Drumul de la Bordei la vile

La inceputul secolului al XX-lea, in Bucuresti nu exista un Cartier al Primaverii. Zona in care a fost amplasat "cartierul elitei politice romanesti" era un teren viran, ca multe alte locuri din actuala Capitala.

Imaginea Bucurestiului de astazi este total diferita de cea pe care o avea in urma cu un secol. Pe atunci, Capitala Romaniei era un oras de dimensiuni modeste. Cartiere intregi ale orasului de astazi erau pe atunci comune, sate sau pur si simplu terenuri virane. Crangasi, Colentina, Pantelimon, Grivita, Militari, Balta Alba sau Tudor Vladimirescu erau comune situate in afara Capitalei. Nici Cartierul Primaverii nu exista in acele vremuri. Locul neamenajat in vreun fel era in exteriorul orasului Bucuresti. Exista in schimb o Strada a Primaverii, in centrul Capitalei. Dar, denumirea ei a fost schimbata in anul 1907, prin decizia Consiliului municipal, in Strada Nicolae Balcescu.

SCURT ISTORIC. In nordul Bucurestiului vechi se afla o suprafata de teren intinsa numita Gradina Bordei. O adevarata mosie intinsa pe aproximativ 40 de hectare, iar gradina era o fosta proprietate a paharnicului Constantin Hrisoscoleu. Ea se intindea de la soseaua Jianu (astazi Bulevardul Aviatorilor), pana la Monumentul Aviatorilor si Lacul Herastrau. Paharnicul a dat gradina fiicei sale, Caliopi, ca zestre, la casatoria cu Petrache Poenaru, in anul 1846. In 1875, Petrache Poenaru vinde mosia lui Constantin Lecca, fiu al pictorului C. Lecca. Gradina Bordei va ramane in posesia acestuia pana in anul 1937, cand este integrata ansamblului Parcului National, creat de regele Carol al II-lea. In secolul al XIX-lea acest loc a devenit unul de recreere. Aici se adunau locuitorii Capitalei cu diverse ocazii, pentru petreceri in aer liber. Cadrul era prielnic unor astfel de manifestari, deoarece la tot pasul intalneai arbori, pajisti sau tufarisuri.

PARCUL JIANU. O parte a Gradinii Bordei a fost parcelata si transformata in ceea ce va purta denumirea de Parcul Jianu. Se intampla pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Amplasamentul Parcului Jianu va deveni mai tarziu Cartierul Primaverii. Parcul Jianu era delimitat la vest de Bulevardul Jianu (astazi Bulevardul Aviatorilor) pana la intersectia cu bulevardul Mircea Eliade si actuala Piata Charles de Gaulle. La sud se intindea pana la Calea Dorobanti si strada Teheran. Spre est, Parcul Jianu ajungea pana la actualul Liceu Jean Monnet si la sediul vechi la Televiziunii Romane. Iar la nord, era delimitat de strazile Mircea Eliade, Gogol si Turgheniev. Limitele acestuia sunt conturate din nou, in anul 1938, cand conform unui plan de sistematizare a orasului, Parcul Jianu este delimitat de Bulevardul Aviatorilor si de Parcul Herastrau.

CARTIER DE FUNCTIONARI. In anii ’30 ai secolului trecut, pe amplasamentul Parcului Jianu au inceput a fi construite primele locuinte. Planul se incadra intr-un proiect mai amplu care viza extinderea si sistematizarea Capitalei Romaniei. Uzina de gaze si electricitate a Bucurestilor a parcelat teritoriul Parcului si l-a impartit angajatilor sai pentru a-si construi case. Parcelele erau mici ca suprafata (cele mai mari aveau 400 de metri patrati), iar casele trebuiau sa aiba cel mult parter si un etaj. Venirea razboiului va intrerupe dezvoltarea normala a noului cartier. Constructiile realizate pana atunci au fost destul de putine, iar infrastructura zonei era mai mult decat precara. Conditiile de viata si de locuit de aici erau si ele dificile. Nu exista in Cartierul Primaverii aprovizionare curenta cu apa, gaz sau electricitate, desi fusese facut pentru oamenii de la firma de profil.

Primele constructii in Cartierul Primaverii

CARTIERUL DEMNITARILOR COMUNISTI. Dupa terminarea razboiului si venirea comunistilor la putere, Cartierul Primaverii - de acum parte integranta a Bucurestilor - a cunoscut o dezvoltare uimitoare. Dupa modelul sovietic, comunistii romani au cautat un amplasament pentru a construi (intr-un singur loc) locuinte pentru demnitarii vremii. S-au oprit asupra Cartierului Primaverii. In anii ’50 au inceput a fi cladite aici vilele impunatoare si somptuoase pe care le vedem si astazi. Cartierul a fost amenajat corespunzator, cu arbori, flori si oaze de verdeata. Aici erau repartizati sa locuiasca inaltii demnitari ai tarii pe timpul cand se aflau in functie. Asta chiar daca ei aveau vreo alta locuinta.

Existau mai multe ratiuni pentru aceasta masura. Prima ar fi aceea ca demnitarii statului erau astfel reuniti intr-un singur loc. Puteau comunica mai usor si... puteau fi mai lesne supravegheati. Cartierul Primaverii era inchis accesului pentru ceilalti locuitori ai Bucurestiului, fiind totodata si cel mai bine pazit cartier al Capitalei.

PARCUL HERASTRAU In imediata vecinatate a Cartierului Primaverii se afla cel mai mare parc al Bucurestiului, Parcul Herastrau. Istoria lui este strans legata de aceea a Cartierului Primaverii. Si el a avut mai multe denumiri inainte si dupa razboi. Ca si cartierul, Parcul - numit pe atunci National - a fost amenajat corespunzator tot in timpul regelui Carol al II-lea. Atunci, spatiul cuprins intre soseaua Kiseleff si lacurile Herastrau si Floreasca a fost aranjat ca parc al Capitalei. Pentru aceasta au fost expropriate si daramate locuinte si o intreprindere, au fost plantati copaci si au fost trasate aleile parcului. Acesta a fost dat in folosinta in anul 1939 si de atunci s-a numit Parcul National "Carol al II-lea". Dupa razboi, in timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, numele Parcului va fi schimbat in "I.V. Stalin". Si nu va mai fi un parc national, ci unul de "cultura si de odihna". Mai tarziu, in perioada "desovietizarii", numele parcului va fi schimbat in Herastrau.

PETRECERI CU VIN SI MITITEI Constantin Bacalbasa a lasat posteritatii o imagine vie a Bucurestiului de acum 100 de ani. In scrierile lui, evoca si Gradina Bordeiului care "era lipita de Herastraul vechi" si care avea un renume aparte. La marile Sarbatori, de Paste, de Sf. Gheorghe sau de 1 Mai, poporul venea sa petreaca aici. "Lumea, scrie Bacalbasa in Bucurestii de altadata, venea in grupuri de prieteni sau pe familii, oamenii alegeau un loc pe iarba printre tufisuri, unde era mai mult adapost si umbra, intindeau pe iarba servete sau ziare, apoi barbatii plecau dupa merinde... Incarcati cu oalele de vin, cu mititeii purtati in hartii, cu painea, cu ridichiile, cu cascavalul, oamenii isi regaseau culcusurile, se tranteau pe iarba si incepeau petrecerea. Era pitoresc... Lautarii cantau la ureche de inima albastra, din cand in cand auzeai cate un oftat prelung, chiote, glasuri ragusite. Cand soarele incepea sa apuna, grupurile se sculau si incepeau sa plece, lautarii se mai tineau dupa cate unii mai "damblagii", iar apoi pocnetele oalelor sparte rasunau neincetat pana ce gradina se deserta. Fiindca obiceiul traditional era ca, dupa ce au petrecut bine, oamenii sa dea oalele de pamant si sa le auda pocnind ca un pistol."