Copiii sunt un camp cu flori. Botezul, o alta sarbatoare campeneasca. Sau o vanatoare… Unii au primit mai tarziu numele meseriilor sau etniei lor.

Crengute, Lacramioare, Flori si Albine, toate aceste nume sunt creatii romanesti. Nu se intalnesc doar la noi. Oamenii au fost numiti mereu dupa lucrurile de care s-au legat sau care le-au fost atribuite. Floarea este un nume vechi de fata. Si Albina, care era la un moment dat foarte popular, a devenit astazi nume de familie. Nu era nimic iesit din comun sa te numesti astfel. Si astazi se mai creeaza nume de persoane de la cuvintele limbii. Crenguta si Lacramioara sunt cele mai noi, atestate de mai putin de doua secole.

RUDENIE. Fata, Sora, Fratea, nume etnice precum Sas ori Tatar erau foarte populare la noi in trecut chiar ca prenume. Astazi se intalnesc mai rar, insa au devenit nume de familie pentru multi dintre urmasii celor care le-au purtat. Musat si Bucur sunt atestate in primele secole dupa Hristos, primul devenind foarte cunoscut prin neamul faimos al Musatinilor. In dialectul aroman, musat inseamna frumos, cuvant care la randul sau a stat la originea prenumelor romanesti cu frecventa mare. In trecut era foarte normal ca oamenii sa fie identificati cu meseria, statutul social sau trasaturile care ii caracterizau. Poreclele sau supranumele au devenit treptat prenume, apoi au denumit intregul neam al purtatorului. La inceput, Craiu era crai, Ciobanu era cioban, Ciungu avea un defect fizic, iar Boieru… nu putea fi serb!

"Multe nume provenite de la denumiri de animale si plante se intalnesc in Moldova. Lucrul acesta poate fi explicabil prin disponibilitatea acestor oameni de a glumi. Sa ne amintim de Ion Creanga si personajele lui. Mereu pusi pe sotii, moldovenii au si nume la fel de haioase, ca Oaie, Capra, Cioara, Ciuperca, Brad, Frasin si altele", spune academicianul Marius Sala.

Codru, Codrin, Codrut si multe altele, de la "codrul, frate cu romanul"

GOSPODARIE. Romanii aveau si nume de metale, de obiecte din gospodarie sau de activitati cotidiene. Oricat de ciudate ni s-ar putea parea astazi acestea, pana pe la 1800 au fost ceva absolut obisnuit pentru inaintasii nostri. La fel de interesante sunt si reinterpretarile numelor straine, care au luat alte forme in romana. Tot Marius Sala explica de ce: "Daca omul nu intelege un nume sau un cuvant pe care il aude, il leaga automat de ceva cunoscut, de un lucru pe care il stie, iar astfel ies tot felul de nazdravanii. Aceasta este etimologia populara". Nume precum Coman, care desemna o categorie etnica, anume cuman, ori Francu (francez) se afla la limita intre etimologia populara si transformarile fonetice specifice limbii romane.

Sirul numelor inspirate din vegetatie este foarte lung. Daca le eliminam pe cele formate in alte limbi, transmise in romana, si nu formate pe acest teritoriu, ne raman oricum destul de multe creatii romanesti. Problema care se pune este chiar originea acestor nume, care in egala masura pot fi mostenite sau create de la cuvinte comune. In aceasta situatie se gasesc mai ales Crina, care poate fi imprumutat din greaca, Margarit, Sarma (Sirma), Sultana si Trandafir. Ultimul poate fi continuatorul lui Trandafillos si are un corespondent in onomastica actuala, numele de familie Trandaf. Si in privinta numelui Rodica exista o ipoteza ca ar continua grecescul Irodion.

Creatii romanesti in privinta carora nu exista nici o urma de indoiala sunt Bradut, Brandusa, Bujor, Busuioc, Cireasa, Mugur.

"Gherghina ar putea reprezenta floarea cu acelasi nume. Mi se pare totusi mai probabil ca este femininul de la Gheorghe (care are si varianta Gherghe; de altfel, si floarea isi trage numele tot de la Gheorghe). Numele feminine apar si in bulgareste (de altfel, si floarea poarta acelasi nume in bulgareste). Malina apare si el in bulgareste. Si Brandusa exista in bulgareste, dar e fara indoiala imprumut din romaneste. La numele formate in romaneste trebuie adaugat numele generic Floarea (Florica), de la care si masculinul Florea (acesta traduce desigur, cel putin in unele cazuri, pe slavul Tvetko (Sfetcu), derivat de la verbul slav «tvet» - «floare»)." (Acad. Al. Graur, "Nume de persoane", Ed. Stiintifica, Bucuresti 1965) "Exista un numar relativ mare de nume de botez formate in romaneste si acestea sunt singurele neimprumutate. Ele sunt formate eventual din cuvinte comune de origine latina, mai ales botanice (nume de flori sau fructe) si zoologice (nume de animale). De la nume de animale s-au format: Albina, Lupu, Mioara (daca nu e prescurtare de la Marioara), Paun (vezi totusi gr. Pagonis), Puiu, Puica, Ursu. De la nume comune: Alin (de la verbul «a alina»), Barbu, daca nu e cumva de la Barbara, cum sustine N.A. Constantinescu, dupa I.A. Candrea), Codrea, Doina, Domnica…" (Acad. Al. Graur, "Nume de persoane", Ed. Stiintifica, Bucuresti 1965)

Cireasa si Visina sunt doar doua dintre numele pe care romanii le primesc si astazi de la fructele care le sunt atribuite ca trasaturi fizice sau de caracter CRENGUTE Multe dintre numele romanesti sunt creatii autohtone, derivate din substantive comune. Cele mai frecvente provin din sfera vegetala, precum Crenguta, Crina sau Dafina. Aceste nume "pot fi vechi sau recente, procesul lor de formare fiind continuu. Crearea numelor de persoana cu baza lexicala mostenita din limba latina este o trasatura comuna tuturor limbilor romanice". (Domnita Tomescu) Numele de familie create astfel sunt foarte raspandite in toate limbile. Pot deriva de la cuvinte care denumesc parti ale corpului uman (Ureche, Mustata etc.), culori (Albu, Negru, Rosu), calitati sau defecte (Grosu, Maruntu, Mutu, Scurtu, Schiopu). Exista si nume care provin de la denumirile etniilor: Alaman, Francu, Rusu etc. BADE, BADE... In lucrarea "Onomastica romaneasca", Ioan Patrut demonstreaza ca se face o greseala atunci cand se incearca sa se gaseasca originea numelor de persoane in cuvinte comune. "Fara indoiala, antroponimele pot avea aceasta origine, cand ele reprezinta porecle sau supranume (Chioru, Scurtu etc.), dar prenumele de o asemenea provenienta nu sunt prea numeroase: din nume de plante sau flori (ca Bujor, Busuioc, Brandusa, Lacramioara etc.), din nume de pasari sau animale (Paun, Pauna, Lupu, Ursu) etc." Nume ca Mos, Musat, Badea sau Mustea nu provin de la substantivele comune mos, musat (frumos in dialectal aroman), bade, respectiv, must. Se poate demonstra ca la originea acestora stau prenume vechi, fapt care respinge teoria initiala.

PIETRE PRETIOASE, OAMENI PRETIOSI Zamfir, cu varianta feminina Zamfira, este un vechi nume romanesc intalnit destul de frecvent si astazi. Acest nume este raspandit in toate regiunile tarii, inca din secolul al VI-lea. Ca si celelalte nume vechi, are diverse forme, precum Safir, Samfir, Sanhir, Zafir, Zahir, chiar Fir si Fira, Firica, Firu sau Hira. Originea nu ii este cunoscuta, insa exista cateva ipoteze. Pentru unii specialisti ar fi o creatie a onomasticii romanesti. Pentru altii, provine din femininul Sappheira, nume evanghelic, probabil ebraic. Exista si o stransa legatura intre acest nume propriu si substantivul "safir", probabil tot de origine ebraica. NU INTOTDEAUNA SUNT CREATII ROMANESTI Calin este unul dintre cele mai vechi nume romanesti. De asemenea, varianta sa Calina a fost rostita la botezul multor fete la noi. Cele doua au fost raspandite inca din vechime pe intregul teritoriu al tarii si au avut mereu frecventa mare. Desi s-ar putea considera ca sunt formate in limba, de la plantele cu aceeasi denumire, originea lor este slava, existand echivalentele foarte vechi, Kalin si Kalina. In lumea vegetala, "calin" sau "calina" este arbustul cu flori albe si fructe rosii, insa specialistii contesta legatura cu flora. ZEUS S-A NASCUT PE AICI, PE LA NOI Din grecescul Zenais sau Zenaidos a derivat romanescul Zenaida, disparut astazi. La randul sau, numele grecesc era un derivat al lui Zen, forma in acuzativ a lui Zeus. Semnificatia numelui divinitatii supreme a grecilor este "lumina, cer luminos". "Zenaida este calendaristic si a ajuns la noi prin intermediar slav, ca majoritatea numelor de aceeasi provenienta", arata Christian Ionescu in lucrarea sa "Mica enciclopedie onomastica". Zeneida este atestat din secolul al VI-lea. Derivatele sale sunt Zina, Zinca, Zinca. Din aceeasi familie mai face parte un nume rar, Zeno, forma catolica intrata in limba prin maghiara sau germana, care continua grecescul Zenon. Acesta, la randul sau, este un compus cu "Zen-", "Zeus", ca si Zenobius, din care a derivat Zenovia, apoi Zenobia. Aceste forme sunt atestate din secolul I i.H. Daca prima parte a acestor nume compuse are legatura cu Zen, cea de-a doua are legatura cu "viata". "Bios" este viata, din aceeasi familie cu latinescul "vita", care a dat nume precum Vitalie si Zoe in forma greceasca. Zoe, cu derivatele diminutive Zoita si Zioca, a intrat in limba tarziu, pe cale culta.