Du-ma acasa, mai, tramvai!

De la placa de patefon la vinil, de la caseta la CD e o lume…

E lumea lui... Nea Gica! "Sal’tare taica si noroc!", iti raspundea in urma la salut batranul Tomazian de cum dadeai coltul din Fluierului si-o faceai la stanga pe Matasari. Era acolo mai de mult o crasmulita. Doua-trei mese, nu mai mult. Daca te opreai sa-l intrebi ceva sau doar aveai pasul suficient de domol cat s-apuce sa-ti azvarle invitatia, te poftea pe data la o bere. Din partea casei se-ntelege. "Scrie, scrie…", ii zicea gar"on-ului care o nota constiincios in carnetel, "ca sa ai de unde sterge", adauga si se-ntorcea la tine zambind. Apoi te-ntreba, asa-ntr-o doara, ce varsta ai. Intr-o doara, pentru ca indiferent de raspuns concluziona ca esti prea tanar sa-l fi vazut la cinema. Invariabil l-ai fi contrazis politicos rostind cateva titluri, cel mai probabil «Setea» sau «Mofturi», semn ca nu esti chiar un necunoscator. "«Setea»…, pufnea moale, ca de caldura, asta era deja-n ’60… Esti prea tanar", adauga si-ntr-o tacere lunga incepea sa se joace cu broboanele de pe paharul de vin. Caci, chiar daca tie ti-ar fi oferit bere, el tot vin ar fi baut. "Cinema inseamna altceva…", incepea batranul a povesti dupa ce considera ca "pedeapsa» fusese suficienta.

1933. Lumea buna purta doar pardesiuri albe. Destul de putine la 70.000 de locuitori, cati avea Bucurestiul pe-atunci. Dar moda circula repede, asa ca spre primavara le vedeai pana si-n salile de cinema de prin cartiere. In sala. Caci baietii fuduli nu le lasau niciodata la «gardirob». Asa, ca sa faca impresie la «fetitele dulci din Bucuresti». Sa prinda momentul, pana nu-ncepe spectacolul! Ca, dupa ce se termina si-ncepea filmul… Asa ca trageau cu ochiul la pianul din colt si se-nfoiau ca niste curcani, pentru un zambet cat o promisiune din partea fetiscanelor de prin sala. Momentul e scurt, dar, o data cu primele acorduri pe claviatura, ca la un semnal, in scena intra artistul si fetele ii dau uitarii. Iar cand incepe Gica sa cante degeaba ti-ai pus pardesiu alb…

VEDETE LOCALE. Circari de ocazie catarati pe papainoage imparteau fluturasi cat era ziua de lunga in susul si-n josul bulevardului. Canta Gica! Era omor! Zisu, vedeta locala care suporta umilinta salii aproape goale de matineu, se straduia din rasputeri sa zambeasca, facand pe gazda pentru artistii mai de vaza invitati la spectacolele de seara. Nu se otara prea tare cand Giugaru sau Birlic "ii umpleau sala", cum spunea chiar el. Ba nici la Stroe si Vasilache. Ii placeau… Se mai inspira un pic… Cu Gica insa, lucrurile stateau altfel. Afla cu saptamani bune inainte cand urma sa vina. Circuitul era clar! Cinema "Avrig" la Obor, apoi "Ileana", unde sunt acum atelierele Teatrului Nottara, si "Florida". Fatalmente urma "Matasari". Asa ca-n seara cu pricina se-mbolnavea subit si raspandea prin targ vorba ca, si de data asta, Gica Petrescu, prietenul lui cel mai bun, vine sa-l inlocuiasca!

LUMEA VECHE. Acum, dupa ce te-ai dus sa-l asculti pe Gica sub pretextul ca mergi la film, ar trebui sa te grabesti daca vrei sa mai prinzi ultimul tramvai cu cai. Pentru ca-n iarna lui ’33 a disparut din Bucuresti si ultima garnitura. Te-asezi pe unul din scaunele de lemn si fredonezi tot ce-ai ascultat in seara asta. Te enervezi putin, desi nu lasi sa se vada, ca cel de langa tine te tine de vorba despre te miri ce… Ca pe "Podu Mogosoaii" Palatul Telefoanelor e-aproape construit si ca ce rau ii sta langa frumusetea de Teatru National… Ca Uzinele Malaxa au scos locomotiva cu numarul 100…

Ma rog, probleme de actualitate. Dar tu raspunzi amabil si zambesti cand individul coboara, iar tu poti din nou sa fredonezi "Du-ma acasa, mai tramvai…".

"Prin 1947-’48, moda spectacolelor de dinaintea filmelor ce rulau la orice cinematograf a disparut. Bine, n-a fost intamplator. In general veneau sa sustina recitaluri oameni de vodevil, care in buna lor traditie aveau si glume politice. Noua oranduire le-a venit de hac!" Aurelia Marin 84 de ani

"Eram copil si tin minte ca se anuntase prin tot cartierul ca Gica Petrescu o sa aiba cateva zile la rand recitaluri la cinematograful de langa casa mea. M-am asezat la rand de cum au dat zorile si deja coada depasea coltul strazii. L-am iubit mereu!" Mihai Vranceanu 73 de ani