REVERENTA
Tot ceea ce voi scrie este o simpla parere. Sau o simpla tristete pe care mi-o asum fara sa clipesc.
Foarte multa lume se indeparteaza de credinta din cauza preotilor pacatosi. Multi melomani fug de muzica folk din cauza caracterului indoielnic al unor cantareti de folk. Am trait pe pielea mea o asemenea experienta si muzica folk a supravietuit in sufletul meu, in pofida tuturor deceptiilor.
INGERII. Am fost aproape de muzica folk pana la identificare. Am vrut sa particip la reconstituirea, din cioburi si din amintiri, a unei minuni in care credeam. Mai cred si acum, dar nu cu exaltarea inocentului, ci cu maturitatea supravietuitorului. Tot ce am vazut, am auzit si am simtit timp de o luna - cat a durat Festivalul "Folk you!" - mi-e greu sa descriu cu propriile cuvinte. Dar va pot spune o poveste. Ea a fost scrisa de Mircea Micu si publicata in volumul de proza "Secretul Doamnei de Zapada" (Editura Cartea Romaneasca, 1984). Scurta povestioara se numeste "Dincolo de balcon" si o voi reproduce aproape integral. Cine are urechi de auzit sa auda: "In adolescenta, locuiam vizavi de cimitirul cartierului. (...) Tot aici imi completam lecturile poetice din autori morti sau interzisi. (...) Si de cate ori se arata vreo procesiune mortuara, ma strecuram in capela cu ziduri reci, (...) ascultand prohodul, dar, mai ales, raspunsurile corului care canta nevazut, undeva in balconul capelei. (...) Multa vreme am cercetat cu privirea balconul de piatra pustiu, incercand sa-mi imaginez cum arata cei care canta in acel cor enigmatic. Erau, dupa parerea mea, vreo cinci sau sase femei cu voci de soprane si altiste si trei-patru barbati cu voci de tenor si bas. Stateau, probabil, asezati dincolo de zidul de piatra ornamentat, nu li se vedeau nici macar capetele, doar vocile lor melodioase razbateau duios, amplificate de boltile inalte. Intr-o zi, alaturi de mine, un batranel carunt si melancolic, venit sa asiste la slujba, mi-a soptit intre doua refrene: «Canta ca niste ingeri...». N-am raspuns, desi afirmatia lui imi sporea curiozitatea. Dupa cateva clipe, batranelul a continuat incurajator: «Tinere, te rog, urca pe scarita aceea, du-te pana sus si vezi cum arata corul! Trebuie ca doamnele sunt tinere si frumoase (...). Tot ce-mi doresc, cand o fi sa mor, sa-mi cante frumoasele astea la capatai. Corul asta de ingeri». (...) M-am furisat incet pe langa pereti, profitand de clipa in care preotul cuvanta obisnuita predica, am ajuns in fata usii scunde si am inceput sa urc o scara ingusta (...). Cu pasi usori, am ajuns in capul scarilor si am aruncat o privire spre interior. Asezati pe niste butuci de lemn, cu spatele sprijinit de perete, sapte batranei stirbi si fara par, cu manecile suflecate, intr-un extaz greu de descris, isi intindeau unul altuia o plosca, mirosind patrunzator a tuica. In jur erau aruncate zeci de sticle, iar intr-un piron stateau atarnate, unele peste altele, un set de haine negre si soioase. (...). Am coborat incet si neobservat de nimeni. Batranelul
m-a intampinat nerabdator, cu ochii stralucind de curiozitate: «Ei, nu-i asa ca e un cor de ingeri? (...) Spune-mi, sopranele sunt blonde?». «Blonde, am zis, blonde si frumoase ca ingerii». Dupa care am iesit in aerul curat, incarcat de parfum de floare si miros crud de clorofila".
Muzica folk da uneori si dureri de suflet, nu numai de cap |
Pe scena noastra au urcat toti folkistii care au crezut totusi ca merita sa semneze condica la un festival de muzica adevarata pe malul marii |
Citește pe Antena3.ro
PARANTEZE
| ||
|