CASA, DULCE CASA
Ca parinte, incerci sa iti apropii cat mai mult copilul. Mesele in familie sunt un tipic agreabil atat pentru micuti, cat si pentru parinti. Copiilor le place protectia oferita, iar parintii lor au sansa de a tine pasul cu ce se petrece in viata de familie. Mai mult, aceste momente le dau ocazia parintilor sa vada ce mancaruri prefera odraslele, lor si care nu sunt pe sumarul lor de "favorite".
Sunt un rasfatat al sortii. Eu unul nu am plecat o perioada mai mare de doua saptamani de la ai mei, asa ca nu stiu cum este sa te intorci acasa dupa o zi petrecuta la serviciu sau la facultate, iar mama sa nu te astepte cu masa asezata, iar mirosul de mancare incalzita sa nu-ti gadile in cel mai frumos mod cu putinta simtul olfactiv. Fac parte dintr-o familie numeroasa. De obicei, cand sunt intrebat daca mai am frati si daca da, cati, reusesc sa smulg uimirea celui care m-a intrebat. Mai am inca patru frati si chiar se intampla ca in fiecare zi sa stam la masa cu totii si sa ne povestim ce am facut fiecare in ziua respectiva. Nu incercati sa va imaginati cum incapem toti la o masa sau cate farfurii sunt de spalat dupa incheierea cinei, pentru ca nu este atat de complicat precum pare. Sfatul pe care au incercat parintii nostri sa ni-l dea a fost ca la masa sa nu ne certam.
AVANTAJE. Pe langa faptul ca masa luata in familie ajuta la consolidarea familiei, cercetatorii au descoperit ca acei copii care fac parte din familii in care se respecta acest obicei mananca mai sanatos. Ei consuma mai des fructe, legume si cereale, nu mananca prea multe gustari nesanatoase, au sanse reduse sa fie atrasi in capcana fumatului.
ANALIZA. Am ajuns la partea in care vorbim despre rezultatele sondajului CURS. Pe aceasta tema au existat doua intrebari: "Cam de cate ori pe saptamana obisnuiti sa luati masa cu toti membrii gospodariei?" si, in situatia in care se intampla ca respondentul sa ia masa cu totii din familie, se trecea la a doua intrebare: "De obicei, cand va intalniti la masa cu toti membrii din familie?". Iata ce au raspuns la prima intrebare: 58% dintre cei chestionati li se intampla ca aproape in fiecare zi sa ia masa cu toti ai casei, 30% de doua, trei ori pe saptamana, iar 12% aproape niciodata. Bun, si care este momentul zilei in care are loc aceasta "intrunire"? Seara, 55%, la pranz, 30%, nu stiu, nu raspund, 11%, dimineata, 4%. Conform sondajului, 62% dintre femei au spus ca reusesc sa ia masa aproape in fiecare zi cu toti membrii familiei, barbatii au declarat acelasi lucru in procentaj de 54%. Cei care au 56 de ani si peste sunt cei mai avantajati in acest sens. 61% dintre acestia se bucura de prezenta tuturor membrilor familiei aproape zilnic. Seara este prietenul celor care au intre 18 si 30 si 31 si 55 de ani. 65% din ambele categorii de varsta iau cina cu parintii, fratii ori copiii lor. 13% dintre cei care au studii sub liceu nu au stiut sa indice care este momentul din zi in care iau masa cu ceilalti membri ai gospodariei. Cei care traiesc in mediul rural ii inving pe cei care sunt stabiliti in mediul urban. 64% dintre cei din mediul satesc cunosc importanta cinei si incearca sa o respecte aproape zilnic. In ce masura venitul unei gospodarii influenteaza relatia dintre membrii acesteia? Oare cei care au venitul situat peste medie au timp mai mult sa petreaca cu ceilalti membri ai familiei? Sa analizam. Respondentii care au venituri sub medie i-au depasit pe cei care au portofelele doldora. 60% dintre acestia sunt aproape zilnic la una dintre mese cu cei care alcatuiesc familia respectiva. Cu 7 procente mai putin se situeaza cei cu venituri peste medie. La urmatoarea categorie, "de doua-trei ori pe saptamana", instaritii isi iau revansa. 40% dintre ei au aceasta meteahna. Egalitate intre cei cu venituri medii si cei cu venituri peste medie. 4% dintre acestia se intalnesc cu toata familia la micul dejun. La pranz, 31% dintre cei cu bani mai multi stau cu familia. Cei cu venituri medii procedeaza asemanator in procentaj de 29%. Cina ii reuneste si pe bogati, si pe cei la limita dintre saracie si avutie. 53% dintre cei din urma au acest obicei si daca mai adunam cu 9 rezulta numarul celor cu venituri peste medie care fac acest lucru.
| ||
CINELE DIN ZILELE NOASTRE AU ACELASI FARMEC DIN TRECUT?
|
|
TRADITIA NU SE UITAChiar daca sunt obositi, cei din mediul urban isi gasesc timp si se sincronizeaza in asa fel incat ca aproape in fiecare zi (52%) sau de doua-trei ori pe saptamana (34%) sa consume alimente in familie. Sunt si cazuri cand momentul mesei nu poate fi savurat impreuna cu cei iubiti. In aceasta situatie se afla 14% dintre respondentii din mediul urban. 4% dintre acestia reusesc sa se vada dimineata, 32% iau pranzul impreuna, dar cei mai multi servesc cina cu toti membrii gospodariei, 52%. Probabil ca din repezeala, 12% dintre citadini au indicat NS/NR ca raspuns la aceasta provocare. Citește pe Antena3.ro MOMENTE CU ADEVARAT MAGICECe se poate intelege prin "masa de familie"? Orice moment in care tu si rudele tale stati impreuna la masa, petrecand timp de calitate si discutand despre lucruri importante, dar care nu produc atmosfera neplacuta. Incercati sa mizati pe alimentele sanatoase si nutritive in cadrul acestor mese si alegeti un moment in care toata lumea sa poata fi prezenta. Atmosfera intima de la o masa in familie, cu bucate "ca la mama acasa" si de care te leaga si niste amintiri de familie, nu poate fi inlocuita cu nimic. Este placut sa participe toata familia la gatit, in timp ce tata dezoseaza carnea, mama pregateste sosul, copiii mai mari curata zarzavaturile sau taie paine, iar cei mici ling cu mare grija bolul inca nespalat de frisca. Si daca v-ati intemeiat o familie de curand, nu ar trebui sa renuntati la masa din ziua de duminica la parintii ei sau ai lui. CINE-I CEL MAI BUN?Muntenii si oltenii in proportie de 65% fiecare au obiceiul de a lua masa cu toti membrii gospodariei aproape in fiecare zi. Ei sunt urmati la mustata de locuitorii din Crisana-Maramures, 62%, apoi de moldoveni, 58%, banateni, 57%, transilvaneni, 53%, dobrogeni, 44%, si, in fine, de bucuresteni, 42%. 43% dintre dobrogeni iau masa cu toti ai casei de doua-trei ori pe saptamana. Moldovenii au seara ocupata. Pentru 65% dintre ei, atunci este momentul cinei in familie. |