Fara Ardeal

In septembrie 1940, orice urma a administratiei romanesti care a functionat timp de 22 de ani in Transilvania de Nord-Vest a disparut. Ungurii au preluat in doar 14 zile controlul total al provinciei cedate.

In august 1940, epopeea disparitiei Romaniei Mari isi desfasura inca un episod tragic. Pe malurile Dunarii, la Turnu Severin, delegatiile Romaniei si Ungariei s-au asezat la masa negocierilor pentru a trata soarta Ardealului. Evenimentul a provocat o deosebita emotie in societatea romaneasca, dupa ce cu o luna in urma Romania pierduse Basarabia si Bucovina de Nord. Daca jalea cedarilor catre Uniunea Sovietica s-a stins relativ repede, posibilitatea ca s-ar putea pierde si Transilvania i-a pus pe jar pe politicienii romani. La Turnu Severin a avut loc "un dialog al mutilor" deoarece ambele delegatii aveau un singur scop - sa obtina Ardealul. In consecinta, negocierile au avut un rasunator esec pentru romani.

VESNICE VICTIME. Dupa esuarea tratativelor de la Turnu Severin devenea evident ca integritatea teritoriala a Romaniei depindea de puterile Europei. Politicienii Romaniei s-au asezat din nou cu mainile in san si au asteptat resemnati voia sortii. Ca si in cazul cedarii Basarabiei, ei considerau Romania o victima a aranjamentelor internationale. Nu s-au prea gandit ca trebuiau sa actioneze energic, cu demnitate, pentru a pastra cuceririle de la 1918.

NENOROCIREA. In cele din urma stirea-bomba a sosit. Pentru a termina galceava, ministrul de externe al Germaniei (Joachim von Ribbentrop) si al Italiei (Galeazzo Ciano) i-au convocat pe omologii lor, roman si maghiar, pentru a "media" conflictul. In final, minstrul roman Mihail Manoilescu a primit o harta in care era trasata noua frontiera stabilita in urma "arbitrajului". Scena lesinului lui Manoilescu nu a imbunatatit cu nimic soarta Transilvaniei, care urma sa se desprinda de Romania in limitele: Salonta Sud, Oradea Sud, Huedin Sud, Cluj Sud, zona limitrofa a Turzii (orasul ramanand la Romania), Targu Mures Sud, Odorhei Sud, Sfantu Gheorghe Vest, Zagon, Covasna Sud atingand Carpatii.

ASTA E! Arbitrajul de la Viena a fost studiat in detaliu de elita politica romaneasca a vremii. Ca si in cazul Basarabiei, Carol al II-lea a convocat o sedinta a Consiliului de Coroana, spre a se consulta cu "elita tarii" privind atitudinea Romaniei fata de posibilitatea unei noi cedari teritoriale. La fel ca in iunie 1940, membrii Consiliului au spus cuvinte frumoase despre Transilvania, despre drepturile istorice ale Romaniei, insa au lipsit propunerile privind apararea militara a provinciei sau alte solutii demne fata de o retragere rusinoasa. Insa protestele de la Bucuresti nu-i ajutau cu nimic pe romanii din Transilvania de Nord-Vest care trebuiau sa gaseasca solutii de adaptare pentru a se "intelege" cu noua administratie maghiara.

EXPULZARI. Conform intelegerii de la Viena, primele trupe maghiare trebuiau sa intre in zonele de granita la 5 septembrie 1940. Administratia romaneasca s-a retras repede din acele locuri, lasand populatia civila sub protectia trupelor de graniceri care erau si asa putini. Profitand de ocazie, nationalistii maghiari din Romania s-au organizat in grupari de extrema dreapta si au comis abuzuri impotriva civililor romani pana sa intre armata ungara. Membrii acestor grupari erau extrem de violenti si cu sentimente ultranationaliste. Ura lor era indreptata mai ales spre romanii care fusesera adusi in cei 22 de ani de la Unire pentru a popula regiunile de granita, majoritar maghiare. Acesti romani venisera din zonele sarace din Apuseni si fusesera improprietariti pe mosiile grofilor maghiari. Astfel ca, la intrarea armatelor lui Horthy, organizatiile maghiarilor din Romania au intocmit liste cu asemenea "venetici", care au fost alungati de la casele lor. Autoritatile au luat declaratii de la multi romani astfel expulzati din teritoriile cedate. Iata ce a marturisit, ajunsa la sud de linia de demarcatie in toamna anului 1940, taranca Eva Coita, expulzata din satul de granita Diosig din judetul Bihor: "Un numar de circa 300 de familii romanesti din satul Desesti am fost colonizati in Diosig, unde am fost improprietariti prin reforma agrara din 1923, primind pamant din mosia unui grof ungur, formandu-se gospodariile noastre. In ziua de 4 septembrie au aparut pe strazile noastre cenderii cu pana de cocos, strigand la fiecare poarta «Kifel... büdös oláh!» (Afara, valah imputit!). Ne-au obligat sa impachetam carutele in timpul cel mai scurt si sa ne adunam la primarie. Am luat lucrurile strict necesare, hainele de pe noi, ceva faina, cartofi, fasole, am pus cei sase copii in caruta, am parasit gospodariile noastre, vitele, bunurile, mobila si ne-am dus la primarie, unde era o mare jale, plansete, strigate. Ne-au incolonat pe toti, si sub escorta cenderilor si honvezilor ne-au dus pana la Dobresti, unde ne-au imbarcat in vagoane descoperite si ne-au expulzat in Romania".

"Biata Romania Mare, ce ai ajuns! Unde te-au dus conducatorii tai, cari, dupa ce si-au sacrificat propriile lor convingeri, au pierdut din maini si carma tarii. Biata Romania pluteste pe marea involburata, fara carma si fara carmaci" - Onisifor Ghibu

"Majestate, protestez contra ruperii integritatii Ardealului, protestez contra procedurii care s-a observat in sedinta Consiliului de Coroana, care da aspectul ca aceasta ciuntire a Ardealului, se intampla oarecum cu voia noastra" - Iuliu Maniu

MASACRE LA IP SI TRAZNEA

Administratia romaneasca a avut termen pana la 14 septembrie 1940 sa se retraga din Ardealul cedat. Nu toti functionarii au plecat, ramanand pe loc indeosebi invatatorii si preotii. Ei venisera din Vechiul Regat si intemeiasera acolo gospodarii. Acesti functionari au fost urmariti de membri ai organizatiilor extremiste ale maghiarilor din Transilvania. Au fost intocmite liste cu persoane cu "atitudine anti-maghiara", in care au fost inclusi si fostii reprezentanti ai partidelor politice din Romania. Noua administratie a inchis ochii la abuzurile anti-romanesti. Rasunatoare abuzuri au fost in localitatile Ip si Traznea (Salaj). Aici populatia romaneasca a fost masacrata la intrarea trupelor maghiare, se pare cu aportul unor localnici unguri. In localitatea Traznea au fost ucisi 87 de romani la 9 septembrie 1940. Biserica ortodoxa a fost incendiata, preotul arzand de viu inauntru. Alt masacru a avut loc in noaptea de 13-14 septembrie in localitatea Traznea. 145 de oameni au fost ucisi si ingropati intr-o groapa comuna peste care s-a pus var. Au existat si multe alte executii sumare si schingiuriri, mai intense pana in octombrie 1940.

"CURATIREA" ORASELOR

Cand Transilvania s-a unit cu Romania la 1918, in orasele provinciei locuiau foarte putini romani. Asezarile urbane de la nord de Carpati s-au dezvoltat dupa stabilirea sasilor si maghiarilor acolo in secolele XI-XII. In evul mediu si epoca moderna administrarea Transilvaniei a fost facuta exclusiv de coroana maghiara. In anii imediat urmatori unirii in orasele din Transilvania s-au stabilit in special functionari veniti din Vechiul Regat, educati in limba romana. Astfel ca, la retragerea administratiei, orasele au fost aproape golite de "oameni de vaza" de etnie romana. Acest proces a fost dublat de o infuzie de functionari adusi din Ungaria care au reinstalat imediat un sistem administrativ impreuna cu maghiarii din Transilvania de Nord-Vest. In consecinta, in cateva luni urmele administratiei romanesti in nord-vestul Ardealului au disparut de parca cei 22 de ani s-ar fi evaporat. Adesea, insa, romanii din teritoriul cedat trimiteau proteste zadarnice catre guvernul de la Bucuresti in care spuneau ca nu pot participa in nici un chip la treburile administrative din Transilvania.