naturalistul Pliniu cel Batran si-a gasit sfarsitul sufocat de aerul plin de vapori toxici si de cenusa venit din gura vulcanului. Catastrofa a curmat vietiile a mii de oameni si a ingropat unele dintre cele mai dezvoltate colonii romane. Orasul Pompei a ramas sub acest strat vulcanic timp de 1300 de ani, pana cand, datorita sapaturilor necesare unei conducte de aductiune, au inceput sa iasa la iveala urme ale acestei civilizatii. Munca depusa de arheologi in Pompeiul vechi, cu o intindere de 66 de hectare, din care 45 de hectare scoase de sub cenusa vulcanica prin sapaturi, a fost una titanica. Cenusa a conservat perfect aceasta cetate, un patrimoniu unic de arhitectura, sculptura, pictura si mozaicuri. Corpuri de copii, de barbati, de femei, batrani, femei insarcinate si animale au fost gasite sub stratul de cenusa, pietrificate in pozitii care exprima suferinta fizica si spaima. Atunci cand vulcanul Vezuviu a erupt, se spune ca soldatii din garzile de paza au ramas la datorie si s-au sacrificat, neincercand sa-si salveze vietile. In timpul sapaturilor arheologice de la Pompei a iesit la lumina si celebrul palindrom "Sator Arepo tenet opera rotas", sub forma unui patrat magic. Acelasi patrat magic a fost descoperit si in santiere arheologice din Anglia si Mesopotamia. Dupa unele interpretari s-ar traduce prin "Cultivatorul Arepo tine lucrul pe roata". Textul a fost gasit ca formula magica inscriptionata pe numeroase pietre funerare, pe obiecte de uz personal si de podoaba.

PAMANTUL RAPIT Traditiile medievale descriu un taram pur spiritual care a existat candva dincolo de capatul sud-vestic al Angliei. Lyonesse este tara initiatilor in misterele ezoterice, a regelui Arthur, a eroilor Tristan si Isolda a legendarilor Lancelot, Parcefal si alti aventurieri care au plecat in cautarea Sfantului Graal, a vrajitorului Merlin si a preafericitului oras Camelot. Despre disparitia acestei parti mitice a Angliei in apele marii exista nenumarate teorii. Cea mai veche relatare scrisa despre existenta in largul coastei Cornwall a unui teritoriu disparut sub ape dateaza din secolul al XV-lea, scrisa de William Worcester. El vorbeste despre paduri, campii intinse si 140 de biserici, azi toate scufundate intre insulele Scilly si muntele cu acelasi nume. Arheologul Richard Carew din Cornwall a scris in urma descoperirilor arheologice facute de el: "... iar marea, navalind, a pustiit si rapit intregul pamant Lyonesse impreuna cu alte pamanturi intinse, ceea ce spun si urmele ramase. Intinsul dintre Lands End si insulele Scilly de vreo 30 de mile pastreaza pana azi numele din Cornwall: Lethosow si adancimea lui este de 40-60 de prajini, ceea ce nu este lucru obisnuit in imparatia marii". Povestile din vremea lui Carew spuneau despre Lethosow ca, atunci cand marea a navalit inecand pamantul, un om numit Trevelian a scapat fugind din calea valurilor pe un cal alb, ceea ce explica blazonul familiei Trevelian: un cal alb iesind din apa marii. DISTRUS TREPTAT Din dorinta de a explica distributia faunei si florei din zona Oceanului Indian cum ar fi prezenta lemurului, creatura ce traieste in insula Madagascar, dar mai putin in Africa, chiar si in India sau arhipelagul Malaieziei, cercetatorii au situat intre India si America un continent, denumit Lemuria sau Mu. Doctorul Augustus Le Longeon, care a facut sapaturi in ruinele mayase din Yucatan, a tradus una din cartile "codecs troana". Acolo era o relatare despre Mu, un teritoriu infloritor, paradisiac distrus de un cutremur. Dupa cartea Helenei Blavatski, lemurienii ar fi trait pe un continent ce acoperea cea mai mare parte din emisfera sudica. Ei erau creaturi gigantice asemanatoare cu maimutele, cu maxilare iesite in afara. Unii aveau patru brate in timp ce altii aveau un al treilea ochi in ceafa. Nu vorbeau nici o limba, comunicau doar telepatic si detineau uimitoare puteri paranormale. Distrugerea Lemuriei nu s-a facut intr-o zi, nici intr-un an. Ea a cuprins mai multe mii de ani, caci crearea continentului Mu dateaza de mai mult de 200.000 de ani. Insa catastrofa finala care a scufundat in ape aproape intreaga Lemurie, s-a petrecut acum circa 12.000 de ani. Singurele regiuni care nu au fost acoperite de ape sunt regiunile Californiei si Arizonei, precum si alte regiuni din sud-vestul Americii, Australia si Insula Pastelui. Insula Pastelui este presarata cu monoliti gigantici si misterioase statui de piatra, a caror existenta ramane in ochii stiintei greu de explicat. "... iar marea, navalind, a pustiit si rapit intregul pamant Lyonesse impreuna cu alte pamanturi intinse. Intinsul dintre Lands End si insulele Scilly pastreaza pana azi numele din Cornwall: Lethosow si adancimea lui este de 40-60 de prajini, ceea ce nu este lucru obisnuit" Richard Carew - arheolog