Decizii nescrise

In calitate de aliat al lui Hitler, Antonescu s-a "inspirat" din "politica rasiala" a acestuia. Niciodata, in timpul regimului sau, maresalul nu a facut publica decizia de deportare.

In calitate de aliat al lui Hitler, Antonescu s-a "inspirat" din "politica rasiala" a acestuia. Niciodata, in timpul regimului sau, maresalul nu a facut publica decizia de deportare.

Raportat la celelalte componente ale politicii etnice a regimului Antonescu, rezulta ca acesta viza, dupa cum precizeaza raportul Comisiei Internationale privind studierea Holocaustului in Romania, din 2005, "obtinerea omogenitatii etnice a tarii - prin "transferul" in afara al minoritarilor si aducerea in tara a romanilor din tarile vecine".

PROIECTE SI TEORII. Desi in epoca au existat mai multe lucrari ale specialistilor in sociologie sau eugenie (teoria care preconizeaza ameliorarea populatiilor umane prin masuri genetice) nu exista nici o dovada care sa demonstreze ca Antonescu s-a inspirat din vreuna dintre acestea. Intr-o viziune de ansamblu a statului romanesc, populatiile evreiasca si rroma "urmau sa faca obiectul unor acorduri de transfer sau de schimb de populatie intre Romania si diferite state. Pentru evrei si rromi, solutia preconizata era «transferul unilateral», ceea ce, practic, insemna trimiterea peste granita. Teritoriul unde guvernul roman putea face acest lucru era Transnistria. Masurile de de-portare partiala a evreilor si a rromilor in Transnistria in 1941 si 1942 pot fi privite ca un element al acestei politici de purificare etnica".

Materialele de epoca la care avem acces in prezent nu lamuresc de ce - in conditiile in care "transferul" peste granita era parte a politicii etnice - deportarile s-au limitat doar la anumite categorii de rromi. Insa in acei ani, cand rromii au devenit peste noapte o "problema" pentru autoritati, conceptia guvernantilor nu putea fi total straina de perceptia pe care societatea romaneasca o avea asupra rromilor, asa cum este reflectata in cercetarile sociologice din anii ‘30. "Selectia" si deportarea i-a avut in vedere doar pe acei rromi care duceau un mod de viata "tiganesc".

DEPORTATI, 12%. Dintr-un total de 208.700 de persoane - cat estima Institutului Central de Statistica populatia rroma din Romania - au fost recenzate, in mai 1942, aproape 41.000 de persoane, deci aproximativ 20% din total. Dintre acestea, vom vedea ca au fost deportate in Transnistria ceva mai mult de 25.000 de persoane (deci aproximativ 12% din numarul total al rromilor).

O data cu inlaturarea lui Antonescu si abrogarea legislatiei fasciste, s-a pus capat politicii anterioare fata de rromi. La 13 septembrie 1944, Subsecretariatul de Stat pentru Politie a dat ordin ca toti rromii intorsi din Transnistria sa fie "lasati la ocupatiile lor, luandu-se masuri ca sa fie indrumati la diferite munci".

ISTORIC AL PROPRIEI COMUNITATI

"Atunci cand discutam despre deportarea unei parti importante a minoritatii rrome in Transnistria trebuie sa avem in vedere doua planuri. Trecutul, incarcat de experiente groaznice pentru victimele deportarii, si prezentul in care inca mai traiesc vreo 4.000 de anonimi ai acelor vremuri. Ei sunt cea mai importanta veriga din lantul ce leaga cei peste 60 de ani de tacere de la istoria acestui eveniment. Abatuta pe neasteptate asupra lor, deportarea i-a decimat precum o grindina puternica ce striveste o planta. A doua veriga a lantului este Statul, cel care a planuit si indeplinit diabolica idee: mintirea, luarea cu forta si deportarea, ceea ce, in situatia de razboi de atunci, echivala cu trimiterea la moarte sigura. Pentru ca acei oameni au fost mintiti, promitandu-li-se case bune si teren agricol. Au fost luati cu forta, trimisi pe jos sau ingramaditi in vagoane pentru marfa si lasati sa moara de foame si de frig. Cine trecea de aceste incercari sfarsea adesea cu un glont in cap. Cei care au reusit sa se intoarca acasa au trebuit sa-si refaca existenta cu teama permanenta ca lucrurile s-ar putea repeta. Nu au uitat nimic. Azi se incearca recunoasterea crimei, de fapt, fara sa se faca ceva. Reparatiile morale fata de victime se lasa inca asteptate. Reconcilierea cu trecutul ramane doar pe hartie sau in vorbe goale. Datorita celor sase decenii de negare a problemei, societatea romaneasca este afectata in ansamblul ei. Nicaieri nu se vede mai bine decat pe stadioane unde mii de persoane subscriu prin participare la slogane de genul «O mie de ciori, o singura solutie - Antonescu». Mai are rost sa ne intrebam, de ce este nevoie sa ne impovaram cu memoria holocaustului?" Petre Petcut, doctorand in istoria rromilor la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris